Johnny Răducanu, cel mai cunoscut muzician de jazz din România, a murit, luni dimineaţă, la vârsta de 79 de ani. Contrabasist, pianist, compozitor, Răducanu a devenit, cu timpul, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai acestui gen şi mentorul unor tineri talentaţi.
„A murit muzicianul Johnny Răducanu! Dumnezeu să îl odihnească! La Teatrul Naţional îi încânta pe spectatori cu muzica sa în spectacolul “Dialoguri si fantezii in jazz” avându-l ca partener pe Ion Caramitru!”, este mesajul postat pe site-ul Teatrului Naţional.
„În jurul orelor 10.00 a fost înregistrat un apel de urgenţă pentru o persoană inconştientă. S-au deplasat două echipaje la faţa locului. Primul echipaj care a sosit a constatat că este vorba de o persoană cu stop cardiorespirator. S-au început manevrele de resuscitare, care au fost continuate de echipajul cu medic. După circa 60 de minute a trebuit, din păcate, să fie constatat decesul pacientului, pentru că acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare”, a declarat, la Realitatea TV, medicul-şef SMURD, Bogdan Opriţa.
Pe numele său real Creţu Răducanu, Johnny Răducanu s-a născut într-o familie de romi cu tradiţii muzicale de peste 300 de ani.
Johnny Răducanu a fost supranumit „Mr. Jazz Of Romania”. A cântat în diferite formaţii, cu cei mai renumiţi muzicieni români. De-a lungul timpului, a concertat pe toate scenele româneşti, dar şi peste hotare în SUA, Germania, Franţa, Elveţia, Anglia, Italia sau Rusia. S-a impus ca muzician de jazz la contrabas încă de la 19 ani.
În 2005 şi-a lansat cartea „Ţara lui Johnny”. Presa a scris că Johnny Răducanu suferă de diabet şi este dependent de insulină. În februarie 2006, problemele de sănătate au devenit mai dese, dar maestrul a refuzat internarea în spital.
„La revedere, Johnny Răducanu!”
Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA) îşi exprimă, într-un comunicat transmis luni AGERPRES, regretul pentru dispariţia lui Johnny Răducanu, unul dintre cei mai originali şi iubiţi artişti români din toate timpurile.
Compozitorii români îi mulţumesc „în special pentru faptul că a reuşit să promoveze jazzul în perioada comunistă, o epocă în care acest gen de muzică era considerat prea ‘burghez’ pentru proletariatul care avea ca singur scop construirea unei societăţi multilateral dezvoltate”.
„Înainte de 1989, Johnny Răducanu a făcut parte dintr-o minoritate a normalităţii, dar şi a oamenilor cu adevărat liberi, fiind printre puţinii care au avut curajul să-l viziteze pe Andrei Pleşu, exilat la Tescani”, menţionează sursa citată.
Potrivit UCMR-ADA, Johnny Răducanu nu a fost doar unul dintre cei mai mari contrabasişti, pianişti, compozitori sau aranjori, ci şi unul dintre cei mai mari descoperitori de talente, reuşind să adune în jurul său numeroşi artişti care îi vor duce pe mai departe moştenirea culturală.
„Johnny Răducanu a dovedit, totodată, că un artist, oricât de talentat ar fi, nu poate face pasul către eternitate fără a transfera către creaţiile sale câte puţin din fantezia şi sensibilitatea personală iar, slavă Domnului, maestrul a fost binecuvântat cu toate acestea din belşug. Dumnezeu să-l odihnească!”, se spune în comunicatul UCMR-ADA.
Andrei Pleşu: „A fost singurul om care m-a făcut să cânt”
Andrei Pleşu spune că Johnny Răducanu a făcut parte dintr-o minoritate în anii ’60-’70, o „minoritate a normalităţii”. Johnny Răducanu era un „om generos”, un „prieten de care e nevoie când eşti în necaz”. Puţini ştiu că Johnny Răducanu şi Andrei Pleşu au înregistrat şi câteva melodii împreună, la Tescani, în 1989. Le puteţi asculta pe site-ul RFI, împreună cu interviul pe care Vasile Damian i l-a luat lui Andrei Pleşu.
Andrei Pleşu: Johnny Răducanu făcea parte dintr-o minoritate care în anii ’60–’70 ne făcea să ne simţim cât de cât normal. Era un om talentat, un prieten cordial şi devotat, care reuşea să lege între ele mai multe straturi ale lumii culturale. Era prieten şi cu muzicieni şi cu poeţi şi cu artişti plastici… În jurul lui şi cu el împreună se construise un univers în aparenţă monden, dar care de fapt era un univers de rezistenţă şi normalitate. E între ultimii care face parte din această salvatoare minoritate şi sunt foarte afectat de dispariţia lui.
Rep.: Mi-aduc aminte că în 1989 aţi şi înregistrat câteva melodii cu el, la Tescani.
A.P.: Johnny e singurul om care până acum a reuşit să mă facă să cânt. A venit la Tescani, ceea ce în sine era un gest de mare prietenie.
Rep.: La Tescani, unde dvs. eraţi exilat…
A.P.: Eu eram acolo exilat, da. Puteam fi vizitat, dar lumea nu se prea înghesuia. Or el a venit anume ca să petrecem un timp împreună. Şi el a avut ideea să încercăm o înregistrare cu muzică veche interbelică. Eu am marşat destul de prompt şi am rămas uimit să văd cât de în serios a luat el lucrurile; a compus un fel de suită a melodiilor, mi-a dat câteva indicaţii tehnice… Eu i-am cerut să îmi facă atunci un curs de jazz. Şi a fost mirat când a văzut că am apărut la prima lecţie, cu un caiet şi un creion, la pianul lui Enescu din casa de la Tescani. Eram într-o postură asumată de învăţăcel. Asta l-a intimidat puţin, dar pe urmă şi-a dat drumul şi au fost ore minunate. Era şi foarte generos. Îmi amintesc mereu că îmi făcea cadouri, era modul lui de a-şi manifesta solidaritatea. Mă trezeam în fiecare zi ba cu un deodorant, ba cu o pereche de tenişi, ba cu o sticlă de băutură, care să destindă puţin atmosfera. A fost un prieten şi un om de care e întotdeauna nevoie când eşti în necaz.
