Toate ospeţele au farmecul lor cel mare prin muzica ceteraşilor deosebit de talentaţi pe care-i are satul, sau, în caz de lipsă, sunt angajaţi maeştri din satele vecine.
În copilăria mea venea la noi, din Şopteriu, angajat la nunţi şi la joc, un muzicant vestit pentru măiestria lui, pe nume Pilaş. S-au ridicat apoi din satul nostru deosebit de talentaţii fraţi Cinca Alexandru (Şandor), primaş (vezi foto în prim plan) şi Cinca Gheorghe (Giţa), care au cântat şi încântat la ospeţe şi jocuri peste 50 de ani, împreună cu un maestru la „gordoană” (gordună, contrabas) de pe la Sărmăşel, pe Casian. Şandor era o figură veşnic serioasă, pierdut parcă în armoniile lui superbe. Badea Casian era o figură pitorească, veşnic voioasă, care-i stătea bine, dând ansamblului, în fundal, o notă caldă şi însorită, deşi era bine tuciuriu la faţă, era parcă veşnic fericit că lumea este fericită în armoniile muzicii lor. Ştiau o mulţime de cântece foarte frumoase româneşti, de joc, de nuntă, de petrecere, doine etc. Pentru cântat la nuntă erau angajaţi cu o anumită sumă de lei, dar mai câştigau bani de la unii nuntaşi sau ospecioi – cum li se ziceau în satul nostru -, pe deasupra, pentru a le cânta un cântec preferat.
Ceteraşii erau nelipsiţi de la toate fazele nunţii, de la şaranteul (petrecerea) de sâmbăta seara, de dinaintea duminicii cu nunta, până la nunta propriu-zisă, cu mersul după mireasă, mersul la biserică, unde era joc în faţa bisericii, apoi la primitul miresei de către mama mirelui şi în tot timpul meselor de la ospăţ, inclusiv la jocul miresei, la cântecele unor cântăreţe talentate prezente acolo şi la dusul găinii la nănaş. Chiar dacă eu nu eram prezent la vreo nuntă să o văd, copil fiind, auzeam din ogradă, de departe, cântecele ceteraşilor la nuntă, minunate armonii muzicale revărsate peste satul copilăriei.
Muzica are un rol esenţial în viaţa noastră, ne face să trăim sublime armonii, să cuprindem viaţa cu aspectele ei cele mai minunate, sunetele ei ne poartă într-o lume fantastic de luminoasă, ne ajută să intuim trecutul, să intrăm în comuniune, prin emoţiile pozitive create, cu cei dragi din familie, apoi cu fiinţa iubită. Muzica ne creează poveşti de viaţă strălucitoare la care să aspirăm, ne purifică sufletul. Apoi, prin muzică retrăim şi tristeţi şi doruri după lumea dragă, trecută, a părinţilor, moşilor şi strămoşilor, apoi după lumea extrem de luminoasă şi de fericită a copilăriei, apoi după lumea tinereţii noastre. Ceteraşii noştri, deşi nu au urmat şcoli de muzică, aveau un dar de-a dreptul extraordinar de a cânta o mulţime de melodii. Dacă nu ar fi fost dintr-o familie săracă fiecare, ar fi putut urma Academia de Muzică de la Cluj şi ar fi ajuns mari muzicieni. Viaţa satului românesc de demult avea astfel, în leagănul dăinuirii ei, şi armoniile muzicii la vioară.
Dr. Vasile Lechințan
