Fondată în 1999 cu capital intergral german, firma Leineweber Romania SRL (LRO) a dispus de una dintre cele mai mari și moderne fabrici de confecții din Europa. Se întindea pe 3,5 hectare, cu 750 de angajați și producea circa 3.500 de pantaloni/zi. În 2009 firma a fost preluată integral de Keresztes Zoltán, fostul manager general al firmei, care în ianuarie 2012 a hotărât să vândă vechea hală de producție grupului suedez Autoliv. În următoarele 6 luni, pe terenul alăturat, a fost construită o nouă fabrică, a cărei producţie a început pe 17 septembrie 2012, cu circa 250 de salariaţi şi o capacitate de producție de aproximativ 1.200 de pantaloni/zi. La 15 ani de la preluarea afacerii de la concernul german, și la 5 ani de la marea schimbare, unicul asociat al afacerii, Keresztes Zoltán ne-a vorbit despre evoluția și activitatea din prezent a fabricii de confecții.
– Domnule Keresztes, pentru început spuneți-mi cum ați ajuns să lucrați în industria pantalonilor?
– Nu știu, dintr-o întâmplare să zicem. Eu de profesie sunt doctor în economie și fost profesor universitar la Universitatea Babes – Bolyai, dar ca istoric, cândva am fost șeful Fiscului în Covasna, și astfel vrând-nevrând am avut contacte cu investitorii care veneau pe vremuri în județul Covasna. Vorbim de începutul anilor `90, iar primii investitori care au venit în județ au fost „pantalonarii”, și așa intrând într-o discuție, în `96 am părăsit Fiscul și am preluat conducerea unei companii private germane, și de 20 de ani am rămas blocat așa. Meseria de profesor numai în timpul liber am mai practicat-o, însă de doi ani de când s-a redus numărul studenților la facultatea de profil de aici, m-am retras.
– Au trecut 5 ani de la ultimul interviu pe care l-ați acordat ziarului nostru și 15 de când ați preluat afacerea. Între timp, în 2012 ați vândut vechea clădire firmei Autoliv și ați pornit construcția unei noi locații. De ce ați decis să faceți acest pas?
– Investiția inițială a fost făcută de un concern german, din industria confecțiilor, și a fost o investiție foarte scumpă, pe o suprafață imensă și cu un număr de salariați deja atunci destul de mare, deci ne apropiam undeva pe la 800 de salariați. În 2008 a apărut acea criză, prima criză a forței de muncă, când românii au început să plece masiv în străinătate, spre Italia, Spania, sau maghiarii noștri din împrejurimi spre Ungaria și spre alte țări. Atunci, concernul german care a făcut acea investiție a fost foarte lovit, ca să zic așa, de această criză a forței de muncă. Trebuie știut acest lucru și opinia publică trebuie corect informată: tot ce se spune acum în oraș, că vor veni IBM și mai știu eu cine, cu locuri de muncă, cu mii de euro, sunt prostii, prostii pe care pot să le vorbească doar oamenii care nu au habar despre economie. Investitorii au venit în Covasna pentru forță de muncă accesibilă, de bună calitate, toți fără excepție! Niciunul nu a venit să plătească salarii nemțești sau americănești, ca să fie clar. Drept urmare ei au fost loviți, și în 2008-2009 au hotărât să renunțe la afacere și existau discuții fie să se închidă fabrica și să rămână circa 800 de oameni fără loc de muncă, fie să să ofere acea posibilitate de preluare. Atunci am devenit eu unicul proprietar, printr-o preluare, dar nici eu nu am fost cruțat de criza forței de muncă, neputând asigura cei 800 de salariați, pentru că nu aveam de unde. Am văzut că e gata și că nu se mai poate așa, și am deci să vând. Pur și simplu am vândut fabrica către Autoliv, am lucrat 6 luni împreună în fabrică, era o clauză contractuală prin care în jumătate din fabrică lucram noi, iar pe cealaltă jumătate au început ei. Ne-a rămas jumătate de an ca să ridicăm această nouă fabrică. Imediat se împlinesc 5 ani de zile de când noua fabrică a fost ridicată.
– Cu câți angajați lucrați la această oră și care este producția zilnică?
– Numărul de salariați este mai redus, este la aproximativ 200, cu o producție pe undeva pe la 1.000-1.100 de pantaloni zilnic. Cândva, dincolo produceam maxim 3.500/zi, deci vă dați seama aproape 1 milion de pantaloni pe an, iar acum ar veni cam 250.000 de pantaloni pe an. În 2012 am demarat această construcție, rapid în 6 luni am realizat-o și această nouă firmă, care de fapt este vechea firmă Leineweber, prescurtat LRO – am păstrat această prescurtare deși Leineweber nu mai are nicio participare – este o afacere de familie, la ora actuală.
– Deci putem spune „Keresztes Industries”?
– Asta este numai o reclamă, de fapt am avut intenția să mai construim două fabrici și am spus că sub denumirea „Keresztes Industries” integrăm fabrica aceasta, pentru următoarea deja cumpărasem clădirea la Chilieni, eram gata să demarăm lucrările pentru a doua fabrică și a treia era gândită tot aici în Sfântu Gheorghe, când a dat peste noi noua criză a forței de muncă, acum doi ani, și atunci a trebuit să renunțăm la acele proiecte. Deci firma se numește oficial „LRO”, a rămas același profil de activitate și producem exclusiv numai pentru export și numai pentru Germania.
– În mai multe ocazii ați afirmat că cea mai mare provocare căreia trebuia să îi faceți față reprezenta creșterea performanței în ceea ce privește managementul costurilor, lucru care, spuneați atunci, nu avea legătură cu reducerea numărului de salariați. Acum, când atât numărul angajaților cât și producția zilnică au scăzut, spuneți că ați reușit acest lucru?
– Da, am reușit enorm de mult să creștem preformanța în ultimii 2-3 ani, și ca să vedeți, numărul de pantaloni pe care i-am produs în trecut cu 250 de oameni, acum îl producem cu 200, cu 50 de oameni mai puțin și nu pentru că vrem noi, pentru că aș putea să angajez mâine 100 de oameni sau încă 200, fără nici o problemă, dar nu am de unde. Deci pe piața forței de muncă nu mai este nimic.
– Dacă ar fi să gândiți o strategie de a-i atrage pe tineri, pentru că foarte mulți dintre ei, cu toate că au studii superioare, nu își găsesc un loc de muncă în domeniile pentru care s-au pregătit, cum i-ați convinge să vină să lucreze la „LRO”?
. . – A fost o temă care pentru mine este extraordinar de importantă. Am încercat să iau legătura direct cu școlile, am încercat să iau legtura cu Inspectoratul Școlar Județean, să dau anunțuri în ziar prin care să le arătăm tinerilor că nu e corect ceea ce se petrece, însă suntem o companie privată, cu resurse limitate și nu putem concura cu statul. Statul le impune încă de pe băncile școlilor să se înscrie la șomaj. Deci ei au posibilități mai multe, au finanțare de la stat dacă bagă un formular pe care un absolvent de școală l-a semnat imediat, și s-a înscris pentru șomaj, decât să își facă datoria și să trimită tinerii la locurile de muncă. Noi întotdeauna le spunem tinerilor, avem mulți studenți, avem care acum fac practica de vară, nu înseamnă că te-ai așezat în fața mașinii de cusut și ieși la pensie de acolo, poți învăța, dar între timp nu sta acasă pe banii statului. Însă reclama făcută de stat pentru șomeri este mult mai eficientă, au mai mulți bani, foarte greu reușim să convingem vreun tânăr absolvent. Mai bine se înscrie la tot felul de facultăți, face niște profile la care nu se poate angaja, și pe urmă tot șomer rămâne și tot sistemul social trebuie să îl țină. Nu putem concura și cu riscul să fiu criticat de unii oameni care trăiesc bine din asta, că organizează tot felul de cursuri care nu sunt bune pentru nimeni, afirm că este o politică greșită. Să pui un tânăr absolvent de școală, care e capabil de lucru, nu are condiții să se ducă la o facultate, poate nici nu a dat Bacalaureatul sau nu a reușit, și să îl pui cu forța să semneze pentru dosarul de șomaj, când sunt cu sutele și miile de locuri de muncă în județ, este o politică greșită.
– Dar știți cum e, este mai simplu să stai acasă și să primești bani fără să muncești prea mult…
– Da, bineînțeles, și este o mare problemă. De exemplu, în județul Brașov funcționează un sistem dual, în sensul că tânărul și lucrează, adică are contract de muncă deja cu firma, dar se și formează la școală. După școală are locul de muncă asigurat de la firma care a co-finanțat studiile, în Covasna nu se poate realiza un asemenea sistem. În Brașov funcționează foarte bine, firmele își găsesc tineri și îi formează, noi aici nu reușim, deși am încercat pe toate nivelele.
– Și care este bariera de care vă loviți?
– Eu cred că este vorba despre dezinteresul total al autorităților județene față de situația forței de muncă. Ei primesc finanțare de la stat pentru partea ajutoarelor sociale, le plătesc, și nu îi interesează.
– Credeți cumva că autoritățile locale, sau mai concret Municipalitatea în cazul de față, dorește să mențină un nivel al forței de muncă, al salariilor mai scăzut în zonă, pentru ca oamenii să nu aibă așteptări prea mari?
– Eu și domnul primar avem viziuni total diferite în ceea ce privește economia, deci nu voi comenta mult. El are o altă viziune, dorește salarii de mii de euro, ceea ce este corect, însă nu cunoaște bazele economiei dacă se gândește așa și v-am spus și mai repet: toți investitorii vin pentru o forță de muncă de calitate bună și accesibilă, de aceea vin. Dacă domnul primar vrea să aibă salarii de mii de euro în Sfântu Gheorghe, e corect, ar fi orașul mai bogat, dar este o gândire copilărească. Cine vine în Sfântu Gheorghe să investească când salariile ar fi de mii de euro? Drept dovadă este așa-numitul Parc Industrial care stă gol, este de fapt un palat administrativ, nu e niciun Parc Industrial, orice om se poate opri acolo, să intre în parcarea aceea și să se uite dacă există vreo activitate acolo. Nu este nicio activitate, sunt bani aruncați pe geam. Avem din păcate viziuni diferite.
– Să ne întoarcem la afacere, de ce tehnologie dispune fabrica „LRO” la momentul actual?
– În continuare, în pofida greutăților, reușim să avem o tehnologie de vârf, și tot ceea ce se poate automatiza este automatizat. Din păcate, deși confecțiile sunt o industrie ușoară, anumite lucruri nu se pot automatiza, drept urmare avem nevoie de oameni care să lucreze la mașinile de cusut. Deci, ce este automatizat, mai ales în tehnica croirii, a șpănuirii, unde există mașini automate, reușim încă la ora actuală să ținem pasul. Din punct de vedere al dotării, noi zicem că suntem o fabrică de top, așa susținem noi.
– Ați declarat acum câțiva ani că în perioada 2002-2012 ați vândut peste 7 milioane de pantaloni pe piața germană. Cum stau acum cifrele?
– Fac o corectură a cifrei. Am început producția cu fabrica mare în 2002, și din 2002 până în 2016 Leineweber, actualul LRO, a exportat peste 8 milioane de pantaloni.
– Care este viziunea dumneavoastră în viitor? Ce planuri aveți?
– Din păcate se pare că sistemul social, prin încurajarea șomajului în locul muncii, influențează destul de drastic planurile noastre. La ora actuală nu ne dorim să continuăm cu extinderea sau crearea altor fabrici, toate aceste proiecte există, sunt făcute și sunt ținute la rece. Așteptăm să vedem dacă cineva își va da seama, până la urmă, că nu este bine să îi ținem pe oameni acasă, pe banii statului, ci să îi trimitem la lucru, (…) iar dacă ei își vor dori să găsească un loc de muncă mai bun vor face ceva pentru educația lor, pentru a crește nivelul de școlarizare. La ora actuală lucrurile se întâmplă invers: îi trimitem pe tineri la școală pe banii statului, la un nivel foarte foarte înalt, și apoi îi aruncăm în sistemul social ca să îi țină. Din păcate, planurile noastre strategice se limitează la a ține afacerea la acest nivel.
– Cum este concurența la nivelul județului?
– Deși sună caraghios, cu circa 11 fabrici de confecții din județul Covasna, care la un nivel mai mic sau mai mare încă mai există, pentru că față de anul 2002, în 2016 au rămas cam jumătate din volumul confecțiilor ce s-au făcut atunci, dar totuși nu suntem concurenți. Fiecare își are clienții lui, segmentul lui de piață, deci concurența între noi cred că există exclusiv din punctul de vedere al forței de muncă. Eu unul nu știu să mă interferez cu o altă companie din județul Covasna, afirm că aș putea să aduc dublul comenzilor pe care le fac acum, dar limita mea este impusă de lipsa forței de muncă.
– În urmă cu 5 ani vorbeați despre o criză a bumbacului. Ați soluționat problema?
