După succesul înregistrat de infotripul efectuat în „Ținutul Conacelor”, ce a avut loc la începutul lunii octombrie cu bloggeri români, Asociația pentru Dezvoltarea Turismului în județul Covasna a decis să repete experiența, invitând, de această dată, importanți jurnaliști din presa națională de lifestyle și business. Proiectul urmărește să pună în valoare potențialul turistic al județului Covasna și să încurajeze românii să viziteze Ținutul Secuiesc.

 

Vizite la conace covăsnene

Weekendul acesta, jurnaliștii invitați în județul Covasna s-au familiarizat cu aspecte din istoria, arta, muzica și dansul, gastronomia, meșteșugurile și tradițiile covăsnene. Oaspeții au fost cazați la Hotelul Castel Daniel din Tălișoara și au vizitat, încă din prima zi, Conacul Contelui Kálnoky, custodele domeniilor Prințului Charles, din Micloșoara. Pe data de 30 octombrie, jurnaliștii au fost conduşi în comuna Moacșa, unde au vizitat Conacul Benke.

 

Ape minerale, tradiții și meșteșuguri locale

Vizitatorii au avut ocazia să interacționeze cu meșteșugarii aflați la lucru, să fotografieze și să admire arta tradițională covăsneană, despre care vor scrie ulterior în presă. La prima ediție a evenimentului, bloggerii au apreciat cel mai mult întâlnirile cu meșteșugarii din judeţ, fierarul din Țălișoara și dogarii din Harale. De această dată, jurnaliștii au ajuns și la familia Sütő din Vârghiș, unde au descoperit arta de a picta pe lemn.

Picturile murale de la biserica fortificată Sf. Emeric, din Ghelința au fost, de asemenea, pe lista atracțiilor, alături de o vizită la Centrul de tratament balnear și mofeta din localitatea Hătuica. Chiar din prima seară petrecută în județul Covasna, jurnaliștii au avut parte de o prezentare de dans popular secuiesc și de o cină cu preparate tradiționale, alături de o degustare de palincă premiată la competiții internaționale. În cea de-a doua seară, la cină a participat și președintele Consiliului Județean, Tamás Sándor, alături de primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád.

“Strategia de dezvoltare a județului Covasna a fost adoptată recent. Aceasta subliniază în mod special faptul că unul dintre punctele tari ale județului Covasna îl constituie turismul. Tocmai din acest considerent, în perioada următoare vom pune un accent mai mare pe promovarea turistică a județului. Cred că este important să avem cât mai multe astfel de proiecte care să promoveze elementele potențialului turistic specific județului şi care să conducă la atragerea a cât mai mulți turiști români şi din străinătate. Circuitul organizat pentru jurnaliști a reprezentat un bun prilej pentru a demonta miturile privind Ținutul Secuiesc, foarte mulți dintre ei vizitând pentru prima oară acest ţinut. Jurnaliştii au avut ocazia să cunoască perspectivele locale şi, în locul reportajelor centrale care transmit deseori informaţii părtinitoare şi incorecte, au avut prilejul să se informeze la faţa locului asupra realităţilor din această regiune”– a declarat Tamás Sándor.

 

Sfântu Gheorghe, oraş candidat la titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021 

 

Sfântu Gheorghe – orașul care candidează la titlul de Capitală europeană a culturii 2021, în numele Ținutului Secuiesc – a fost primul loc vizitat în acest weekend de către jurnaliști. Aceștia au stat de vorbă cu liderii proiectului Sfântu Gheorghe – Capitala Europeană a Culturii 2021.

 

Despre jurnaliști

Jurnaliștii care, în acest weekend, au participat la acest proiect, sunt reprezentanţi ai celor mai importante publicații de business din Romania, precum Wall-street.ro, Ziarul Financiar/După Afaceri Premium, Forbes/Forbes Life, Business Review (publicație de business în limba engleză din Romania), dar și publicații de lifestyle precum revista Unica, OK Magazine, revista Femeia, revista Viva, revista Avantaje sau Adevărul. Au participat, de asemenea, reprezentanţi ai agențiilor de presă, precum Agerpres și reprezentanții site-ului Hotnews, dar şi fotografa Andreea Retinschi. Grupul a fost întregit de Răzvan Pascu, cel mai apreciat blogger de turism din România, consultant în turism și fondatorul Asociației Travel Focus, partenerul acestui proiect.

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail