Restaurante din Sfântu Gheorghe și nu numai vor participa în data de 19 februarie (a.c), la „Joia gurmanzilor”, oferind reduceri de 50 % la meniurile a – la – carte sau pregătind alt tip de oferte. Evenimentul este organizat la nivel local de Asociaţia unităţilor hoteliere şi de alimentaţie publică (SVESZ).
Mâine, 19 februarie, va fi marcată „Joia gurmanzilor”, o acțiune inițiată la Sfântu Gheorghe în urmă cu șase ani, de Asociaţia unităţilor hoteliere şi de alimentaţie publică (SVESZ).
„Inițiativa a venit din partea Asociației <<Gastropan>>, cunoscută pentru organizarea unui mare eveniment gastronomic – Expoziția <<Gastropan>> – dar care, totodată, se ocupă și de restaurante (…). Sfântu Gheorghe a intrat în această acțiune acum șase ani, prin SVESZ și în cursul celor șase ani, în afară de anul trecut, când din păcate nu s-a realizat acest eveniment, în fiecare an au participat 6-9 restaurante (…). Anul acesta se relansează <<Joia Gurmanzilor>>”, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentantul SVESZ și unul dintre organizatorii locali ai evenimentului, Grubisics Levente.
Președintele SVESZ, Kovács István – reprezentant al restaurantului „Park”- a precizat că „Joia Gurmanzilor” amintește de un obicei legat de perioada de dinaintea Postului Paștelui, când era oamenii mâncau pe săturate, pentru ca apoi oamenii să treacă mai ușor peste post.
. .
Anul acesta și-au anunțat participarea la eveniment șapte restaurante din Sfântu Gheorghe: Restaurantul „Ganesa”, Hanul „Gulyas” („Gulyas Csarda), Restaurantul „Kolcza”, „Korzo Irish Pub”, Restaurantul „Park”, Restaurantul „Șugaș” și Restaurantul și Pizzeria „Tribel FF”, dar și două restaurante din Târgu Secuiesc. Acestea vor oferi mâine, în ”Joia Gurmanzilor” reduceri de 50% la meniurile a-la-carte, reduceri care nu se vor aplica băuturilor, „Meniului Zilei” și nici comenzilor livrate la domiciliu, dar, totodată pot pregăti și alte promoții: „Inițiativa își are sensul dacă oamenii vin la restaurant… ideea este ca acest obicei să se mai dezvolte puțin pentru că mulți nu se duc la restaurant, chiar dacă nu este vorba de problema banilor. Aceasta e o ocazie bună pentru a vedea ce se mai întâmplă la restaurantele din Sfântu Gheorghe. Fiecare restaurant își poate defini programul în ziua respectivă”, a spus Grubisics Levente.
La conferința de presă au participat și reprezentanții a patru dintre restaurantele implicate și au prezentat ceea ce vor pregăti pentru „Joia Gurmanzilor”.
Spre exemplu, restaurantul „Șugaș” din Sfântu Gheorghe marchează anul acesta „Joia Gurmanzilor” printr-un bufet suedez, iar între orele 12.00 -18.00, clienții restaurantului vor putea servi cât și ce doresc din preparatele propuse, la prețul de 29 de lei.
La Restaurantul „Park” va fi programul de la ora 10 până la ora 22.00. Clienții vor putea asculta muzică live, vor putea alege din lista de meniuri care există în prezent la restaurant, și care a fost schimbată anul trecut în noiembrie, și vor putea beneficia de 50% reducere. Reducerea nu va fi valabilă la mâncărurile livrate acasă și nici la băuturi.
La Hanul „Gulyas” („Gulyas Csarda”), reducerea de 50% se va aplica numai pentru specialități și în intervalul orar 9.30 – 24.00.
„Avem 18 specialități, cu poze, în meniu și pentru acelea va fi promoția (…). Oferta e valabilă doar pentru specialități, nu și pentru băutură și alte produse a- la -carte. Vom avea și muzică live. (…). Nu am mai participat la acțiune până acum (…)”, a spus reprezentantul „Gulyas Csarda”.
Restaurantul și pizzeria „Tribel FF” pregătește pentru „Joia gurmanzilor” aproximativ 30 de feluri de mâncare, plus pizza. Clienții vor putea servi din acestea, până la ora 22.00.
„Vom avea la autoservire aproape 30 feluri de mâncare plus pizza, salate (…)”, a spus reprezentantul ”Tribel FF”.
Acțiunile în genul „Joii gurmanzilor” au mult succes în Ungaria, unde, în anul 2013, 840 de restaurante au participat la eveniment. Anul acesta, peste 1000 de restaurante din Ungaria vor participa la această acțiune.
Ana Alina Costache