Miercuri, 22 ianuarie a.c., la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Gheorghe Doja” Covasna a avut loc o întâlnire cu preşedinţii şi vicepreşedinţii confederaţiilor sindicale CNSLR Frăţia, Cartel Alfa şi CSDR, filialele din judeţul Covasna.

În cadrul acestei întâlniri au fost discutate principalele aspecte privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi au fost analizate acţiunile ce au avut loc în anul 2013. Astfel, s-a concluzionat faptul că, între instituţiile noastre colaborarea a fost foarte bună şi nu s-au înregistrat evenimente neplăcute pe timpul organizării manifestaţiilor de protest de către cele trei confederaţii, atât pe plan local cât şi cu ocazia participării membrilor acestora la acţiuni sindicale organizate la nivel central.

Cu acest prilej s-au încheiat noi planuri de colaborare.

 Această întâlnire s-a desfăşurat în cadrul Campaniei naţionale de informare, prevenire şi dialog social – “Jandarmeria pe înşelesul tuturor”, a cărei a doua etapă se află în derulare, sub denumirea “Jandarmeria – partener de dialog social”.

În perioada 15 ianuarie – 30 aprilie a.c., sub egida “Jandarmeria – partener de dialog social”, vor fi organizate sesiuni de comunicări cu reprezentanţi ai O.N.G. –urilor, ai asociaţilor patronale, ai mediului sindical şi ai altor instituţii. Aceste întâlniri vor avea ca scop: prevenirea şi combaterea violenţei pe timpul manifestărilor publice, manifestărilor sportive şi cultural artistice, prin respectarea legislaţiei în vigoare, promovarea şi respectarea drepturilor omului şi libertăţilor cetăţeneşti.

                                             ***

În data de 24 ianuarie a.c., jandarmii  din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Gheorghe Doja” Covasna vor asigura măsurile de ordine la manifestările organizate pentru sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române ce vor avea loc în municipiul Sfântu Gheorghe.

La ceremonialul militar ce se va defăşura cu acest prilej, va participa şi un pluton de jandarmi.

                                           ***

Sâmbătă, 25 ianuarie a.c.,  jandarmii covăsneni vor asigura buna desfăşurare a meciului de baschet dintre echipele : ACS SEPSI SIC Sfântu Gheorghe – BC Teleorman Alexandria, ce se va desfăşura la Sala Sporturilor „ Szabo Kati” din Municipiul Sfântu Gheorghe, începând cu ora 18.00.

Jandarmeria Covasna recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

         Suporterii nu au voie să introducă în incinta stadionului băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

         Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a    meciului, în apropierea şi în incinta bazei sportive.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail