Când Parlamentul României nu era o caricatură. A fost odată o Românie cu o viaţă politică demnă…
Ce poţi să zici de un surogat de Parlament numit Marea Adunare Naţională, din perioada 1947-1989, când parlamentarii erau transformaţi în „deputaţi” şi nu aveau niciun drept să-şi exprime vreun cuvânt liber şi democratic, dar erau aleşi într-o veselie de „popor” cu procentaje de 99,99 %, chiar 100 %? Nu poţi să zici decât că totul era o caricatură tristă, care a durat enorm, şi anume 42 de ani, zdrobind destine care erau şi alţii puteau să devină oameni politici veritabili ai României. Ce poţi să zici apoi de un parlament de după 1989, când proiecte importante de legi sunt fabricate de UDMR în defavoarea ţării şi „floarea anonimă” şi „multă” a Parlamentului român le votează cu veselie, fără să ţină cont de consecinţe? Poţi să nu te gândeşti la cuvântul trist, şi în acest caz, de caricatură?
A fost, însă, odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu s-ar povesti, o Românie cu o viaţă parlamentară demnă şi responsabilă, nu ideală, dar nici caricaturală, o Românie cu oameni politici de o statură exemplară ca inteligenţă, onoare, încredere, demnitate, onestitate, profesionalism, respectabilitate, prestigiu, gravitate, vocaţie, forţă morală, asumare activă a misiunii şi nu în ultimul rând cu un bagaj de cultură important, fără de care nu eşti decât un ocupant mimetic al lojei.
Tache Ionescu ( foto 1)
Zilele acestea am dat întâmplător de ce se întâmpla în Parlamentul României la anul de graţie 1888. Să vedem ce probleme se discutau atunci şi ce personalităţi erau în cele două Camere ale Parlamentului român. Întâlnim personalităţi precum Tache Ionescu (1858-1922, vezi foto 1), Grigore Tocilescu (1850-1909), V. A. Urechia (1834-1901, vezi foto 2), Petre S. Aurelian (1833-1909, vezi foto 3) ş.a. Iată câteva probleme semnalate de presa românească din Transilvania (organizate, nu cronologic, ci pe teme oarecum asemănătoare; intervenţiile în paranteze drepte îmi aparţin):
– „D-l. G. Tocilescu interpelează guvernul, dacă are de gând să prevadă în bugetul anului viitor al Ministerului Instrucţiunei Publice construirea Universităţii în Iaşi. S-a comunicat ministrului respectiv”. [Clădirea Universităţii din Iaşi a fost construită şi inaugurată abia în 1897].
– „D-l. deputat D[imitrie]. Alexandrescu [1850-1925, a studiat la Institutul Pilat din Lemberg (1860-1861) şi la Liceul Napoleon din Paris (1861-1870); a obţinut bacalaureatul în litere la Sorbona (1870); studii juridice la Universităţile din Nancy (1870-1871) şi Paris (1871-1875)] interpelează guvernul dacă are de gând să înscrie în bugetul anului viitor o sumă oarecare pentru clădirea unui Teatru Naţional din Iaşi. Tot d-sa face o pro¬punere la biuroul camerei pentru reorganisarea tribunalelor de comerciu. Se trimit la secţiuni.” [Clădirea Teatrului Naţional din Iaşi a fost construită şi inaugurată la 1 decembrie 1896].
-„D-l. deputat N[icolae]. Blaremberg [1837-1896, cu studii în Drept la Aix en Provence, în 1865] depune un proiect de lege prin care cere să se acorde un credit de 200,000 lei, pentru a se veni ín ajutorul comitetului organisator román al esposiţiei din Paris [din 1889]” […] D-l Ion Lahovary [1844-1915, tatăl principesei Martha Bibescu] roagă pe d-nii deputaţi ca să voteze acest credit. E în interesul nostru material chiar, ca să participăm la esposiţie. Europa să vadă progresul nostru în timp dé 15 ani. (Aplause). Creditul puindu-se la vot, se votează fără altă discuţie”.
Lechintan- V. A. Urechia ( foto 2)
-„D-l. senator V. A. Urechia [studii la Paris, membru fondator al Academiei Române] dă ce¬tire raportului pentru ridicarea unui monument în memoria luptelor de la 1877. D-l. general [Gheorghe/George] Manu [1833-1911, studii militare în Prusia, la Postdam], ministru de resbel, mulţumesce Senatului pentru interesul ce-l poartă Armatei. Spune că guvernul va studia cestiunea şi-apoi va face tot ce crede că e bine în această privinţă. Se va îngriji de asemeni ca cei cari au fost în luptă şi au devenit infirmi, încât nu pot lucra, să nu mai sufere de aici încolo miseria”.
-„D-l. senator Lerescu cetesce o cerere de-a se face linia ferată Argeş-Pitesci”.
-„D-l. deputat Ion Rădulescu presintă o petiţiune a Piteştenilor, cari cer să se pună în lucrare linia ferată Piteşti-Câmpulung. D-l. ministru [Alexandru] Marghiloman [1854-1925, studii la Facultatea de Drept şi la Înalta Şcoală de Ştiinţe Politice din Paris] zice că isvoarele ordinare ale bugetului sunt insuficiente a susţine reţelele căiloră ferate esistente.”
-„D-l. deputat C. M. Caracostea depune nisce cereri de pământ de ale sătenilor din judeţul Olt, pe biuroul Camerei”.
– „Vorbind despre convenţiunea telegrafică cu societatea austriacă de navigaţiune pe Dunăre, d. [Nicolae] Fleva [1840-1920, cu studii de drept la Universitatea din Napoli] afirmă, că convenţiunea este în contra constituţiunei şi este o jignire a suveranităţei teritoriale”. Prim ministrul Theodor Rosetti (vezi foto 4) răspunde: „S-a făcut mare sgomot împrejurul cestiunei înfiinţărei de biurouri telegrafice pe pontoanele companiei austriace de navigaţiune. Cestiunea este foarte simplă. Nu s-a înstrăinat nici un drept al ţărei, căci nu se poate da nicio depeşe decât pentru intermediul oficiilor telegrafice române. Înfiinţarea acestor biurouri prin înlesnirea călătorilor, căci dacă are cineva, care călătoresce cu vaporul pe Dunăre, să telegrafieze ceva de mare urgenţă, nu mai are nevoie să alerge în oraş, ci telegrafiază de pe ponton, pornind d’aici o linie telegrafică pănă la staţiunea cea mai apropiată telegrafică a statului [român]. D. prim-ministru sfârşeşte prin a zice că densul nu este contra adevăratului liberalism [Theodor Rosetti, de la Partidul Conservator, îl succeda la cârma guvernului pe Ion C. Brătianu, şeful Partidului Liberal], dar este contra falsului liberalism, contra vorbelor goale, în dosul cărora nu se găsesce nimic. A trecut timpul fraselor, acum începe timpul muncei serioase”.
-„D-l. deputat Ion Nădejde [1854-1928] interpelează guvernul în privinţa pământului ce era să se dea în anul 1881 locuitorilor din mahalalele Iaşilor şi în privinţa imaşului, pe care îl deţin mai mulţi arândaşi pe nedrept”. „D-l. deputat Ion Nădejde îşi desvoltă interpelarea sa privitoare la întrebuinţarea de cătră Primăria comunei Iaşi a moşiilor ce s-au dat de cătră Stat în loculă celor 10 milioane lei promise la proclamarea Unirei. Primăria s-a obligat să le dea în loturi mici locuitorilor din mahalalele din Iaşi. Cu toate acestea, pămentul nu s-a dat. Locuitorii au făcută cerere la consiliul comunal şi la Ministerul de Interne, cu toate acestea, ei n-au căpătat nicio satisfacţie pănă în present. Locuitorii au dreptul să-şi păşuneze vitele lor încă de pe timpul domnitorului Moruzzi [Alexandru Moruzi a fost domn în Moldova în perioadele: martie 1792 – ianuarie 1793, 4 octombrie 1802 – august 1806 și 17 octombrie 1806 – 19 martie 1807]. Consiliul comunal nu voesce să ţie în seamă drepturile locuitorilor. Încheind, d. Nădejde roagă pe d. ministru de interne să-i răspundă ce are de gând să facă faţă cu consiliul comunal. D-l. ministru de interne [Alexandru Barbu] Ştirbei [fiul domnitorului Barbu Ştirbei, 1837-1895, a studiat la Școala militară Saint-Cyr, Franţa] recunoasce că în adevăr locuitorii au fost nedreptăţiţi şi promite, că cel mult pănă la anul viitor li se va satisface cererea”.