– Da, într-adevăr atunci când am purtat acea discuție prețul bumbacului a avut o explozie, dar între timp producătorii s-au reorganizat, au început să producă masiv și Statele Unite ale Americii, Brazilia, și au completat producția din Pakistan, Bangladesh, China și la ora actuală s-au mai echilibrat lucrurile. Atunci a fost o explozie a prețului, materia primă scumpindu-se de 2-3 ori- acest lucru dădea de gândit. Nu știam cum ne va merge, însă s-au mai domolit lucrurile, la ora actuală nu mai este temă de discuție.
– Care ar fi la momentul actual cea mai mare problemă cu care vă confruntați?
– Lipsa forței de muncă și dispariția învățământului profesional. (…) Ca fel de a trata situația, problema e la nivel național. Din România lipsesc 5 milioane de români care lucrează în străinătate, este cunoscut acest lucru, nici județul Covasna nu este o excepție însă cred, totuși, că autoritățile locale agravează și mai mult problema. De exemplu, la Odorheiul Secuiesc sunt două fabrici imense de confecții, cu un număr de salariați cu mult mai mare față de cel din fabricile din Sfântu Gheorghe, și totuși găsesc cât de cât soluții cu forța de muncă, oamenii șomeri sunt orientați către locurile de muncă existente, la noi nu.
– Oferiți calificare la locul de muncă, pe lângă acest lucru ce le mai oferiți angajaților, în plus față de celelalte fabrici din oraș?
– Noi în primul rând oferim alte condiții de muncă, ceea ce face diferența. Am investit enorm de mulți bani ca aceste condiții de muncă să fie excelente, și aici mă refer la cantină, la vestiare, aer semi-condiționat în hală, asta pe de-o parte, pe de altă parte, indiferent de reclama proastă pe care ne-o fac autoritățile locale, cum că industria confecțiilor și cea auto distrug județul, câștigurile sunt destul de bune comparativ cu media județului. Noi, fabrica de confecții „LRO” suntem bine peste media județului, pentru o croitoreasă salariile sunt bine trecute de 2.000 de lei. În afară de asta avem un sistem prin care preluăm integral prețul transportului în județ, de asemenea acordăm pentru fiecare zi lucrată bonurile de masă pe care legea ne permite să le acordăm, și întotdeauna dăm prioritate propriului personal. Când se eliberează o funcție mai înaltă, sistemul nostru întreabă prima dată în propria casă dacă nu cumva sunt doritori care să învețe și să ocupe postul, și, nemaiexistând învățământ profesional, (…) încercăm să le oferim oportunitatea să învețe în diverse domenii. Pe lângă toate acestea, la noi se lucrează într-un singur schimb ceea ce pentru o mamă, pentru femeile care întrețin familia și au copii la școală, eu zic că este un lucru foarte important, și e o diferență față de celelalte domenii unde se lucrează de luni până duminică. Eu zic că acestea sunt ofertele pe care le avem.
– Văd pe peretele din spatele dumneavoastră foarte multe diplome. E lucru mare că ați reușit să preluați o afacere și să o duceți în spate atâția ani, în ciuda piedicilor de care v-ați lovit …
– Da, nu este un secret faptul că am avut rezultate foarte bune pe parcursul acestor peste 15 ani care au trecut. Leineweber, actualul „LRO” a fost înregistrat în 1999, firma a avut și rezultate spectaculoase, a avut și profituri spectaculoase, a avut și pierderi ca orice afacere. În ultima perioadă lipsa forței de muncă a devenit o piedică așa de gravă încât nu ne putem permite să visăm la o mare explozie. Orice întreprinzător care se gândește normal ar trebui să spună: „merg, aduc, fac comenzi, fac mai mult”, dar din păcate a trebuit să ne liniștim, ceea ce ne-a influențat. De asemenenea, inclusiv această mutare dintr-o fabrică în alta ne-a aruncat vreo 2-3 ani în pierderi contabile cum ar veni, dar care nu au afectat în niciun moment existența afacerii, deci au fost pierderi calculate care au putut fi suportate. Am fost cândva o companie internațională, o multinațională, după care am preluat-o și a devenit o afacere de familie. Am doi copii, unul dintre ei a terminat deja o facultate de profil în Germania, iar celălalt acum o începe, tot în Germania, deci până se poate, și se poate face, de ce să nu fie o afacere de familie.
A consemnat Ioana Ardeleanu
