Pasionante şi fermecătoare sunt toate “capturile” de cuvinte româneşti din secolele vechi, de prin documente maghiare, unde apar sub forma preluată în limba maghiară, puţin schimbate sau doar înregistrate cu grafie maghiară. Multe sunt cuvinte arhaice româneşti „pietrificate” în documentele vremurilor trecute, la diferite şi fascinante momente de viaţă româno-maghiară, mai mult românească, dar şi secuiască şi maghiară, scribul respectiv fiind uneori doar un înregistrator al momentelor de atunci. Avem astfel o bogăţie uriaşă de viaţă istorică transilvană încă necunoscută.
Urmează alte cuvinte româneşti asimilate în limba maghiară până la 1918, răspândite doar pe teritoriul Transilvaniei, în ordine alfabetică, doar cu menţiunea primei atestări documentare şi a localităţii/zonei (în paranteză, cu italice, forma preluată de maghiari):
-acăţos (cel ce se agaţă de cineva [cu vrajbă], de la lat. accaptiare – a prinde) (ákációs) – 1816, Secuime;
-acoi (ac mare de cusut; din lat. acus) (ákuj) – 1905, Leordeni (bazinul Nirajului) (MS);
-aer (din lat. – aer/aeris) (ájer) – 1716, Viile Tecii (BN);
-afină (din lat. – affinis) (afonya) – 1708, fără menţiunea localităţii;
-alior (plante cu suc lăptos otrăvitor, din lat. aureolus) (alivor) – 1899, judeţul Ciuc;
-ardei (árdej) – 1876, Secuime;
-arie (în sens de arie, suprafaţă, din lat. area) (áréa) – 1804, Corunca, scaunul Mureş;
-armaş (de la cuvântul armă, lat. arma; aici în sens de mercenar, brigand, tâlhar) (ármás) – 1662, Cluj şi Mânău, comitatul Solnocul de Mijloc;
-arminden (din vechea slavă, aici în sens de crengi verzi care se pun de începutul primăverii la poarta sau la uşa caselor) (ármingyin) – 1749, Feiurdeni, comitatul Cluj, sunt amintiţi aici Silagi Vonul şi Uţul Ioan, martori despre cineva care au adus în primăvara crenguţe de tei de Armindeni;
-armurare (antrax, boală de vite) (ármura) – 1823, Turda, este amintit Mocan Gligor din Copăceni;
-arnicios (cu arnici) (árnicsos) – 1728, Pădurenii, scaunul Şepşi;
-aşeza, a se aşeza (din lat. assediare) (sezálgat) – 1903, Păucişoara;
-babă (de origine slavă, în sens de femeie bătrână) (bábá) – 1863: Secuime;
-babă (în sens de groapă mică pentru jocul cu mingea din cârpe) (bába) – 1883, Nuşeni (BN);
-babău (în sens de cojoc din piele întoarsă de oaie) (babó) – 1632, Arpaşu de Jos, Făgăraş. Sunt pomeniţi ţăranii Oprea Baciloaie şi Iuan Sârboaie;
-baboi (din bulgară, specie de peşte) (bobály) – 1893, Bihor;
-baci (etimologie necunoscută, aici în sens de proprietar de turme de oi) (bács) – 1569, scaunul secuiesc Trei Scaune;
-badercă (butoiaş, nu figurează în DEX online) (bádirka) – 1885, Secuime;
-balmoş (de origine necunoscută, DEX spune că este cf. magh. bálmos) (bálmos) – 1652, Beudiu (BN), sunt pomeniţi Ştefan Bucşa şi Avram Sârb;
-bandă (taraf de lăutari) (bánda) – 1846, Dej;
-baraboi (de origine bulgară, aici în sens de asmăţui) (baraboly) – Cluj, 1588;
-barză (cuvânt autohton, similar cu albanezul bardhë) – 1903, Sândominic (HG);
-batjocură (de la bate – lat. batt(u)ere + joc – lat. jocus) (bázsokura) – 1888, Cavnic;
-băbătie (femeie bătrână) (babatyi) – 1899, Zalău;
-bălan (din slavă, de la băl – alb) (balán) – 1833, Turda;
-bălană (din slavă, de la băl – alb) (balána) – 1757, Sânnicoară, comitatul Cluj;
-bălţat (din lat. balteatus, aici în sens de bălan- la boi) (belc) – 1593, Cluj;
-bărbat (din lat. barbatus, aici în sens de om zdravăn, voinic) (borbat) – 1753: Sângeorgiu de Mureş, scaunul Mureş:
-bătrân (din lat. betranus, om în vârstă) – 1903, Secuime;
-bătută (dans românesc) -1775-1806, fără precizarea localităţii, se spune de o fată (fata –încă un cuvânt de origine română) frumoasă care dansa bătuta;
-bârnă (de origine slavă) (borna) – 1907: Covasna-Voineşti, judeţul Trei Scaune;
-bârneţ (cingătoare colorată a catrinţei) (bernyéc) – 1869: pasul Ghimeş;
-bârsan (cioban din Ţara Bârsei) (Barzan, antroponim) – 1614, Păpăuţi (CV);
-beliţă (băluţă – mioară/oaie cu lâna albă) (belice) – sec. XVIII, Secuime;
-beserică (biserică, din lat. basilica) (beszerika) – 1728: Ozun, scaunul Trei Scaune; cuvântul biserică, în forma preluată de maghiari, este folosit şi de Jókai Mór în romanul Unul este Dumnezeu;
-biban (din bulgară, peşte de apă dulce, aici cu sensul de beţiv) – 1880, Dămăcuşeni;
-bineţe (a da bineţe, a saluta cu Bună ziua etc., aici în sens de lovire a corpului uman) (binec) – 1903: Sândominic (HG);
-blană (din bulgară, în sens de scândură groasă) (blana) – 1813, Corunca, scaunul Mureş;
-bobotă (din bulgară, bobotaie, vâlvătaie, se precizează că popular se spune bobotă) (bobota) – 1723, comitatul Cluj.
(Va urma)
Foto: Expoziţe de copii la Săliştea Sibiului.
Dr. Vasile lechințan
