Ca o pecingine s-au întins în oraşele noastre absolut aproape numai denumiri străine de firme, limba română fiind evacuată fără milă şi fără menajamente, fenomenul nefiind stopat nici de primării, nici de conducătorii politici, nici de Parlamentul României, cu atât mai puţin de bietul popor român aflat sub vremi.
La Cluj, de exemplu, de ce nu se putea trata cu demolatorii şi apoi cu constructorii clădirilor de pe terenul fostei fabrici de tricotaje „Someşul”, de pe actualul bulevard 21 Decembrie 1989, că se permite contractul, cu o condiţie: zona să se denumească Complexul de clădiri „Someşul”, şi în cadrul acestuia putând funcţiona şi alte firme străine. Era un semn de respect faţă de limba română, faţă de un toponim românesc binecunoscut al Clujului timp de o jumătate de secol, faţă de populaţia Clujului. Şi tot astfel „Complexul de clădiri Ursus”, „Complexul de clădiri Flacăra”, „Complexul de clădiri Feleacul” etc.
De aceea ne este dragă şi mai mult în aceşti ani tulburi limba noastră cea română, urgisită şi uitată de cei care tratează cu sume modeste averile publice mari ale României, îngropând şi limba română.
Un alt set mirific al cuvintelor dragi ale limbii şi culturii noastre este cel al constelaţiei de mănăstiri româneşti care luminează de veacuri istoria Moldovei, Tării Româneşti, Transilvaniei, Maramureşului, Basarabiei şi Bucovinei, simpla lor înşiruire ne aşează în gravitatea unei lumi româneşti demne prin apelul la spiritualitate şi transcendenţă al marilor noştri voievozi: Putna, Voroneţ, Cozia, Agapia, Tismana, Capriana, Prislop, Dragomirna, Curtea de Argeş, Humor, Lupşa, Moldoviţa, Neamţ, Râmeţ etc.
Un cuvânt foarte drag românilor este şcoală, cu treptele ei: citire, scriere, aritmetică, geografie, istorie, compunere, muzică, fizică, chimie, biologie etc. Din păcate, poporul nostru a avut târziu acces în masă la a urma cursurile şcolilor elementare, mai puţini români la cele liceale şi mai puţini la cele universitare, fapt care a contat şi contează enorm pentru destinul fiecăruia în parte şi pentru destinul naţiunii în general.
Un alt „cerc” al cuvintelor foarte dragi ale limbii şi culturii noastre este cel al localităţilor marcate pentru eternitate de sufletul unui mare creator al nostru care s-a născut acolo şi le-a transfigurat în locuri ale fericirii noastre, precum: Ipoteşti (vezi foto Casa memorială „Mihai Eminescu”), Humuleşti, Prislop (Năsăud), Mirceşti, Hordou (azi Coşbuc), Liveni, Siliştea Gumeşti, Hobiţa etc.
Cercetarea celor mai dragi aspecte ale limbii şi culturii noastre româneşti este o operaţiune continuă şi apărarea acestei supreme valori a naţiunii noastre, care este limba română, trebuie asumată de noi la fiecare pas.
Dr. Vasile Lechințan
