Aşezaţi în insule mai mici sau mai mari în întinsul ţării româneşti a Transilvaniei (în accepţiunea ei de astăzi ca suprafaţă, inclusiv cu zonele Maramureş, Satu Mare, Bihor, Arad, Banat), maghiarii şi secuii au împrumutat de-a lungul secolelor numeroase cuvinte şi expresii româneşti, astfel că civilizaţia păstoritului oilor, a preparării brânzeturilor, cu baci, cioban, păcurar, turmă, brânză, urdă, caş, caşcaval, jintiţă, jintuială, balmoş, bujeniţă, cocârţău, stână, strungă, mânător, măciucă, berbece, ţap, mioară, noaten, cârlan, oacheşă, săină, băluţă, beliţă, bălană, bălţat, coşar, burduf, badercă, boţ, bulz, bărbânţă, capră, comarnic, bârsan, hodaie, etc., apoi civilizaţia catrinţei, fotei, cerceilor, cojocului, sumanului, saricăi, glugii, babăului, bârneţului, cergilor, căciulii, cârjei, cumpenei, ariei, mejdinei, luncii, căruţei, parapaciului, a clăcilor şi sâmbrei de întrajutorare la diferite munci, a bisericii, crucii, toacăi, popii, călugărului, Crăciunului, diacului, gocimanului, a moşiei, draniţei, blanei, bordiţei, drugii, fuştelului, găletei, crintei, teicii, veşcăi, cumpenei, prăjinii, cupei, cuptorului, jirebiei, cătranului, păpuşatului, locului, gardului, ţarinei, delniţei, cetinei şi cetenişului, poianei, a bărbatului, ficiorului, fetei, nănaşului, neamului, leatului, boierului, bătrânului, burlacului, fârtatului, plăieşului, vătafului, armaşului, jitarului, scutarului, a mâncărurilor şi fructelor, respectiv a bucatelor, mălaiului, tocanei, mămăligii, plăcintei, clătitei, dumicatului, bragăi, fasolei, ardeiului, mujdeiului, hrişcăi, guliei, afinelor, coacăzelor, hribelor, baraboiului, alacului, aliorului, leuşteanului, sămânţei, premândei, mrejei, plăticăi, bibanului, baboiului, civilizaţia dansurilor şi obiceiurilor folclorice româneşti a jucatei, bătutei, boriţei, jucatului, colindatului, Armindenului, doinei, cimpoiului, fluierului, cobzei, pomanei, rodinei, suratei, fârtaţilor, socotitului, umblatului cu turca şi cu Viflaimul şi cea populată de Zilele Babei, de Priculici, de Pustia, de ciumă, de vrăjit şi de Pocita etc., de expresiile inconfundabile ţine minte, ţine-rând, Tanda-Manda, tot un drac, ce mai, fără gând, sau de usturătoarele batjocură, mutu, buzată, burduhos, doi bani, gogă, bodean, tăpălagă, cotingoi, nătântoc, nătărău, acăţos, fătărău, buştihan, ciontorog, gângav, gligan, guşat, tălăsman, tăpălagă, ori a delicatelor gingaş, floare, bineţe, coconi, căţel, pui, ghiocei, brânduşă, bujor, cicoare, busuioc, barză, făgeţel, etc. şi-a pus pecetea inconfundabilă asupra destinului istoric şi a modului de viaţă maghiar şi secuiesc prin secole, extinzându-se aria de influenţă chiar şi la o parte din populaţia maghiară de dincolo de hotarul Transilvaniei, în pusta ungară şi mai departe. Unele din aceste împrumuturi pitoreşti le-au folosit în creaţiile lor chiar scriitori de seamă maghiari, precum Jókai Mór şi Móricz Zsigmond, sau le-au găsit în basme şi în folclorul maghiar un Benedek Elek sau un Kriza János şi alţii.
Urmează alte cuvinte româneşti asimilate în limba maghiară până la 1918, răspândite doar pe teritoriul Transilvaniei, în ordine alfabetică, doar cu menţiunea primei atestări documentare şi a localităţii/zonei (în paranteză, cu italice, forma preluată de maghiari):
-boci (a se boci, de la boace, voce, din lat. vox, vocis ) (bucsál/bucsálódik) – 1861, Trei Scaune;
-bodean (în sens de om brutal, mojic, bădăran) (bogyán) – 1903, Sândominic (HG);
-boier (de origine slavă) (boer) – 1590, scaunul Odorhei (cu referire la boierul Vlad Ceocea din Comana, Ţara Făgăraşului);
-borcan (de origine bulgară) (borkan) – 1914, Secuime;
-bordiţă (aici în sens de resteu de jug, nu figurează în DEX online) (bordica) – sf. sec.XVIII;
-boriţă (dans popular, scandalos este faptul că DEX-ul scrie că provine din maghiară) (borica) – 1873, Secuime;
-bortă (scorbură, vizuină, groapă, de origine slavă) (borta) – 1893, judeţul Solnoc-Dăbâca;
-bostan (de origine turcă, spune DEX) (bosztán/bosztá) – 1889, judeţul Ciuc;
-botă (aici în sens de rudă de purtat apă) (bóta) – 1875, Trei Scaune:
-boţ (probabil din lat. bottium, cocoloş de brânză) (bocuj) – 1906, Giurgeu;
-bragă (de origine rusă; aici în sens de rachiu de calitate inferioară, obţinut din bragă) (braha) – 1755, Ilieni, scaunul Trei Scaune;
-brazdă (din slava brazda, aici în sens de brazdă de hotar) (brázda) – 1697, Bârcea Mare, comitatul Hunedoara;
-brăcinar (de la bracină – cingătoare, de origine latină, aici în sens de splina carului) (brecsinár) – 1827, Jucu de Sus, comitatul Cluj;
-brăduleţ (de la brad, similar cu albanezul bradh; aici în sens de ramură de brad) (bredulec) – 1895, Hăşdate (HD);
-brâncă (etimologie necunoscută, boală contagioasă, umflătură la gât, mai ales la porci) (brinka) – 1863, Cavnic;
-brânduşă (etimologie necunoscută) (brinduska) – 1863, Cavnic;
-brânză (etimologie necunoscută, aici în sens de brânză de oaie, este menţionat şi cuvântul de origine română ordá – urdă) (brindza) – 1548, Făgăraş;
-breaz (origine din bulgară; aici în sens de animal breaz) (breáz) – 1914, Sândominic;
-brebenoc (origine din ucraineană, saschiu) (barbanok) – 1883, Baia Mare;
-brustur (etimologie necunoscută) (brusztur) – 1893, Secuime;
-bruş (de origine slavă, aici cu sens de bulgăre de zăpadă) (bruzsuj) – 1913, Dămăcuşeni, comitatul Solnocul Interior;
-bucate (aici în sens de bucate, mâncare) (bukáta) – 1808, Târgu Secuiesc;
-bucă (de la lat. bucca-gură, cu sens de fesă, aici în poreclă) (Buka) – 1908, judeţul Ciuc;
-bucălaie (oi, în special, cu lâna albă şi botul şi extremităţile membrelor de culoare închisă) (bukélaja) – 1914, Trei Scaune;
-bucătură (cât se poate îmbuca – lat. imbuccare o dată) (buketura) -1913, Dămăcuşeni;
-bucluc (de origine din turcă, în sens de necaz, încurcătură) (bukluk) – 1893, Giurgeu;
-buhă (onomatopee, bufniţă, cucuvea) (buha) – 1797, Lunca, comitatul Hunedoara;
-bujeniţă (de origine ucraineană, carne afumată de oaie sau de capră) (buzsenyica) – 1893, Secuime;
-bujor (de origine bulgară) (aici în nume de vită cornută) (Bizsor) – 1909, Păucişoara, Târnava Mică;
-buleandră (etimologie necunoscută, haină, ţundră de cerşetor) (bulándra) – 1893, Secuime;
-bulz (etimologie necunoscută, similar cu albanezul bulez, boboloţ de caş/caş mic) (bulz) – 1889, Suceagu;
-burduf (etimologie necunoscută) (burdó) – 1596, Siculeni, scaunul Ciuc, aici figurează în mărturia lui Radul Românul – Olah Radul, măier la stâna din Siculeni, unde mai sunt atestate şi cuvintele de origine română eztena – stână, orda – urdă şi bordoho – burduf;
-burduhos (de la burduh/burduf, etimologie necunoscută, burtos) (burduhosz) – 1772, comitatul Cluj;
-burlac (de origine din rusă/ucraineană) (burlák) – 1900, judeţul Ciuc;
-burtucă (DEX-uk este nesigur cu privire la sens şi origine; aici în sens de izvor captat) (Burtuka) – 1767, Baţa, comitatul Solnocul Interior;
-burtucos (nu figurează în DEX online; aici în sens de stufos, rămuros) (burtukos) – 1745, părţile Mureşului;
-busuioc (Ocimum basilicum; cuvânt de origine bulgară) (bisziok/bosziók) – 1813, Corunca;
-buştihan ([om] cu cap mare) (bustyuhán) – 1905, zona Giurgeului;
-butuc (etimologie necunoscută) (butuk); a) în sens de calodă, instrument de torturat osândiţii – 1645, Iaşi, Moldova; b) în sens de buştean – 1754, Căpâlna, comitatul Târnava Mică;
-butură (butură la fântână, derivă din butuc – buturugă; aici însă în sens de diform, foarte urât) (butura) – 1894, Jeledinţi, judeţul Hunedoara;
-buzată (de la buză, similar cu albanezul buzë; cu buze groase întoarse; aici cu sens de bosumflată) (buzáta) – 1884, Baia Mare;
-buzdugan (de origine turcă) (buzdugány) – 1885, Seuca, Târnava Mică;
-buzgan (în DEX nu există această formă pentru guzgan, şobolan) (buzgany) – 1875, Giurgeu.
(Va urma)
Foto, gravuri germane: 1. Student român din sec. XVIII.
- Păcurar român din Tălmaciu, sec. XVIII.
Dr. Vasile Lechințan
