Autorităţile publice din judeţele  Covasna și Harghita  vor prezenta împreună ofertele turistice  în cadrul Târgului de Turism al României, organizat de Romexpo, în perioada 12–15 noiembrie 2015, unde regiunea va fi promovată sub un brand comun, intitulat „Ţinutul Secuiesc”.

La această reuniune de profesionişti în materie de turism din judeţul Covasna vor fi prezenţi reprezentanţii: Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna, ai oraşului Covasna, precum şi cei ai Secţiei Pensiuni din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a Judeţului Covasna, iar din judeţul Harghita vor participa următoarele organizaţii: Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Harghita, Biroul de informare turistica Csík-Info, Biroul Tourinfo din Odorheiu-Secuiesc, Centrul de Informare Turistică Ciumani, Asociaţia Turistica Sóvidék-Hegyalja, Centrul de Wellness Praid, iar.

Ofertele turistice din cele două județe  vor fi expuse la un stand de 45 de metri pătrați. Vor fi promovate programele de iarnă, ofertele de Revelion, pârtiile de schi şi pachete de servicii conexe în turism, respectiv activităţile recreative de primăvară.

Dombora Lehel, reprezentantul Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna, a afirmat legat de această temă: „Este important şi pentru judeţul Covasna ca oferta turistică a zonei să fie prezentată în cadrul Târgului de Turism al României. În prezent, numărul sosirilor turiştilor români este în creştere şi dorim ca această tendinţă să se păstreze şi în viitor.”

 

La târgurile internaţionale de turism, ofertele turistice din județele Covasna și Harghita sunt prezentate la un stand separat începând cu anul 2009, scopul fiind acela de a promova oportunităţile de agrement pentru fiecare regiune în parte. Reprezentanţii acestor organizaţii pe lângă materialele publicitare îşi vor prezenta celor interesaţi şi oferte turistice concrete. Materialele promoţionale ajută vizitatorul să cunoască mai bine regiunea şi prezintă în acelaşi timp oportunităţile de petrecere a timpului liber.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail