În perioada 18 −20  iulie a.c., jandarmii covăsneni vor executa misiuni de asigurare a unui climat de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării manifestărilor sportive şi cultural − artistice ce vor avea loc în cadrul „Galopiadei Secuieşti 2014” pe Dealul Pivniţele Mari din localitatea Moacşa.

         Pentru ca manifestările să se desfăşoare în condiţii de siguranţă jandarmii vor fi prezenţi în mijlocul cetăţenilor, prin misiunile executate urmărindu−se  soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite.  Echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale.

         Deoarece la aceste manifestări se preconizează prezenţa unui public numeros, pentru prevenirea incidentelor nedorite, Jandarmeria face următoarele recomandări: să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale (genţi, poşete, bagaje etc.); să îşi asigure încuietorile portierelor la autoturisme; să respecte regulile stabilite de organizatori; să evite consumul excesiv de alcool, întrucât acesta este factorul favorizant şi declanşator al multor fapte de natură contravenţională sau penală;să acorde sprijin forţelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de asigurare a ordinii publice.

Pentru sesizarea faptelor antisociale cetăţenii sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

Compartimentul informare și relații publice

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail