Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Mihai Viteazul” al județului Covasna informează că odată cu încălzirea vremii, în județ au apărut și primele incendii de vegetație uscată din acest an.
Într-un comunicat de presă postat pe site-ul instituției se menționează că pompierii au fost solicitați, în perioada 06–12 martie, să intervină în mai multe localități pentru stingerea unor astfel de incendii care, în anumite condiții, se puteau extinde rapid și puteau pune în pericol gospodării, păduri sau terenuri agricole.
Astfel, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 11 incendii de vegetație uscată produse pe raza mai multor localități din județ, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, incendiile s-au manifestat în localitățile Sfântu Gheorghe, Bodoc, Doboseni, Araci, Ozun, Belin Vale, Vârghiș și Aninoasa.
În urma acestor incendii a fost afectată o suprafață de peste 30 de hectare de vegetație uscată, cele mai întinse suprafețe fiind înregistrate în localitățile Ozun și Belin Vale.
În toate aceste cazuri, cauza probabilă de producere a incendiilor a fost folosirea focului deschis în spații deschise, se precizează în comunicat.
8 incendii de vegetație uscată, la sfârșit de săptămână
ISU Covasna informează, totodată, că în perioada 13-15 martie au intervenit la alte 8 incendii de vegetație uscată care s-au manifestat în localitățile Târgu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Belani, Baraolt, Întorsura Buzăului, Cătălina și Dobolii de Jos, suprafața totală afectată fiind de peste 12 hectare.
În sprijinul pompierilor militari au intervenit și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din localitățile Bixad, Ozun și Ilieni.
De asemenea, în dimineața zilei de 15 martie, în jurul orei 04:00, pompierii covăsneni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case de locuit din localitatea Bixad.
În urma incendiului a ars acoperișul construcției, realizat din lemn cu învelitoare din țiglă, pe o suprafață de aproximativ 250 mp. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic generat de un coș de fum amplasat ori neprotejat termic corespunzător față de materialele combustibile.
„Atragem atenția că arderea vegetației uscate este strict interzisă prin lege. Pe lângă faptul că este ilegală, această practică este extrem de periculoasă și poate pune în pericol locuințe, păduri, terenuri agricole și chiar vieți omenești.
În condiții de vânt, focul se poate extinde rapid și poate ajunge în apropierea locuințelor sau a zonelor împădurite. De asemenea, fumul dens poate reduce vizibilitatea pe drumurile publice, crescând riscul producerii accidentelor rutiere.
Protejarea mediului și a comunității depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Evitați orice acțiune care ar putea provoca incendii de vegetație.
Dacă observați izbucnirea unui astfel de incendiu, apelați de urgență numărul 112 și transmiteți cât mai clar informațiile despre locul în care se manifestă incendiul.
Totodată, reamintim că arderea vegetației uscate constituie contravenție și se sancționează conform legislației în vigoare cu amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoanele fizice, respectiv între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoanele juridice.
Pentru prevenirea incendiilor de vegetație uscată, reamintim cetățenilor faptul că arderea miriștilor, a resturilor vegetale sau a vegetației uscate este interzisă fără respectarea prevederilor legale și fără luarea măsurilor de siguranță necesare, deoarece focul se poate extinde rapid și poate produce pagube semnificative mediului, bunurilor sau gospodăriilor din apropiere.
Totodată, pentru prevenirea incendiilor la locuințe, pompierii recomandă verificarea și curățarea periodică a coșurilor de fum, izolarea corespunzătoare a acestora față de materialele combustibile din structura acoperișului și exploatarea cu atenție a sistemelor de încălzire, pentru a evita producerea unor evenimente nedorite.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU.”, se precizează în comunicatul ISU Covasna.
mesageruldecovasna.ro
Sursa foto: ISU Covasna

