
Planul de a reduce cu 40% numărul funcțiilor din administrația locală ar duce la disponibilitatea a aproape 13.100 de angajați, aproximativ 10% din numărul total de posturi efectiv ocupate în prezent.
Cele 1.655 de unități administrativ-teritoriale care ar trebui să reducă posturi reprezintă 51% din numărul total de unități administrativ-teritoriale din țară.
Județele cele mai afectate ar fi: Prahova (cu un număr total de 724 de posturi ocupate reduse), Argeș (649), Suceava (627) și Mureș (513). La acestea s-ar adăuga municipiul București, cu 709 posturi ocupate reduse.
Județele mai puțin afectate ar fi: Bihor (53 de posturi ocupate reduse), Tulcea (60), Bistrița-Năsăud (125), Vaslui (129), Arad (136), Călărași (138), Brăila (141).
Din punct de vedere procentual, județele cele mai afectate ar fi: Galați (cu o reducere de 17% a posturilor ocupate din totalul posturilor ocupate), Argeș (16%), Sălaj (16%), Mehedinți (15%), Prahova (15%).
Județele mai puțin afectate ar fi: Bihor (2%), Tulcea (4%), Arad (5%), Bacău (5%), Vaslui (5%).
Situația fiecărei unități administrativ-teritoriale din țară poate fi văzută pe pagina: https://gov.ro/aal/.
În cazul municipiilor, situația ar afecta cel mai puternic orașele Ploiești, Pitești, Târgu Mureș, Suceava și Baia Mare, unde ar trebui redus numărul posturilor cu până la 200. În București, 3 sectoare ar avea de concediat, în timp ce restul ar mai trebui să angajeze.
Doar 130.000 de posturi ocupate din 190.000 posibile
Premierul Ilie Bolojan a declarat marți, 2 septembrie, că o reducere cu 25% a numărului maxim de posturi aprobate la nivelul administrației publice locale ar avea efecte „aproape nule”, deoarece ar fi vorba despre posturi vacante sau care nici măcar nu au fost înființate.
Astfel, în România, numărul maxim de posturi aprobate este de aproximativ 190.000. Prin organigrame, la nivelul autorităților locale, au fost aprobate 164.000 de posturi. Dintre acestea, 129.000 de posturi sunt efectiv ocupate, restul fiind vacante.
„Numărul posturilor neînființate și vacante din totalul posturilor prevăzute prinLege la momentul de față este de aproximativ 61.000, sau 32%. Orice reducere mai mică de 30% nu are decât efecte marginale. O reducere de 25% față de normativul maxim ar însemna, în fapt, desființări de posturi fictive (diferența dintre normativul maxim și organigrame) și de posturi vacante”, a informat Guvernul.
https://ziare.com/
Sursa foto: https://gov.ro/aal/