Un sentiment uriaş al cultului faţă de familie a însoţit pe români de-a lungul veacurilor. Tot sufletul şi-l punea ţăranul român în ocrotirea, iubirea şi creşterea copiilor dar şi în respectul, iubirea şi devotamentul pentru părinţi, moşi şi strămoşi. Avea poporul român chiar un cult al morţilor, un document din secolul al XVII-lea atestă faptul că erau anumite zile din an când românii aruncau apă pe pajişti pentru a stinge setea morţilor şi preparau o mâncare pentru morţi pe care o puneau de seara, peste noapte, în mijlocul ogrăzii, să vină să mănânce ai lor, cei trecuţi în lumea de dincolo. Cum să nu ne imaginăm atunci în ce lanţ de nezdruncinat al succesiunii vieţii lor trăiau ei, cu toată intensitatea sufletului lor, de aceea se explică şi fidelitatea extraordinară faţă de limba lor cea română, preluată de la strămoşi.

 

Urmează alte cuvinte româneşti asimilate în limba maghiară, cu menţiunea localităţii/zonei şi anul atestării documentare.

– ciumă, cuvânt românesc de origine latină (cyma), împrumutat sub formele csuma/csoma de maghiari/secui din:

  1. a) Transilvania: în sens de pestă, ciumă: Secuime, 1838; Trei Scaune, 1838; în sens de holeră: Transilvania, valea Borşei; în sens de difterie: Băţanii Mici, 1897; în sens de strigoaică: comitatul Alba de Jos, în comunicat se spune că „am învățat acest cuvânt de la români”; în sens de tăciune: valea Crişului Negru, bazinul Someşului Mic, Chinteni; în sens de stafie, fantomă: Baia Mare, 1885; Decea; în sens de persoană mascată (la carnaval): Valea Crişului Negru, Fântâniţa (azi jud. Bistriţa-Năsăud); în sens de sperietoare (de păsări): Secuime, 1838; Satu Mare, 1838; valea Crişului Negru, Aiton, Reghin, etc.; în sens de cuvânt de ocară: Chinteni, jud. Cluj.
  2. b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei: în sens de pestă, ciumă: Kunság, Cumania, regiune istorică, etnografică și geografică din Ungaria, care corespunde unei foste entități politice create de și pentru cumani, zonă spre graniţa cu România.

– râios, cuvânt românesc de origine latină (aranea), împrumutat sub forma rühös/rühes de maghiari/secui din:

  1. a) Transilvania: în sens de râios, scabios, răpănos: Cluj, 1579, într-o hotărâre a sfatului orăşenesc se spune că s-au plâns paznicii de herghelie că sunt cai şi iepe râioase în Tarcea; Cluj, 1589; Cluj, 1649, în socotelile oraşului se precizează că s-a dat 1 florin pe un cal de poştă tare râios ţiganului Kouacs Istuan; Ohaba, Făgăraş, 1712; Sânpaul, comitatul Cluj, 1722; Valea Lungă, comitatul Târnava Mică, 1829, se precizează că a cumpărat piatră pucioasă pentru vindecarea oilor cu râie; Secuime, 1893-1901; Transilvania; în sens de bolnav de scabie: Breţcu, Trei Scaune, 1840, un armean declară că “Soţia mea nu se scaldă în cadă, unde se scaldă toate râioasele…”, etc.
  2. b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei şi Slovaciei: în sens de râios: pe lângă Balaton, 1838; Gyöcsej, regiune geografică și etnică din județul Zala, chiar în vestul Ungariei, 1838; pe lângă râul Drava, 1876; Rábaköz, zonă situată în județul Győr-Moson-Sopron, între râurile Rába şi Répce, în vestul Ungariei, 1888; Bősárkány, sat azi în județul Győr-Moson-Sopron, chiar la vestul Ungariei, 1888; în ţinutul paloţilor, zonă unde a locuit grupul etnografic al paloţilor, din judeţul Gömör, care a fost împărţit în 1920 între Ungaria şi Slovacia, 1892; în judeţul Heves, situat în nord-estul Ungariei, 1893-1901; în ţinutul Pápa, din nord-vestul Ungariei, 1838, 1893-1901; Tata, oraș în Ungaria, azi în județul Komárom-Esztergom, 1893-1901.

– murit, cuvânt românesc de origine latină (a muri – moriri), împrumutat sub formele murit/ megmurit/ megmuritál, etc. de maghiari/secui din:

  1. a) Transilvania: în sens de a muri: zona Călatei, 1893-1901; Trei Scaune, 1893-1901; Racu, azi jud. Harghita, 1893-1901; Zalău, 1899; Salonta, 1913; Zalău, 1899; judeţul Bihor, 1899; Giurgeu, 1905.
  2. b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei: în sens de a muri: Debrecen, 1880; Alföld, Marea Câmpie Ungară, situată în cea mai mare parte pe teritoriul actual al Ungariei, 1893-1901; judeţul Hajdu, cu centrul la Debrecen, 1893-1901; Debrecen, 1893-1901; Hódmezővásárhely, oraş în judeţul Csongrad, Ungaria, 1916.

(Urmează alte cuvinte preluate de maghiari din limba română, atestate inclusiv pe teritoriul actual al Ungariei).

 

Foto: Româncă, într-o gravură germană de secol XVIII.

Dr. Vasile Lechințan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail