Este de-a dreptul uimitoare puternica influenţă a limbii române asupra secuilor, care trăiau într-o mare de români. Am văzut că numeroşi secui descrişi în documente din secolele XVIII-XIX, datorită faptului că erau daţi în urmărire, cunoşteau şi limba română. Apoi foarte multe documente atestă valul de împrumuturi de cuvinte în limba lor de la români, şi încă din secolele XVI-XVIII (mai înainte de secolul XVI nu sunt documente, dar cu siguranţă că împrumuturile vin de pe la stabilirea secuilor în Transilvania). A se vedea mai jos şi cuvântul sâmbră, care ca şi cuvântul clacă reprezintă o formă atât de umanistă de colaborare între oameni, o formă de civilizaţie admirabilă. Şi este foarte bine că secuii s-au orientat după aceste obiceiuri româneşti.
Urmează alte cuvinte româneşti asimilate în limba maghiară, cu menţiunea localităţii/zonei şi anul atestării documentare.
– sâmbră (întovărăşire pentru efectuarea unei munci în comun)/ a se însoţi/sâmbri/a face sâmbră cu cineva, cuvânt românesc de origine slavă, împrumutat sub formele cimbora/cimborál de maghiari/secui din:
- a) Transilvania: în sens de prieten, ortac: ţinutul Baraolt, 1838; Ciucul de Sus, 1869; 1893: comitatul Trei Scaune, 1893-1901; Valea Strâmbă, azi jud. Harghita; Ditrău, azi jud. Harghita; Câmpia Transilvaniei, valea Borşei, ţinutul Călatei, valea Crişului Negru, Sălaj, Salonta, etc.; în sens de asociaţi care-şi înhamă împreună caii sau boii: Cluj, 1625; scaunul Odorhei, 1625; în sens de asociaţi pentru prestarea împreună a muncii obligatorii la nobil/proprietar de moşie: scaunul Odorhei, 1597; Cesariu, comitatul Dăbâca, 1727; Atid, acunul Odorhei, 1743; Şoimuşu Mic, scaunul Odorhei, 1765; în sens de prestaţie comună cu atelaje: Ţentea şi Năsal, comitatul Dăbâa, 1635; Gilău, 1670; Cehu Silvaniei, 1693; Mănăstireni, 1687; Budiu de Câmpie, azi Papiu Ilarian, 1692; Ştenea şi Veseud, comitatul Târnava Mare, 1761; Roteni, scaunul Mureş, 1795/1800; în sens de a lucra în tovărăşie cu cineva alăturându-şi vitele de muncă/a face sâmbră cu cineva- cimborál: Cluj, 1570, o sâmbră făcută la arat, cu caii; scaunul Odorhei, 1593; Ojdula, scaunul Trei Scaune, sec. XVII (înainte de ~) (este vorba de cineva care ţineau stână în sâmbră/tovărăşie – eztenas szimboranak, fiind atestat astfel şi cuvântul românesc stână); Zetea, scaunul Trei Scaune, 1600; Cătina, comitatul Cluj, 1731, este amintit fiul lui Rotar Toager, unul dintre sâmbraşi; Oaia, scaunul Mureş, 1774; Băcia, comitatul Hunedoara, 1756; Tărceşti, scaunul Odorhei, 1778; Târgu Secuiesc, 1785; Lueta, scaunul Odorhei, 1789, moară în proprietate comună; Ozun, scaunul Trei Scaune, Rebeka Tana, soţia lui Daniel Kuti (29 ani, în declaraţie de martor), 1796; Dalnic, scaunul Trei Scaune, 1799/1816; Deda, 1800, sunt amintiţi Popa Iuon şi tatăl său, Popa Gligor, care împreună au prins vitele la arat; Ciucul de Sus, 1869; în sens de a pactiza: Cluj, 1578; în sens de a se împrieteni (femeie cu bărbat): Zetea, scaunul Trei Scaune, 1600; Deva, 1784; Sfântu Gheorghe, Trei Scaune, 1797, etc.; în sens de băieţaş care conduce vitele la arat: Beclean, scaunul Odorhei; Zetea, scaunul Odorhei; în sens de persoană care ajută cuiva la efectuarea unei munci: valea Borşei, Cojocna, Unguraş, Someşeni; în alte cuvinte compuse: Zetea (azi jud. Harghita); Petriceni (azi jud. Covasna); Plăieşii de Jos (azi jud. Harghita); Glodeni (azi jud. Mureş); Aita Seacă (azi jud. Covasna); Sovata (azi jud. Mureş); zona Călatei, Ditrău, Ciuc, Trei Scaune, Valea Borşei, Valea Crişului Negru, zona Sălajului, etc.
- b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei: în sens de prieten, ortac: Pálocság, comitatul Gömör, 1838, unde a locuit grupul etnografic al paloţilor; Hajdúnánás, oraș azi în județul Hajdú-Bihar, Ungaria; Dunántúl, zona ,“de dincolo de Dunăre”, de pe malul drept al Dunării; Kiskunhalas, oraş în sudul Ungariei, spre mijloc;
Szamoshát, zonă din comitatul Bereg; Baracska, sat azi în județul Fejér, în partea central-nordică a Ungariei; cuvântul sâmbră, în forma preluată de maghiari, este folosit şi de Jókai Mór în romanele Rab Ráby şi Sărmanii bogaţi; în sens de om fără pământ, dar are vite: Hortobágy, sat nu departe de oraşul Debrecen; Kecskemet, oraş în Ungaria.
– premândă (în trecut era raţia de alimente dată unui angajat lucrător agricol, slujitor)/premândaş (cel care este îndrituit să primească premândă), cuvânt românesc de origine latină (praebenda), împrumutat sub formele premenda/premonda/preminda/premondás de maghiari/secui din:
- a) Transilvania: în sens de premândă: Aghireşu, comitatul Cluj, 1654; Târgu Mureş, 1679, se spune că a poruncit Dieta ţării să dea premândă la “vitejii turci”, în Târgu Mureş; Dumitreni, scaunul Odorhei, 1716; Dej, 1721, un butoi plin de vin dat ca premândă; Şamşudu de Câmpie, azi Şincai, 1729; Sânmărghita, azi jud. Cluj, 1792, s-a dat premândă paznicului pădurii 8 baniţe de grâu; Cluj, 1803; Carastelec, circa 1830; Trei Scaune, 1863; Ozun, judeţul Trei Scaune, 1897-1901; Borşa, jud. Cluj; Băbiu, jud. Sălaj; Fodora, jud. Cluj; Bădeşti, azi comuna Vultureni, jud. Cluj; Cristorel, azi com Aşchileu, jud. Cluj, etc.; în sens de premândaş (cel care este îndrituit să primească premândă): Almaşu, comitatul Cluj, 1654, se spune că s-a dat premândaşilor făină cu mazăre sălbatică, de n-au putut-o mânca şi s-a dat la porci; Iacobeni, comitatul Turda, 1739, etc.
- b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei şi Slovaciei: în sens de premândă: Zemplen, comitat, din 1920, o parte mare se afla în estul Slovaciei şi o parte mai mică în nord-estul Ungariei.
(Urmează alte cuvinte preluate de maghiari din limba română, atestate inclusiv pe teritoriul actual al Ungariei).
Foto: 1. nr, 15: femeie româncă din Hunedoara; nr. 16; femeie sârboaică din judeţul Caraş-Severin, anul 1896.
Foto: 2. nr. 11: fată secuiancă; nr. 12: fată ceangăoaică din Şapte Sate (Săcele-Tărlungeni), anul 1896.
Dr. Vasile Lechințan
