„Cugetările” din episoadele 36 şi 37 m-am străduit să le am ca „principii”, atât în predici cât şi în viaţă. Dacă din Biserica mea am făcut un locaş cu o floare, cu o icoană împodobită, a cărei strălucire aprinde simţul de religiozitate şi evlavie în inima oricui care intră în ea, pentru stârpirea relelor şi scăderilor ce bântuie sărmanul nostru popor şi pentru îndreptarea lui pe cărările luminii, folosesc „predica” la fiecare ocazie. Astfel, încerc să-i curăţ pe credincioşii mei de praful neştiinţei şi de rugina nepriceperii, pentru a deveni popor luminat, popor de laudă, popor ales al lui Dumnezeu.
*
Plin de speranţă, plin de entuziasm am păşit în mijlocul păstoriţilor începând de la 1 Decembrie 1975 şi până în prezent, făcându-le cunoscute punct cu punct, frumoasele mele planuri. Reazem în cele afirmate mai sus mi-a fost şi „Imnul iubirii” scris de Sfântul Apostol Pavel în Epistola sa către Corinteni (1), capitolul 13, pe care-l redau şi pentru cititori: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată”.
*
Şi eu am un „Imn” închinat „Dragostei” pe care doresc să îl înveţe toţi cei care cred în „Românismul” meu dătător sigur de mântuire, după care doresc să fiu judecat când Domnul mă va chema printre stele:
„Dragoste, caldă simţire ce ademenşti cântarea privighetorii, ce zâmbeşti fragedă în trandafirii zorilor, în albul florilor de cireş, ce înfloreşti visurile de fericire ale tinereţii. Dragoste curată sfinţeşte-mi glasul sufletului şi miruie, cu mireasma ta cerească, inima mea! Coboară din zări necunoscute pe firave raze de lună, coboară în fiinţa mea şi sărută-mi sângele înfurnicat de ispite. Coboară pe scări de lumină în adâncul somnului meu şi fii stea de povăţuire a viselor mele. Dragoste odrăslită în fiinţa veşniciei, sărută-mi gândurile ce nu vor muri de săgeţile duşmanului meu şi nici de veninul prietenilor, fii tămâie de bună mireasmă pe jarul dorurilor mele. Dragoste, sfinţeşte-mi viaţa şi inima mea te va ascunde în cămara ei, cum ascunde vioara în lemnul ei minunatele armonii ale firii. Dragoste, însufleţeşte-mă ca să pot cânta la picioarele Domnului cele mai biruitoare imnuri ale vieţii”.
*
Doamne, prin cele mărturisite mai sus, doresc să fiu acea adiere lină care să deschidă sufletele păstoriţilor mei, aşa cum suflul ei dătător de viaţă deschide floarea de câmp. Vreau să le deschid inimile ca să primească şi să cuprindă în sufletul lor învăţăturile şi sfaturile ce le dau. Vreau ca bătăile inimii mele să pătrundă la ei şi, împreună cu ei, să simţim aceleaşi doruri şi mângâieri.
Preot Ioan Tămaș Delavâlcele