– „D-l. senator P[etre S.]. Aurelian [1833-1909, studii la Şcoala Superioară de Agronomie din Grignon, Franţa, membru al Academiei Române din 1871] […] propune un amendament în care o parte privesce pe ţărani, ear alta regimul economic. Dânsul constată că statul român este un stat eminamente agricol; partea cea mai mare, trei din patru părţi, din veniturile statului le dă poporaţiunea agricolă. Oratorul arată apoi pe largă meritele populaţiunei rurale în trecută şi în present şi dice că aceasta este temelia pe care trebue să se clădescă edificiul statului român. Şi temelia trebue să fie solidă. Trebue să se dea pământ ţăranului. Dar de unde? Din moşiile statului, oprindu-se pe de o parte d’a mai vinde moşii în corp întreg, er pe de alta d’a se lăsa voie guvernului să cumpere moşii mari particulare, care vor fi puse în vânzare. Se mai cere apoi pe lângă pământ ca să se ocrotească munca ţăranului. […] Privitor la industrie. d-l. Aureliană cere ca să se declare că industria născândă va fi ocrotită şi încă pe o scară şi mai întinsă de cât pănă acum. D. ministru al domeniilor, Lahovary, declară că guvernul va încuragia industria născândă şi va face să se întemeieze şi alte fabrici, dar aceste lucruri nu se pot tranşa acum, fiindcă cer discuţiuni îndelungate […]. D-l. Aurelian propune să se facă întocmirea unui serviciu de navigaţiune, precum şi construirea unui pod peste Dunăre şi a portului de la Constanţa. D-l. [Petre P.] Carp [1837-1919, studii la Facultatea de Drept și Științe Politice din cadrul Universității din Bonn], ministru de esterne, crede că nu este bine să se espună numai dorinţi, căci astăzi nu se poate cunoasce încă întrega situaţiune financiară [după guvernarea Ion C. Brătianu]. Ceea ce doresce d. Aurelian cere o sumă de vreo 250 de milioane, care se traduce într-o urcare anumită a bugetului cu vreo 10 milioane. D ’almintrelea, dorinţele d-lui Aurelian le împărtăşesce şi guvernul şi le va esecuta în limitele posibile”
Lechintan- Petre S. Aurelian (foto 3)
– „În Cameră, d-l. deputată Tache Ionescu [1858-1922, doctor în Drept cu menţiunea “Magna cum laude” la Universitatea din Paris] întreabă pe govern care îi este politica esternă, zice că conservatorii suntă rusofili, ca dovadă cetesce mai multe articole sub-semnate de conservatori. [..] Între politica rusească şi cea germană preferă pe aceasta din urmă.[…] Arată apoi cum se poartă proprietarii englezi faţă cu săteanul de acolo. […] Cei din Englitera au tradiţiuni familiare, pe când d-v. nu. Şi mai veniţi să ne cereţi ca să vă dăm comuna rurală pe mâna d-v., d-lor conservatori, ziceţi că liberalismul piere; Nici în Spania, nici în Englitera, nici în alte state, n-a perit, nici nu va peri, ci va înainta”. –“Dl. ministru Al. Lahovary zice, în privinţa politicei esterne, că d. Carp are o mare dreptate, nu în parlariient se discută politica esternă a ţărei noastre. Noi trebue să fim neutri, nici cu Rusia, nici cu Germania […]. D. Tache Ionescu ni-a vorbit de Englitera, că lorzii sunt egali cu ţăranii de la moşiile lor, că dânşii în anu¬mite zile danseazá şi petrec împreună. În România libertatea şi egalitatea este [sunt] cu mult mai mare [mari] decât în Englitera. Aproape un milion de ţărani sunt pro¬prietari în România, pe când în Englitera numai 570 de lorzi îşi împart aproape 3 sferturi din întreg teritoriul engles. Ei, ce zici, d-le Tache Ionescu? Ce ne compari pe noi, d-le Ionescu, cu Englitera, noi, cari am suferit mai multe invasiuni, pe când Englesii de la anul 1000 stau linisciţi?”.
– „D-l. C[onstantin I.]. Dobrescu (Argeş) [1856-1903] roagă pe guvern ca să trimită o circulară prin care să arate că tablourile statistice pentru împărţire de pământ făcute astă primăvară din ordinul ministerului sunt numai nisce lucrări pregătitoare. Trebue să se liniştească ţăranii cari n-au fost trecuţi din diferite cause pe acele tablouri, ca să li se dea pământ. Între altele, d-sa zice că democraţii radicali şi socialiştii esploatează causa ţărănească numai în scopuri electorale. Cere esplicaţii în privinţa acelora cari fac ţăranilor cereri de pământ.”.
Din aceste segmente de dezbateri parlamentare reiese o viaţă politică românească ancorată profund în acţiunea de modernizare a României, faptul că ţara era pe mâini bune, cu politicieni veritabili.
Dr. Vasile Lechințan
