Este de-a dreptul uriaşă influenţa limbii române asupra populaţiei de altă etnie din Transilvania şi până departe, în vestul şi nordul ţării. O dovedesc cu prisosinţă documentele de epocă.
O formă interesantă a acestei influenţe uriaşe este şi împrumutul de cuvinte româneşti în limba maghiară, fenomen răspândit, atât în zona locuită mai compact de secui, cât şi pe tot întinsul Transilvaniei şi dincolo de Transilvania, în zone şi localităţi care aparţin azi Ungariei. Să urmărim documentele – cele mai preţioase dovezi de epocă -, după cuvinte româneşti împrumutate de maghiari. Cuvintele sunt atestate în texte din localitatea menţionată.
– mălai, cuvânt românesc de origine necunoscută, împrumutat în maghiară sub forma málé, de maghiari/secui din
- a) Transilvania (în paranteză şi anul atestării): cu mai multe înţelesuri, aproape toate ca în limba română. Astfel, în sensurile de: mei (în maghiară la mei îi zice köles) (Chioar, 1677; Cubleşu Someşan, la 1742 şi 1800; Satulung, districtul Chioar, la 1794; Archiud, comitatul Cluj, la 1846); în sens de teren cultivat cu mei, respectiv mălăişte (în Avrămeşti, scaunul Odorhei, la anul 1607; Braniştea, 1641); în sens de porumbişte (Mica, Solnoc-Dăbâca, 1723; Cuzdrioara, 1737; Sălniţa, 1757, în text, Tănasie Chindea declară că a arat un pământ de lângă Lăpuş, în hotarul Remetei, şi l-a semănat cu mălai, auzind că este loc bun de mălăişte; Dej, 1777); în sens de porumb (în limba maghiară törökbuza) (Cehu Silvaniei, 1687; Aluniş, 1722, în text este pomenit Teodor Păcurar, care a fost înainte doi ani paznic de porumb; Dej, 1741; Bicaz, comitatul Solnocul de Mijloc, 1752; Luduş, 1759; Sântejude, 1766; Cociu, comitatul Solnocul Interior, 1774, în text se spune că soţia lui Petru Barburaş, în vară, în timpul prăşirii mălaiului, a zis că merge la prăşit la fiul ei cel mic, Ştefan; Benic, Alba de Jos, 1804; Râciu, comitatul Turda, 1808, în text se pomeneşte de casa lui Cioloboc de la capătul satului, avea şi pătul de porumb; Uriu de Sus, 1808; Baia Mare, 1880; Şimleu Silvaniei, 1887; zona Carei şi Satu Mare; numeroase localităţi din Secuime); în sens de făină de porumb (Aiton, 1768); de pâine din făină de porumb (Trei Scaune, 1719; Secuime, 1730; Geoagiu de Jos, 1772; Ocna Dejului, 1807, în text spune cineva că a mâncat mălai cu lapte; Luncşoara, comitatul Hunedoara, 1756, în text se spune de cineva că a mâncat mălai cu chisăliţă – kisziliczével; Şintereag, 1816, în text se spune că oamenii nu au cereale, vin la treabă fără o coajă de pâine, au fost deja nevoiți să coacă o pâine de mălai pentru cei săraci); în sens de mămăligă (în numeroase localităţi din Secuime, din scaunele Chezdi şi Ciuc, mai ales); în sens de prăjitură din făină de porumb, de turtă din făină de mălai (Secuime, 1838, 1875, 1893, 1905; judeţul Odorhei 1893; Racu, 1893, Ozun, judeţul Treiscaune, 1893; Tuşnad, 1877; Odorheiu Secuiesc, 1897-1901; Târgu Secuiesc,1900; Potiond, 1869); în sens de turtă dulce din făină de mălai (Oradea, 1889; Giurgeu, 1905, etc.).
-b) din localităţi/zone azi în Ungaria: cu sens de turtă dulce din făină de mălai (Nagykunság – regiune istorică și geografică din Ungaria situată în actualul județ Jász-Nagykun-Szolnok, între Szolnok și Debrecen, 1887; Kiskunság, zonă din Ungaria între Dunăre şi Tisa, 1887; Ada, oraş azi în Serbia, locuit în majoritate absolută de maghiari, cuvântul este atestat în 1889; Tata Tovaros, 1910; zona Dunántúl, “de dincolo de Dunăre”, denumirea tradițională a teritoriului Ungariei de pe malul drept al Dunării; Hódmezővásárhely, oraş; comitatul Borsod; Debrecen, oraş; Szigetköz, insulă din Ungaria; Öcsöd, sat din comitatul Békés, etc); în sens de pâine din făină de porumb (în comitatul Komarom, 1876); în sens de făină de mei sau de porumb (în satul Bihartorda; în oraşul Oroszháza; în Hódmezővásárhely, oraş; în zona Kemenesaljia, vestul Ungariei) şi exemplele pot continua cu „fenomenul mălai” împrumutat de maghiari în limba lor de la români. Cuvântul málé – mălai este apoi combinat cu numeroase alte cuvinte, de exemplu, foarte semnificativ este cuvântul málépalacsinta (plăcintă de mălai, ambele cuvinte sunt împrumutate de la români), atestat în Fântâniţa, azi jud. Bistriţa-Năsăud.
Concluzia este că, totuşi, cuvântul românesc mălai vine de la mei, fiind atestat înainte de introducerea porumbului în Transilvania, cam pe la 1690, după cum data marele Iorga.
(Urmează alte cuvinte împrumutate de maghiari de la români, semnalate şi pe teritoriul actual al Ungariei).
Foto: Port popular românesc, maghiar, slovac şi german (stampă din sec. XIX).
Dr. Vasile Lechințan
