Foto: Silviu Ipătioaei- M.d.C
Ne place să credem că aleșii noștri în conducerea țării sunt oameni onești și bine intenționați, care se zbat din toate puterile să facă legi în interesul cetățenilor și al națiunii, și tocmai de aceea ne cuprinde amara dezamăgire când constatăm că de fapt prioritare sunt păstrarea puterii și interesele personale. Altfel cum ne putem explica starea deplorabilă în care au ajuns majoritatea sectoarelor economiei și ale vieții sociale, mare parte din infrastructură, agricultura, sănătatea, educația, cultura? Ca să nu mai vorbim de inegalitatea socială. Noul cod fiscal și noua Lege a salarizării n-au făcut decât să mărească veniturile celor cu salarii mari, să crească prețurile și inflația, încât viața celor cu venituri mici bate pasul pe loc de ani buni.
Și dacă tot ne referim la legi, să ne amintim că după evenimentele din ´89 terenurile și-au păstrat un timp prețul, dar câțiva ani după aceea au început „afacerile veroase” cu pământul. Cei care au avut bani au început să cumpere la prețuri mici și să (re)vândă la prețuri mari, obținând astfel profituri uriașe, însă lucrurile s-au complicat și mai mult când a apărut noua lege a cumpărării/vânzării pământurilor către străini. Atunci prețurile au crescut subit, dar insuficient. Băieții deștepți și cu bani au profitat de situație și au cumpărat, căci știau ei ce știau. După un timp au dat năvală „străinii” și au început să cumpere de la noi, adică de la fraieri, și au tot cumpărat, până când s-a ajuns la situația îngrijorătoare ca circa 40% din terenurile agricole ale țării să fie vândute străinilor, căci ăștia aveau bani, în timp ce bieții români de rând de-abia își duc traiul de la o lună la alta. Și cum să nu vină străinii să ne cumpere pământul, când în țara lor n-au asemenea chilipiruri, iar legea noastră le permite? Conform Biroului de statistică al Uniunii Europene (Eurostat), „În România, terenul arabil costă mai puțin de 1 leu metrul pătrat”, echivalentul a 19 eurocenți, deci 1.958 euro pentru 1 hectar, în timp ce în Olanda, în 2016, se plăteau 63.000 de euro pentru un hectar arabil, iar în Liguria din Italia costul era de 108.000 euro pentru aceeași suprafață (cf. Mediafax, 23.03.2018). Chiar dacă prețul depinde de anumiți factori (clima, calitatea solului, accesul etc.), discrepanța ni se pare inacceptabilă. Nu știm cât anume câștigă statul român din aceste vânzări, ca de altfel și din vânzarea celorlalte bogății ale țării, însă știm un lucru: nu ne mai aparțin, cei care vor profita cu adevărat nu vor fi românii, ci noii proprietari, deși Statul vinde „în numele” nostru. Și dacă ar fi vorba numai despre terenurile agricole…
Ar fi nepotrivit să acuzăm autoritățile de iresponsabilitate. Mai degrabă ar trebui să ne referim la modul cum se întocmesc legile, căci toate s-ar cuveni să aibă drept scop binele națiunii, iar dacă devine necesar să vindem ceva, cel puțin să n-o facem în pierdere. Suntem o țară binecuvântată cu toate bogățiile, însă acestea ni se scurg printre degete dacă nu le păzim, iar profiturile vor intra mereu în alte buzunare (conturi) decât în cele care trebuie, și până la urmă au de suferit tot cei amărâți și mereu păcăliți.
Am insistat asupra acestui aspect pentru că va veni un timp când copiii și nepoții noștri ne vor întreba ce fel de țară le-am lăsat moștenire?
Mihai Trifoi
