De la bun început trebuie spus că Tratatele de Pace din 1919 şi 1920, mai ales cele de la Versailles (cu Germania), Saint Germain en Laye (cu Austria) şi Trianon (cu Ungaria), sunt adevărate sărbători ale Minţilor Politice şi Culturale ale Europei şi ale lumii, inclusiv ale României, pentru a se instaura ordinea şi pacea după o conflagraţie nimicitoare.
Nu mai este nevoie, aşadar, ca un parlament al unui stat să declare sărbătoare o sărbătore, dar de o sărbătorire da, este nevoie, dacă-ţi pasă de civilizaţie, la urma urmei. Din partea României au mers acolo oameni de stat şi politici, oameni de ştiinţă şi de cultură remarcabili în adevăratul sens al cuvântului. În primul rând tratatul a fost semnat din partea României de dr. Ion Cantacuzino (medic şi microbiolog, cu studii şi doctorat la Paris), ministru de stat, și de Nicolae Titulescu, fost ministru atunci şi viitor om politic de seamă al Europei interbelice. Au făcut demersuri politice şi ştiinţifice în favoarea României, la şi în timpul tratatului de pace de la Paris Ion I. C. Brătianu, regina Maria a României, marele geograf francez Emmanuel de Martonne, generalul Constantin Coandă (tatăl lui Henri Coandă), Al. Vaida Voevod, Alexandru Lapedatu (expert, mort în 1950 la Sighet), Ioan Pelivan (mort în 1954 la Sighet), D. Danielopol (medic, fiziolog și farmacolog, a publicat, în 1919, la Paris, o monografie despre tifosul exantematic, care a fost de mai multe ori reeditată), Vasile Stoica (diplomat, publicist, analist politic și asistent apropiat al lui Tomáš Masaryk și Ionel I.C. Brătianu, mort în Penitenciarul de maximă siguranţă Bucureşti, în 1959), Constantin Brătianu (mort la Sighet în 1950) şi alţii.
Măcar în memoria demersului acestori oameni politici veritabili români şi a sfârşitului îngrozitor al unora în timpul ocupaţiei sovietice din România trebuia marcat Trianonul şi de către statul român. (Am citit de-a dreptul uluit că Romfilatelia a oprit de la difuzare, în ultimul moment, o emisiune deja editată şi tipărită dedicată Trianonului – ceva de domeniul spaţiului fantastic orwellian). Ce este de fapt Trianonul? O apărare a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, deci 1 Decembrie continuat.
În problema nemarcării Centenarului Trianon au apărut câteva păreri inteligente, care probabil au influenţat şi au speriat pe cei de la conducerea statului român. Una dintre acestea a fost a profesorului universitar, filosofului şi omului politic maghiar G.M. Tamás, care a publicat în preajma centenarului Trianon un articol intitulat De ce să să nu scriem despre Trianon, articol foarte mediatizat pe reţelele mass-media. Intelectual de seamă, G.M. Tamás face mai întâi o demonstraţie de forţă privind numeroasele surse valide de lectură şi de cercetare privind problema naţionalităţilor din Imperiul austro-ungar, a cauzelor Trianonului şi a lipsei de interes din partea intelectualității maghiare privind cunoașterea contextului central- și est-european de atunci. Înşiră documente şi scrieri ale unor autori de seamă maghiari, români, croaţi, sârbi, austrieci, polonezi etc. Autorul vorbeşte apoi că una din „cauzele tragediei paneuropene petrecută în timpul celui de Al Doilea Război Mondial este posteritatea infernală a dilemelor imperiale habsburgice rămase nerezolvate și nerezolvabile, care continuă azi sub mască «europeană»”, însă, enigmă, nu le numeşte, nici pe cele „nerezolvate”, nici pe cele „nerezolvabile”, vorbind apoi de faptul cum la suprafaţă „curge gargara superficială, românii zic una, maghiarii alta și așa mai departe ad insuportabil de plictisitorul infinitum”. Aici probabil este inoculată unora teama de a nu continua „gargara superficială”, deşi autorul vorbeşte de gargară, nu de inteligenţa posibilă pusă în joc. Şi apoi concluzia autorului: „Așa nu se poate, nu ne e permis să scriem despre baiurile Trianon-ului”. Atacă pe Ungaria oficială şi pe România oficială pentru cele două sărbători: zi de doliu, respectiv sărbătoare, şi le cataloghează drept „Șovinism primitiv de puberi” ce „Frizează nepriceperea și ignoranța profanatoare”.
Un adevăr mare le spune conaţionalior din Ungaria şi probabil şi maghiarilor din România: „Dacă nu va începe travaliul cunoașterii și iubirii îndreptat spre un lucru care este diferit, e cu totul diferit de viața noastră de azi și de prejudecățile și prezumtivele noastre cunoștințe contextuale derivate de aici, atunci e mai bine să nu spunem nimic despre Trianon, e mai bine să admitem că nu suntem nici demni, nici capabili să conversăm despre el”. Şi încheie: „Să nu vorbim despre Trianon, căci nu știm despre ce vorbim”, îndemn adresat tot astfel conaţionalilor, desigur celor care tot declamă cu ură: Trianon-Trianon. Nu putem fi decât total de acord. Cel mai mult mi-a plăcut expresia „travaliul cunoașterii și iubirii îndreptat spre un lucru”. Da, această iubire îndreptată spre trecut, de exemplu, este esenţa travaliului de sisif al unui cercetător adevărat. Să fie acest text al lui G.M. Tamás cauza pentru care oficialii statului român au aruncat şi copilul, odată cu zoaia din copaie? Ruşinos.
Un alt text contra marcării evenimentului Trianon 100 este al profesorului universitar Vasile Sebastian Dâncu, un foarte bun şi experimentat sociolog, text intitulat Eu nu știu ce se sărbătorește pe 4 iunie. Eu sărbătoresc pe 1 Decembrie. Am scris mai sus că în 4 iunie 1920 se continuă de fapt 1 Decembrie 1918, prin alţi reprezentanţi români de seamă. Profesorul Dâncu mai spune că „Noi sărbătorim la 1 Decembrie voința românilor ardeleni de a se uni cu patria mamă, un simbolism pozitiv, modern și mai tare decât birocrația vreunui tratat internațional” şi că pentru noi tratatul de la Trianon „nu are nicio semnificaţie”. Sigur că un sociolog vorbeşte de birocraţie, de lipsa de semnificaţie a marelui act, probabil gândit ca o hârtie oarecare, dar un istoric îl interpretează corect drept o luptă la fel de necesară ca la 1 Decembrie cel pomenit. A vorbi de birocraţie ar însemna că totul s-a făcut fără noi şi astfel noi ne-am trezit cu o pomană din partea „birocraţilor”. Concluzia Profesorului Dâncu este că, citez: „nu pot să sărbatoresc suferința aproapelui”. Astfel, şi în acest caz ai impresia că se aruncă zoaia din copaie cu tot cu copil. Nu lasă deschisă nicio uşiţă spre marcarea demnă şi inteligentă (chiar vorbise Profesorul Dâncu despre „un răspuns inteligent şi ferm din partea României” faţă de politica lui Orban, cel din Ungaria) a Centenarului Trianon, un efort formidabil al marilor personalităţi româneşti de atunci pentru a păstra hotărârea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.
Dr. Vasile Lechințan
