Senatorul UDMR Covasna, Klarik Laszlo Attila, a semnalat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că iniţiativa legislativă a PNL de modificare a Legii 75/1994 privind arborarea drapelului naţional, intonarea imnului şi folosirea sigiliilor cu stema României a trecut tacit de Senat.

Klarik Laszlo a precizat că proiectul de lege al PNL propune, printre altele, transferarea încălcării prevederilor privind utilizarea simbolurilor naţionale din categoria contravenţiilor în categoria infracţiunilor. „Spre exemplu, dacă primarul la o manifestaţie publică nu poartă eşarfa tricoloră, poate fi tras la răspundere penal, dacă drapelul naţional arborat pe clădirea primăriei nu este iluminat, atunci reprezintă infracţiune, iar primarul poate fi tras la răspundere penal. Deci, aceste abateri au fost contravenţii şi au fost penalizate după Codul Civil cu amendă contravenţională, iar acum acest proiect de lege vrea să le transfere în sfera penalului”, a declarat Klarik Laszlo.

Senatorul UDMR a menţionat că în Parlament au mai fost depuse în ultimul an alte trei iniţiative legislative pe tema simbolurilor naţionale şi a steagurilor unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv două iniţiate ale PSD şi una a deputatului Bogdan Diaconu, care propune interzicerea steagurilor cu caracter etnic. Klarik a precizat că propunerea PSD este mai puţin „radicală” decât cea a PNL, însă este elaborată în acelaşi spirit, în sensul în care interzice folosirea altor însemne, cum ar fi spre exemplu steagul secuiesc.

„Sunt de acord că toţi cetăţenii ţării trebuie să acorde respectul cuvenit însemnelor naţionale, aici nu avem ce discuta, dar sunt elemente în aceste proiecte de lege care vor să interzică utilizarea altor simboluri decât cele naţionale (…) Să nu fim naivi, e clar că acest lucru e îndreptat împotriva însemnelor secuieşti”, a mai spus Klarik Laszlo. Potrivit acestuia, iniţiativa PSD prevede tragerea la răspundere nu doar a instituţiilor publice, ci şi a persoanelor fizice care încalcă legea, acestea putând fi pasibile de amendă cuprinsă între 30.000 şi 100.000 de lei. De asemenea, prevede obligativitatea intonării imnului de stat, în varianta prescurtată, zilnic la începerea cursurilor şcolare.

Klarik a concluzionat că este evident faptul că subiectul acestor iniţiative legislative este unul „sensibil” din moment ce Senatul s-a ferit să le pună în discuţie şi şi-a exprimat speranţa că ele nu vor fi adoptate de Camera Deputaţilor în forma propusă. „Putem să constatăm că este o temă sensibilă şi parcă Parlamentul se fereşte să ia o decizie. Faptul că iniţiativa PSD a trecut tacit prin Senat, că şi iniţiativa PNL trece astăzi tacit, fără să fie dezbătute, arată că este o problemă sensibilă, arată că politicul nu doreşte să discute deschis acest subiect (…) Eu vreau să afirm încă o dată că utilizarea simbolurilor naţionale nu doreşte să se îndrepte împotriva cuiva, că utilizarea simbolurilor naţionale exprimă o identitate naţională, că simbolurile secuieşti ne ajută pe noi să ne simţim acasă în această ţară ai cărei factori constitutivi dorim să fim”, a conchis parlamentarul covăsnean.

. .

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail