Cel mai mare număr de turişti care au vizitat Regiunea Centru, în luna aprilie, a fost înregistrat în judeţul Braşov, următoarea opţiune pentru aceştia fiind Sibiul, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de către Direcţia Regională de Statistică (DRS) Alba.

Din cei aproape 205.000 de turişti străini înregistraţi la nivel naţional în aprilie, peste 36.000 au fost în Regiunea Centru, ceea ce reprezintă 17,8% din total. Dintre aceştia, cel mai mare număr, peste 13.600, s-a înregistrat în judeţul Braşov, reprezentând 37,6% din totalul la nivelul regiunii, urmat de Sibiu, cu peste 10.600 de persoane, adică 29,4%.

Potrivit DRS Alba, în aprilie s-au cazat în unităţile turistice din Mureş aproape 6.400 de străini, în Harghita peste 2.600, în Alba aproape 2.100, iar în Covasna 868 de persoane.

În aprilie, în Regiunea Centru, sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat o creştere cu 69,0% comparativ cu martie şi cu 23,4% faţă de luna corespunzătoare din anul precedent. Cei mai mulţi au optat pentru cazarea în hoteluri, următoarele preferinţe fiind pensiunile turistice şi cele agroturistice.

În ceea ce priveşte numărul total de turişti, inclusiv români, înregistraţi în aprilie în structurile de primire turistică din Regiunea Centru, acesta a fost de 192.643, reprezentând 23,8% din totalul la nivel naţional, în creştere cu 12% faţă de luna anterioară.

Cele mai multe sosiri au fost în judeţul Braşov, respectiv 42,8%. Urmează Mureş, cu 21,2%, Sibiu, cu 19,6%, Harghita, cu 6,4%, Alba, cu 6,1%, şi judeţul Covasna, cu 3,9%.

Durata medie a sejurului, în aprilie, a fost de 1,94 zile. Cea mai mare durată a sejurului s-a înregistrat în Covasna, 3,84 zile, iar cea mai mică, în judeţul Sibiu – 1,56 zile, conform DRS Alba.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din Regiunea Centru a fost în perioada analizată de 22,3% pe total structuri de cazare turistică, peste nivelul celui din aprilie 2016 (20,7%) şi sub nivelul calculat pe ţară (26,1%). Judeţul Mureş a avut cel mai mare grad de ocupare, respectiv 30,4%, pe ultimul loc fiind Harghita, cu 14,9%.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail