. . Sâmbătă, 20 august 2016, în comuna Subcetate, judeţul Harghita, în cadrul manifestărilor cultural-artistice organizate cu ocazia sărbătorii Zilele comunei Subcetate, a fost prezentată şi cartea Profesioniştii noştri, 19, Doiniţa-Ana Dobrean, Profesor, etnograf, colecţionar la 65 de ani, apărută la Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2015. Cu acest prilej adresăm aceste gânduri omagiale despre sărbătorită.
Crescută şi învăţată din fragedă tinereţe să-şi respecte aproapele, pornind mai apoi la marele „drum” al vieţii, cu pildele de învăţătură ale părinţilor şi bunicilor, pentru doamna Doina Dobreanu iubirea şi prietenia i-au fost călăuze la tot pasul. Dacă ar trebui să-ţi răspundă, şi la acest ceas aniversar, care-i sunt cuvintele cheie care au călăuzit-o în viaţă, acestea vor fi aceleaşi, îngânate, probabil, pe la începutul studenţiei: credinţă, nădejde, dragoste.
Profesoara Doina Dobreanu, decenii la rând omul de la catedră, veritabilul cărturar, cea înzestrată cu o caldă temperatură intelectuală, a văzut în şcoală şi învăţăcei o a doua familie, acel loc „în care dăruieşte, dar şi primeşte mereu ceva în schimb”. Mai mult ca sigur că a reflectat, la începutul carierii sale, şi la această cugetare: Un educator nu vorbeşte niciodată despre ceea ce el însuşi gândeşte, ci numai despre ceea ce gândeşte în folosul celui pe care-l educă (Fr.Nietzche).
Colega noastră de breaslă şi-a însuşit lecţia, pentru că viaţa ei reflectă, prin tot
ce-a gândit şi realizat până în prezent, existenţa din interiorul ei. Adică acea realitate lăuntrică emanată cu discreţie, mărinimie şi smerenie, spre toţi cei interesaţi de frumuseţe şi adevăr. Şi-a găsit acea rimă a vieţii şi-n momentele amărăciunii şi-a neliniştilor, şi-a acordat „instrumentul” comunicării pentru ca acesta să nu sune niciodată fals. A mai înţeles că oamenii se aseamănă în natura lor, doar obiceiurile îi diferenţiază. Credinţa şi sinceritatea i-au devenit principii primordiale, reuşind să-şi „întâmpine” în linişte aproape toate evenimentele, să-şi îmbrăţişeze semenii ori de câte ori poposesc la vatra sa, botezată de dânsa atât de sugestiv „Casa cu amintiri”.
Profesoara Doina Dobreanu nu şi-a propus nici la aceşti ani să stea la umbră, crede şi simte că-i capabilă să ofere mereu ceva, celor dornici de leacuri culturale. Visul propus cu ani în urmă, ca „puieţii” pe care i-a plantat la catedră să devină cândva „copaci” falnici, cu rădăcini adânci, i s-a împlinit, revăzându-i pe unii întorşi în vizită la locurile de unde şi-au luat zborul…
În faţa vieţii cotidiene şi a activităţii din localitatea natală, Subcetate, înconjurată de varvigenii ei, o văd pe Doina Dobreanu ca pe o persoană înrădăcinată în propria sa energie. Are tăria să activeze şi să vegheze la bunul mers al Asociaţiei Culturale „Dobreanu”, să editeze revista „Lyceum”, acum cu apariţie on-line, „dirijează” cu acribie blogul personalizat şi atâtea altele.
A semănat de-a lungul anilor atâtea fapte, a educat atâtea fiinţe, s-a ataşat de atâţia semeni, dovedindu-ne că forţa şi determinarea nu au vârstă, iar spiritul ei liber şi pozitiv devine ramura verde pentru toate anotimpurile, adică lecţia de onestitate şi demnitate. Aş vrea să cred că persoana multiplelor realizări şi autoarea cărţilor publicate şi-a descoperit „barierele” dinlăuntrul ei, satisfacţia şi fericirea acumulată în acest răstimp, netezindu-i paşii spre noi înfăptuiri.
În faţa preocupărilor literare şi etnologice dânsa a rămas aceaşi persoană modestă şi discretă pe care am cunoscut-o cu decenii în urmă. Cu o exemplară dăruire se apleacă spre documentele de arhivă şi manuscrisele strămoşilor, care nu mai sunt printre noi, dar şi asupra acelor scrieri din zilele noastre, ale vieţuitorilor locului. În lucrările publicate îşi face prezenţa viaţa reală cu zbuciumul şi iureşul ei, pe care au trăit-o generaţiile. În nenumerate pagini, amintirile poposesc agale cu frumuseţile şi incertitudinile lor, tablourile ori scenetele descrise sunt pline de semnificaţii, fiind emanaţia unor trăiri interne ce-şi au izvorul în viaţa şi evenimentele oamenilor. Autoarea s-a străduit să prezinte comunul, „obişnuitul”, banalul vieţii de zi cu zi la nivelul unei „seriozităţi” cu subiect mitic, uşor fantezist, filtrând tot ceea ce a văzut şi auzit prin intermediul propriei gândiri creatoare. Natura este evocată prin monumentalitatea sa, iar oamenii, personajele sunt prezente cu gestica şi atitudinile lor fireşti, cu acea încărcătură emoţională şi duioasă, caracteristică lumii satelor. Bărbaţi, femei, copii îşi trăiesc clipa şi par a şopti: „mai sunt în lume şi în timp atâtea vise, atât de multe vise…” Creatoare de atmosferă artistică, rafinată şi plină de o respiraţie aleasă, autoarea îşi conduce naraţia, descrierea, uneori dialogul spre acel farmec al unei comunicări pline de calm, linişte şi nostalgie.
Pe distinsa profesoară Doina Dobreanu am tratat-o şi descris-o în volumul Profesioniştii noştri nr. 19 ca pe o parteneră ideală, înţelegând-o în măsura în care-şi doreşte să fie percepută şi apreciată. Învăţăm şi acumulăm unul de la altul…Exemplul dânsei poate fi urmat de mulţi şi este implicit un model pentru noile generaţii.
Sărbătorita noastră a rămas până astăzi fiinţa sinceră şi statornică a acelui izvor din care s-a născut, ceea ce numim artă populară şi cântec străvechi, cultură folclorică sau etnografică. La aceşti frumoşi ani Doina Dobreanu vieţuieşte cu dragoste şi dor în jurul acelor vetre unde s-au născut şi sălăşluiesc încă, spirite creatoare, meşteri de obiecte, lucruri zămislite din lemn, piatră, lut, lână, toate strălucind şi dăinuind în timp ca mărturii calitative de netăgăduit.
Autoarea atâtor frumoase scrieri, cărţi pline de învăţătură şi înţelepciune, pare a grăi confraţilor săi: Ascultă-ţi mesajul sufletului, ascultă tăcerea. Nu prin auz şi nici prin intelect, ci cu inima. Vei auzi ecoul adevărului. Şi nu te vei dezamăgi.
La acest moment sărbătoresc, când gândurile îndepărtate, ce ne-au măcinat fiecăruia existenţa, şi-au făcut prezenţa într-un buchet imaginar de fragede stări lăuntrice, ne dorim acea dragoste şi bunătate, care să glăsuiască în sonorităţi limpezi şi duioase.
Îi dorim multă sănătate, putere de muncă şi noi satisfacţii creative.
Nicolae Bucur
