În secolele XVI-XIX, până pe la Revoluţia de la 1848-1849 mai cu seamă, biruit-a limba română, prin unele cuvinte cu prestanţă deosebită, în documentele maghiare tocmai pentru a da greutate şi autenticitate unei mărturii, unui inventar de avere sau unui alt document juridic. Parcă scribul respectiv nu îndrăznea să dea echivalent maghiar şi acestor cuvinte româneşti, lăsate astfel intenţionat în document, scrise după regulile limbii maghiare, temându-se să nu falsifice realitatea, la urma urmei. Sunt şi atestări, mai ales în Secuime, ale faptului că un cuvânt de origine română era deja preluat mai de demult şi circula în mod „natural” printre secui.

Urmează alte cuvinte româneşti asimilate în limba maghiară, cu menţiunea localităţii/zonei şi anul atestării documentare.

– păcurar, cuvânt românesc de origine latină (pecorarius), împrumutat sub forma pakulár de maghiari/secui din:

  1. a) Transilvania: în sens de păcurar: Cluj, 1568, este pomenit un român păcurar din Feiurdeni; Miceşti, comitatul Alba de Jos, 1578; Cluj, 1578, sunt pomeniţi păcurarii din Feleacu; Cubleşu Someşan, 1682, este pomenit păcurarul Ştefan Iuon; Hurez, Făgăraş, 1687, este pomenit păcurarul Comşa Marc din Berivoi, într-o mărturie a lui Cristea Ţiganul, care spunea că este lăutar şi mergea la cârciuma de bere; Gilău, 1727, este amintit păcurarul curţii, Crişan Toager; Miheşu de Câmpie, 1737; Imper, scaunul Ciuc, 1731; Petea, comitatul Cluj, 1744, este pomenit Moldovan Ieftimie, de 55 de ani, care declară că a fost păcurar şi că a cunoscut-o pe mama lui Cimpoiaş Petre; Lăzarea, scaunul Ciuc (în mărturia păcurarului lui Lázár Ferencz, pe nume Simion Ţepeluş, de 60 de ani), 1757; Hordou, azi Coşbuc, 1759, se spune despre doi fraţi, Alexa si Oprea, care cu mult timp în urmă au fugit din Ilişua de Jos din cauza marii foamete sau război şi au mers în Hordou şi acolo s-au angajat păcurari şi s-au aşezat în Hordou şi urmaşii lor au devenit Coşbuc; Zetea, scaunul Odorhei, 1769; Sângeorgiu de Mureş, scaunul Mureş, 1776; Bâra, scaunul Mureş (este vorba de o plângere împotriva celor din Orşova [comitatul Turda], care pasc în munţi cu o turmă mare de oi – nagy turma juhakat, „în nobilul scaun” [Mureş]), 1778, este atestat, aşadar, şi cuvântul românesc turma; Topliţa, 1803, Todor Tăslăuan (Tezlován), de 60 de ani, depune o mărturie despre ajutorul de păcurar/strungar pe nume Csibi; Zagon, Treiscaune, 1808; Rimetea, 1856, este pomenit păcurarul Duma Vasilia din Izvoarele; scaunele Chezdi, Şepşi, Orbai, Trei Scaune, Ciuc, Cristuru Secuiesc, Odorheiu Secuiesc, în ţinutul Baraolt, în bazinele râurilor Târnava Mare, Târnava Mică, Mureş, Arieş, Niraj, Someşu Mare, Someşu Mic, în Câmpia Transilvaniei, valea Borşei, Târgu Lăpuş, zona Călatei, zona Sălajului, etc.; în nume de familie: Sărata, Făgăraş, 1680, Radu Toma zis şi Pakulár; Teliuc, comitatul Hunedoara, 1700, Stanciul Pakular; Cesariu, comitatul Dăbâca, 1731, Măriuţa, soţia lui Gavril Pokulár; Turea. 1732, Iuon Pakular, etc.; în nume de locuri: Panticeu, 1732, valea Păcurarului (Az Pakulár Völgyén); Morlaca, 1737, dâmbul Păcurarului (A Pakulár Dombján); Panticeu, 1814, valea Păcurarului (a Pakulár völgyben), etc.
  2. b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei şi Slovaciei: în forma preluată de maghiari, cuvântul păcurar este folosit şi de Jókai Mór în romanele Sărmanii bogaţi şi Rab Ráby.

– cioban, cuvânt românesc de origine turcă, spune DEX, împrumutat sub forma csobán de maghiari/secui din:

  1. a) Transilvania: în sens de cioban: Târgu Mureş, 1632; Berindu, comitatul Cluj, 1777; Chichiş, Treiscaune, 1847; în scaunele secuieşti Ciuc, Odorhei, Giurgeu, Trei Scaune, în Câmpia Transilvaniei, Căpuşu Mic, Lopadea Nouă, etc.; în nume: Eliseni, scaunul Odorhei, 1627; Cluj, 1725; în toponime: Borşa, comitatul Cluj, 1673; Sântioana, comitatul Turda, 1680-1825, 1726; Răscruci, comitatul Cluj, 1717; Onuca, din comitatul Turda, 1722; Logig, comitatul Cluj, 1791; în sens de câine mare de cioban: Secuime, 1893-1901; în nume de câine: Câmpia Transilvaniei, 1909; Secuime, 1910, etc.
  2. b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei: în sens de cioban: în Hortobágy, sat nu departe de oraşul Debrecen.

– strungă (ţarc pentru oi, partea îngrădită de la stână unde sunt mânate oile la muls pe o deschizătură îngustă, cât să treacă doar câte o singură oaie), cuvânt românesc similar cu cel albanez shtrungë, împrumutat sub formele esztrenga/sztronga/sztringa de maghiari/secui din:

  1. a) Transilvania: în sens de strungă: Alexandriţa, scaunul Odorhei, 1566; Feleag, scaunul Odorhei, 1700/XVIII; în scaunele secuieşti Ciuc, Giurgeu, Odorheiu Secuiesc, Trei Scaune, în bazinele râurilor Târnava Mare, Târnava Mică, Mureş, Arieş, Niraj, Someşu Mare, Someşu Mic, în Câmpia Transilvaniei, valea Borşei, Târgu Lăpuş, zona Călatei, zona Sălajului, etc.; în sens de nume de fântână: Jacodu, scaunul Odorhei, 1744.
  2. b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei, Slovaciei şi Serbiei: Hortobágy, sat nu departe de oraşul Debrecen; comitatul Abaúj, 1874, teritoriul său se află acum în estul Slovaciei și nord-estul Ungariei; Zenta, azi Senta, oraș pe malul râului Tisa, în Banatul de Nord, Voievodina, Serbia, cu 80,51 % maghiari; Pusztafalu, comitatul Abaúj, sat la graniţa cu Slovacia; Csucsom, azi comuna Čučma, Slovacia, în 2011 erau 372 slovaci şi 271 maghiari; Nyiregyhaza, oraș azi în districtul Nyíregyháza, județul Szabolcs-Szatmár-Bereg, spre graniţa cu România; Alföld, Marea Câmpie Ungară, situată în cea mai mare parte pe teritoriul actual al Ungariei; Kecskemet, oraş în Ungaria, 1893-1901; Szeged, oraş în sudul Ungariei, la centru, 1893-1901; Hajdúság, regiune istorică și geografică din Ungaria, situată în Marea Câmpie Maghiară din jurul oraşului Debrecen; Szoboszló, azi Hajdúszoboszló, Ungaria; Cserehát, zonă păduroasă de stejari din nordul Ungariei, spre Slovacia; Kiskunság, zonă din Ungaria între Dunăre şi Tisa; Bácska, regiune situată în Câmpia Panoniei, delimitată de Tisa la nord și de Dunăre la sud, în 1920 cea mai mare parte a Bacicăi a revenit Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, iar partea de nord Ungariei, 1893-1901; Nagykunság, regiune situată între Szolnok și Debrecen; Terbeled, azi Trebeľovce, comună slovacă, aflată în districtul Lučenec din regiunea Banská Bystrica, Slovacia, în 2011 avea 694 locuitori slovaci şi 152 maghiari; Salgótarián, oraș în nord-estul Ungariei, în apropiere de frontiera cu Slovacia, reședința județului Nógrád; ţinutul Pápa, din nord-vestul Ungariei, etc. Cuvântul strungă, în forma preluată de maghiari, este folosit şi de Jókai Mór în romanele Sărmanii bogaţi şi Rab Ráby.

– corastă, cuvânt românesc de origine latină (colostra), împrumutat sub forma gulásztra de maghiari/secui din:

  1. a) Transilvania: ţinutul Satu Mare, 1838, 1882; Cavnic; Seuca, din comitatul Târnava Mică; Zalău, Salonta, Chinteni, Sic, Decea, Sălaj, Banat, zona Călatei, Ocna Şugatag, valea Borşei, bazinul Someşului Mic, Gherla, Someşeni, Aiton, Răscruci, Pata, Câmpia Transilvaniei, Mănăsireni, Chidea, Valea Crişului (azi jud. Covasna), Someşeni, Plăieşii de Jos (azi jud. Harghita), Moldoveneşti, Mirislău, Turia (azi jud. Covasna), Pănet, Culpiu de Câmpie, etc.
  2. b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei şi Slovaciei: Beret, judeţul Abaúj, 1874; Tállya, judeţul Zemplén, în nord-estul Ungariei, 1875; Szentes, oraş în sud-estul Ungariei, judeţul Csongrád, 1879; Kis-Besenöd (azi Besenöd), judeţul Szabolcs, 1880, în 2011 avea 1,9 % locuitori români; 1881; Tiszaszentimre, sat din estul Ungariei, la centru, 1881; Nagykunság – regiune situată între Szolnok și Debrecen, 1887; Debrecen, 1888; Szürnyeg, azi Sirník, Slovacia, judeţul Borsod, 1889, în nord-estul Ungariei; Tokaj, Nyiregyhaza etc.

(Urmează alte cuvinte preluate de maghiari din limba română, atestate inclusiv pe teritoriul actual al Ungariei).

Foto: Un simbol românesc interbelic al Transilvaniei (coperta la cartea lui Alexandru Bădăuţă, Privelişti româneşti, 1932).

Dr. Vasile Lechințan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail