Trebuie să precizez că sunt mândru pentru totdeauna de România Mare interbelică pentru că a lăsat, în continuare, nestingherită, viaţa comunităţii maghiare din interiorul ei, sub deviza generoasă de la Alba Iulia că nu trebuie să ne transformăm din asupriţi, asupritori.
Bravo marelui suflet al generaţiei superbe de conducători ai României Mari. Nimeni din partea statului cel demn al ţării noastre nu a umblat după vânătoare de vrăjitoare, nu a limitat viaţa culturală, educativă, religioasă a comunităţilor etnice minoritare din România Mare. Sunt mândru pentru totdeauna şi de marele om politic Iuliu Maniu (vezi foto) care s-a împotrivit ferm soluţiei schimbului de populaţie dintre România şi Ungaria, secuii să rămână în zona lor unde au convieţuit cu românii de secole, crezând cu tărie în buna lor credinţă că vor fi alături de români în dezvoltarea şi prosperitatea ţării noastre, chiar a folosit sintagma “alături de români”, deci nu bantustanizaţi în autonomii pe criterii etnice. Aşa a pornit la drum România Mare, demnă şi democratică.
Care a fost, aşadar, caracterul etnic al ţării Transilvaniei de-a lungul secolelor? Pentru că unii nu sunt prea convinşi cu răspândirea peste tot în ţară, şi chiar pe teritoriul actualei Ungarii, după cum am văzut, a limbii române, să revenim cu alte exemple.
- a) Alte exemple de români care nu ştiau decât absolut limba română, în ţara lor neavând nevoie să înveţe maghiara sau germana: Iuon Gorcea din comitatul Târnava, la 1781, de 60 de ani, „român de neam şi nu ştie altceva decât limba maternă” (oláh nemzet s ném es tud egyebet született nyelvénel); Paşc Mihai din Răchita, scaunul săsesc Sebeş, tot la 1781, „în afară de limba maternă română, altele nu vorbeşte” (valachicam linquam vernaculam aliarum non loquitur); Ioan Lipovan, de religie românească, la 1836, vorbeşte numai româneşte (beszel csak oláhul); Lica Husian din Someş-Odorhei, greco-catolic, vorbeşte numai româneşte (beszel csak oláhul); Vasile Tănase din Buduş, comitatul Dăbâca, în 1833, vorbeşte numai româneşte (csak oláhul beszel); Iuon Bagie din Bucium, comitatul Alba, în 1836, vorbeşte numai româneşte (beszel csak oláhul); Nichita Cupşa din Cupşeni, comitatul Solnocul Interior, tot în 1836, vorbeşte numai româneşte (beszel csak oláhul); George Rajba din Santău, comitatul Hunedoara, caporal în Regimentul Baron Leiningen, dezertor, în 1836, vorbeşte numai româneşte (beszel csak oláhul); Toader Körösi [Crişan] din Păţal, comitatul Crasna, în 1836, vorbeşte numai româneşte (beszel csak oláhul); Georg Costandin din Feldioara, ţinutul Braşovului, în 1836, vorbeşte numai româneşte (beszel csak oláhul) şi exemplele sunt numeroase, ele acoperă o arie mare din toată Transilvania.
- b) Alte exemple de maghiari care ştiau şi limba română: Gáll Lajos din Copşa Mică, scaunul săsesc Mediaş, de 24 de ani, romano-catolic, în 1833 vorbea maghiara şi româna (beszéll magyar és oláh nyelven); Ferentzi Albert din Turda, romano-catolic, de 18 ani, în 1834, cunoştea maghiara şi româna (tud magyarúl és oláhúl); Mátyás Elek, fost administrator domenial în Miheşu de Câmpie, de religie reformată, în 1834 vorbea maghiara, latina şi româna (beszél magyarúl, déakúl és oláhúl); Nethazi István, din Aiud, de religie reformată, în 1836 vorbea maghiara şi româna (beszél magyarúl és oláhúl); Vég Josef, din Glodeni, comitatul Turda, de religie reformată, în 1836 vorbea maghiara şi româna (beszél magyarúl és oláhúl); Lukats Ferentz din Orăştioara de Jos, comitatul Hunedoara, în 1836 vorbea maghiara, româna şi puţin latina (beszéll magyarúl, oláhúl irt és kevesen déakúl-is); Rety Andras, din Băiţa, comitatul Solnocul Interior, de religie reformată, în 1837 vorbea maghiara şi româna (beszél magyarúl es oláhúl); Kibedi Sámuel din Bonţida, comitatul Cluj, de 52 de ani, în 1837, vorbea maghiara, latina, franceza, germana şi româna (beszél magyarúl, frantziaúl, németúl, déakúl és oláhúl); Szölösi Antal din Cluj, catolic, în 1837, vorbea germana, maghiara şi româna (beszéll németúl, magyarúl és oláhúl); Péter Joseff din Braşov, de 26 de ani, catolic, în 1837, vorbea maghiara, româna şi săseasca (beszéll magyarúl, oláhúl és szászúl); Kováts István din Cluj, de 58 de ani, romano-catolic, în 1839 vorbea maghiara, germana, slovaca şi româna (beszél magyarúl, németúl, totúl és oláhúl); Hermann Daniel, din Piri, comitatul Solnocul de Mijloc, de 22 de ani, în 1839 vorbea maghiara şi româna (beszél magyarúl es oláhúl) şi numeroşi alţii. Şi aceste exemple acoperă o arie mare din toată Transilvania.
(Urmează alte exemple de secui care ştiau limba română, exemple de saşi, evrei şi armeni din Transilvania care ştiau limba română).
Dr. Vasile Lechințan
