Gimnasta Ana Maria Barbosu va intra, vineri, în posesia medaliei de bronz câştigată în finala de la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, a anunţat, marţi, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român printr-un comunicat remis AGERPRES.

Medalia va îi fi înmânată de Octavian Morariu, membru al Comitetului Internaţional Olimpic pentru România, şi de preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, în cadrul unui eveniment care va avea loc pe esplanada Casei Olimpice din Bucureşti, vineri, 16 august, cu începere de la ora 9:30.

Tribunalul de Arbitraj al Sportului (TAS) a decis ca medalia de bronz la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris, să revină gimnastei Ana Maria Bărbosu, în urma memoriilor făcute de Federaţia Română de Gimnastică şi de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

În urma acestei decizii, Ana Maria Bărbosu a obţinut medalia de bronz la sol, în timp ce Sabrina Maneca Voinea a încheiat competiţia pe locul 4.

Memoriul depus de FRG şi Sabrina Maneca Voinea a fost respins.

Pe 5 august, în finala de la sol, Ana Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766 astfel că a terminat pe poziţia a treia. Sabrina Maneca-Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă.

Medalia de aur a fost cucerită de brazilianca Rebeca Andrade, notată cu 14,166, în timp ce argintul a revenit americancei Simone Biles (14,133).

În urma deciziei TAS, Ana Maria Bărbosu încheie pe 3, cu 13,700, Sabrina Maneca-Voinea ocupă locul 4, cu 13,700, iar americanca Jordan Chiles va ocupa locul 5, cu 13,666.

România nu mai obţinuse o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012 (Londra), când Sandra Izbaşa câştiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminină a României lua bronz.

Echipa feminină de gimnastică a României a revenit după 12 ani la Jocurile Olimpice cu prilejul acestei ediţii. Gimnastele noastre s-au clasat pe locul 7 în finala pe echipe, Ana Maria Bărbosu pe 17, iar Amalia Ghigoarţă pe 22 la individual compus, Sabrina Maneca-Voinea pe 8 la bârnă şi pe 4 la sol, iar Ana Bărbosu pe 3 la sol.

România a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de la Paris cu nouă medalii, dintre care trei de aur, patru de argint şi două de bronz, clasându-se pe locul 23 în clasamentul pe naţiuni.

AGERPRES

Sursa foto: Comitetul Olimpic și Sportiv Român

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail