Nu ştiu să fi riscat cineva până acum să schiţeze o astfel de listă, care pare imposibilă la prima vedere, cu eventuale capcane, nu dintr-o opţiune sau alta, ci mai ales prin inevitabile omisiuni datorate caracterului ad-hoc al demersului. Eu îl consider de altfel foarte necesar astăzi, într-o lume bulversată şi cotropită moral şi spiritual.
În primul rând clasez pe primul loc cuvintele: mamă, tată, surori, fraţi, nepoţi, bunici, străbunici, moşi, strămoşi, cărora li se adaugă minunatul cuvânt familie. Aşa am răzbit noi, românii, prin milenii, cu aceste cuvinte cheie. Urmează un alt buchet de cuvinte româneşti minunate: ţară, ţarină, ţărână, patrie, neam. naţiune, tricolor. De aici derivă şi cuvintele tezaur ale limbii române: România, Transilvania, Ardealul, Moldova, Ţara Românească, Basarabia, Maramureşul, Oltenia, Banatul, Bihorul, Bucovina, Dobrogea.
Un cuvânt vital pentru poporul nostru de la ţară a fost şi este onestitate, sau cinste. Cu acest cuvânt esenţial, nescris ca normă de viaţă, am crescut noi, graţie părinţilor noştri.
Să înşirăm apoi un alt set de cuvinte solare: soare, lumină, deschidere, de care ne aminteam mereu când pătimeam extrem de mult din cauza mânăriilor ascunse şi necinstite în politică.
Cu siguranţă că altă grupare extrem de importantă este cea a creaţiilor spirituale şi artistice, în poezie, proză, teatru, muzică, cinematografie, sculptură, pictură, care ne-au făcut fericiţi prin valoarea lor. La fel şi în creaţia ştiinţifică. Aici intră o constelaţie de cuvinte nume proprii: Eminescu, Blaga, Enescu, Babeş, Racoviţă, Grigorescu, Brâncuşi, Rebreanu, Caragiale, Creangă, Cantemir, Coandă, Ciulei şi lista este din fericire foarte lungă. Tot în rândul cuvintelor nume proprii dragi intră cele a marilor binefăcători ai neamului nostru: de la “Basarabi şi voi Muşatini/ Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini”, la Horia, Brâncoveanu, martirii de la 1848 din Transilvania, Iancu, Ecaterina Teodoroiu, generaţia de la 1918, Maniu, I.I.C. Brătianu, eroii Armatei Române din 1877-1878, 1914-1918, 1940-1944, martirii de la 1940-1944 din Transilvania, elita politică a României distrusă la Sighet.
Dragi ne sunt apoi bisericile de lemn româneşti din secolele XVI-XVIII, singurele urme ale trecutului nostru la suprafaţă, care se distrug azi sub ochii noştri.
Altă categorie de cuvinte comori ale limbii noastre sunt toponimele şi hidronimele, care fac parte şi ele din alcătuirea fiinţei noastre naţionale: Ceahlăul, Omul, Vrancea, Bistriţa, Mureşul, Someşul, Apusenii, Ozana, Retezatul, Cindrelul, Postăvarul, Clujul, Prahova, Vlăsia, Rădăuţi, Vlădeasa etc.
Intră apoi în alt cerc al marii iubiri a noastre faţă de cuvinte de aur româneşti şi nume de publicaţii care ne-au dat şi ne dau demnitate ca naţiune: “Gazeta Transilvaniei”, “Convorbiri literare”, “Tribuna” (lui Slavici, inclusiv cea din zilele noastre), “Familia” lui Vulcan (vezi foto antetul revistei la 1891), “România literară” (inclusiv cea de astăzi), “Steaua”, “Gândirea”, “Albina”. “Gând românesc”, “Telegraful Român” şi numeroase altele. (Va urma)
Dr. Vasile Lechințan
