Proiectul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență – „Salvator din pasiune” continuă în următoarea perioadă, în toată țara, noutatea fiind cã înscrierile se pot face oricând, fără a mai fi condiționate de un număr limitat de locuri.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a lansat în luna mai a anului trecut proiectul intitulat „Salvator din pasiune”, prin intermediul căruia recruta persoane dornice să se alăture salvatorilor IGSU. Inițial, locurile puse la dispoziție pentru fiecare judeţ al țării, dar şi pentru municipiul Bucureşti, trebuiau să asigure participarea a 40 de voluntari. În județul Covasna, din păcate, proiectul nu a avut prea mare priză la public, iar voluntarii nu s-au „îngrămădit” să se înscrie, astfel că până la final doar trei voluntari au ajuns să se pregătească în cadrul ISUJ Covasna. Cu toate acestea, la nivel național, proiectul de voluntariat în cadrul unităților IGSU a reușit să mobilizeze peste 750 de voluntari în situații de urgență, care să se alăture pompierilor salvatori în misiunile specifice.
„Interesul crescut pe care cetățenii l-au manifestat încă de la lansarea proiectului, a condus la reanalizarea posibilităților instituționale și identificarea soluțiilor care să permită înscrierea tuturor celor care doresc să se alăture echipajelor de intervenție în misiunile specifice, fără ca accesul acestora să fie condiționat de numărul locurilor disponibile.”, se arată într-un comunicat de presă al IGSU.
Proiectul prevede ca după parcurgerea programelor de pregătire, voluntarii să desfăşoare activităţi în prezenţa inspectorilor IGSU, ce constau în participarea la misiunile de intervenţie, utilizarea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a mesajului preventiv.
Doritorii, persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 65 de ani, trebuie să fie apţi medical, să nu fi fost condamnați pentru săvârşirea unor infracţiuni cu intenţie, și să nu își fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.
Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute de la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă teritoriale (ISUJ), structuri la nivelul cărora se desfășoară pregătirea și coordonarea voluntarilor.
Ioana Ardeleanu
n căutare de voluntari! Proiectul „Salvator din pasiune” – continuă în toată țara!
În anul 2016, proiectul de voluntariat în cadrul unităților IGSU a reușit să mobilizeze peste 750 de voluntari în situații de urgență, care să se alăture pompierilor salvatori în misiunile specifice.
Interesul crescut pe care cetățenii l-au manifestat încă de la lansare, a condus la reanalizarea posibilităților instituționale și identificarea soluțiilor care să permită înscrierea tuturor celor care doresc să se alăture echipajelor de intervenție în misiunile specifice, fără ca accesul acestora să fie condiționat de numărul locurilor disponibile.
Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute de la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă teritoriale (ISU), structuri la nivelul cărora se desfășoară pregătirea și coordonarea voluntarilor.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele:
Ø vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
Ø apt din punct de vedere medical;
Ø să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor cu intenţie;
Ø să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.