Un geograf din Sfântu Gheorghe, Karda Zoltan pleacă astăzi într-o expediţie pe “Drumul mătăsii”, propunându-şi să parcurgă o parte din faimosul drum comercial ce lega pe vremuri Asia şi Europa.

Karda Zoltan a declarat pentru AGERPRES că expediţia va dura aproape două luni şi jumătate, iar în acest timp va parcurge aproximativ 23.000 de kilometri cu diferite mijloace de transport, dar şi pe jos.

“Scopul meu este să ajung în oraşele care în timpul Evului Mediu erau principalele centre economice mondiale”, a declarat Karda Zoltan. Acesta a mai spus că pe drum va căuta să întâlnească acele comunităţi care au origini comune cu maghiarii, pentru a cunoaşte obiceiurile şi tradiţiile lor. Karda a menţionat că traseul său cuprinde mai multe localităţi din Turcia, Iran, Azerdbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Kirghistan şi China.

Potrivit acestuia, expediţia va constitui un bun prilej pentru a populariza peste hotare cazul Colegiului “Szekely Miko”’ din Sfântu Gheorghe, care a fost retrocedat Eparhiei Reformate din Ardeal şi riscă să fie ‘renaţionalizat’ pe motiv că retrocedarea s-a făcut pe baza unor documente nevalabile, după cum aveau să stabilească procurorii DNA.

În 2010 Karda Zoltan a făcut o expediţie în India pe urmele orientalistului Korosi Csoma Sandor, plecat în urmă cu două secole în Asia pentru a căuta originile poporului maghiar. Karda a luat cu el un săculeţ cu pământ de la casa din Chiuruş a lui Korosi Csoma Sandor şi l-a presărat pe mormântul acestuia din Darjeeling.

Acesta spune că îi plac călătoriile pentru că îi oferă posibilitatea să descopere foarte multe lucruri interesante, iar anul viitor vrea să plece într-o expediţie pe fluviul Amazon, pe care o programase iniţial pentru acest an.

În timpul peregrinărilor sale prin Orient, geograful covăsnean a descoperit iconografia ortodoxă, iar o parte dintre fotografiile pe care le-a realizat în Biserica Chora (sec. XIV) din Istanbul au fost expuse anul acesta la Muzeul Spiritualităţii Româneşti de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe. Expoziţia s-a numit “Icoane tradiţionale ortodoxe din Turcia, prin ochii unui secui catholic”.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail