Peste 80 de liceeni din Întorsura Buzăului învaţă pentru o zi despre profesii alături de 20 profesionişti din companii şi instituţii.

Întorsura Buzăului 09 Aprilie  – 85 de elevi, clasele a XI-a şi a XII-a de la LICEUL TEORETIC MIRCEA ELIADE din ÎNTORSURA BUZĂULUI au participat la programul internaţional de orientare profesională Job Shadow 2012, program internaţional derulat de organizaţia Junior Achievement România de zece ani.

Programul Job Shadow facilitează accesul elevilor la lumea reală a locurilor de muncă într-o economie de piaţă şi susţine implicarea companiilor şi a instituţiilor publice, de la manageri la profesioniştii din departamente, în educaţia pentru orientare profesională a tinerilor. Programul încearcă să ofere tinerilor răspunsuri la întrebările: „Ce vreau să devin după ce termin şcoala?”, „Care este cel mai potrivit loc de muncă pentru mine?”,  iar companiilor la întrebările: „Cum vor fi viitorii angajaţi?”, „Cu ce cunoştinţe pleacă din şcoală?”, „Ce aşteptări au tinerii de la viitoarea lor carieră?”

Elevii petrec o zi la locul de muncă al părintelui (elevii din clasele I-X) sau într-o companie/instituţie locală (elevii din clasele XI-XII) pentru a înţelege responsa­bilităţile de la locul de muncă, abilităţile şi com­petenţele necesare pentru meseria respectivă şi pentru a asista angajatul la îndeplinirea activităţilor specifice postului pe care îl ocupă.

85 de elevi din clasele a XI-a şi a XII-a au stat pentru o zi „în umbra” unui profesionist dintr-un domeniu în care elevii şi-ar dori să lucreze. Cele mai cerute meserii anul acesta au fost cele de: medic, avocat, IT, expert financiar-bancar, farmacist, poliţist, hair-stilist, resurse umane, silvicultor, realizator Radio-TV,  medic veterinar.

Companiile şi instituţiile participante din Întorsura Buzăului sunt: PRIMĂRIA , POLIŢIA, SPITALUL, JUDECĂTORIA, BCR, BRD, RAIFFEISEN BANK, SC.MILKOM, CIRCUMSCRIPŢIA SANITAR-VETERINARĂ ŞI CONTROL ALIMENTE, SC. FARMIRA, SC. SQUARE TRANSILVANIA, SC.  SALUBRITATEA ISBV, SC. AQUA PUR, CMF DR.ANTON, CAB. MED. FAM. DR. CUZUB, CABINET STOMATOLOGIC DR. OANA LUNGU,  PFA MUNTEAN IOLANDA, PFA OLA MINODORA.

“Programul Job Shadow la companii/instituţii s-a bucurat de un interes deosebit din partea elevilor aflaţi în pragul alegerii unei profesii. Cunoscându-şi abilităţile, competenţele şi aspiraţiile, liceenii au realizat o călătorie în viitor,  viitorul lor profesional; urmărind activitatea unor specialişti din cele mai variate domenii, ei vor fi mai bine informaţi şi vor decide către ce profesie se vor îndrepta. Mulţumim reprezentanţilor instituţiilor şi companiilor din oraş care au făcut posibilă derularea acestui program, conducerii Liceului Teoretic Mircea Eliade care şi-a dat acordul pentru implementarea programului în săptămâna Şcoala Altfel  şi diriginţilor care au investit timp şi energie pentru succesul profesional al elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a“, spune profesor Doina Pătrunjel, coordonatorul local al proiectului.

“Experienţa pe care am avut-o în programul Job Shadow la Judecătoria din Întorsura Buzăului, îmi va marca cu siguranţă alegerea profesiei. Am găsit o atmosferă deosebită, un mediu de lucru profesionist,  oameni competenţi şi multă seriozitate. Sunt bucuroasă că am avut şansa de a petrece câteva ore acolo unde veghează dreptatea şi corectitudinea“ mărturiseşte Iulia Mirică Pirii din clasa aXII-a B.

„Prezenţa elevilor alături de specialişti, alături de profesioniştii cu experienţă este benefică pentru ambele părţi: tinerii se pot informa despre domeniul pe care l-au ales, despre ofertele din piaţa muncii, pot decide în cunoştinţă de cauză care este drumul pe care îl vor urma în carieră, învaţă care sunt competenţele de care au nevoie pentru succesul profesional, iar specialiştii din companii au şansa de a cunoaşte opiniile absolvenţilor, opţiunile lor profesionale, aspiraţiile lor, urmând să-şi adapteze oferta”, afirmă Vasile Stroie-manager.

„Şase dintre cele zece cele mai căutate joburi astăzi nici nu existau în 1999. Prin acest program internaţional de orientare profesională, elevii pot afla ce înseamnă să fii profesionist şi ce oportunităţi există pentru ei, în calitate de viitori absolvenţi”, declară Daniela Staicu, Marketing & Communication Manager la Junior Achievement România.

Aflat la a zecea ediţie în România, Job Shadow este un parteneriat internaţional între mediul educaţional şi comunitatea de afaceri pentru familiarizarea tinerei generaţii cu piaţa forţei de muncă. Programul are ca scop principal promovarea în rândul elevilor a unei mai bune înţelegeri a profesiei pe care o doresc şi a modului de funcţionare a unei companii. În acest an, în program participă peste 10.000 de elevi (7–19 ani) din 94 de oraşe şi localităţi.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail