În ultimii ani, Primăria Sfântu Gheorghe a investit sume considerabile în modernizarea şi dotarea şcolilor, grădiniţelor şi creşelor din oraş
Cu doar câteva zile înainte de începerea noului an şcolar, conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe a prezentat un scurt bilanţ al investiţiilor făcute în instituţiile de învăţământ din oraş în ultimii ani.
Primarul Antal Árpád, viceprimarul Sztakics Éva şi directoarea Colegiului „Székely Mikó”, Kondor Agota, care este şi membru al Comisiei de Învăţământ, Cultură şi Ştiinţe din Consiliul Local, au vorbit despre importanţa educaţiei în dezvoltarea unei comunităţi şi au prezentat şi planurile pentru viitoare investiţii în acest domeniu.
„Depinde de noi cât de ușor va fi procesul de educație în acest nou an şcolar. E foarte important ca toată lumea să respecte aceste măsuri care se impun. Fără respectarea măsurilor, dacă jumătate dintr-o clasă crede în virus, şi cealaltă jumătate nu crede, şi dezbaterea va fi pe această temă, atunci lucrurile vor degenera şi vor apărea nişte probleme pe care profesorii foarte greu le vor putea gestiona. Sunt nişte situaţii pentru care nu poţi fi pregătit, dar pentru care va trebui să găsim soluţii. Este nevoie de foarte multă responsabilitate din partea tuturor celor care participă la acest proces educaţional. Dacă și părinții își asumă responsabilitatea pentru această problemă, şi își trimit copiii la școală ştiind că trebuie să respecte regulile, atunci probabil că nu vor exista probleme. Evident, fiecare părinte are dreptul de a lua o decizie cu privire la copilul său, acest drept nu este luat de la niciun părinte de către municipalitate, însă în numele autorităţilor locale pot face un apel pentru ca toţi copiii să meargă la școală. Dacă vom ajunge într-o situație în care vom simți că nu este în siguranță dacă merg la şcoală, vom fi primii care le vom spune să stea acasă” – a subliniat primarul Antal Árpád.
În ceea ce priveşte investiţiile în învăţământ, în ultimii ani a fost renovată clădirea Grădiniței cu Program Prelungit Csipike, unde au fost amenajate trei săli de clasă şi o sală de sport. A fost construită o clădire nouă pentru Grădinița cu Program Prelungit Pinocchio, dar şi o nouă sală de sport în curtea Liceului Tehnologic Economic şi Administrativ „Berde Áron”. A fost renovată clădirea veche a Liceului Teoretic „Mikes Kelemen”, iar Colegiul „Székely Mikó” a fost extins cu o nouă aripă de clădire multifuncțională, aici având loc renovări atât la exterior, cât şi în interior, inclusiv la clădirea mică.
Au fost renovate clădirile Liceului Tehnologic „Puskás Tivadar”, unde au fost înfiinţate terenuri de sport, iar în 2017 Liceul Tehnologic „Kós Károly” a fost comasat cu „Puskás Tivadar” formând astfel un liceu tehnologic mai puternic cu dotări moderne pentru elevii de aici.
Tot în ultimii ani, Primăria Sfântu Gheorghe a susținut instituțiile de învățământ din oraș cu 61 de table interactive, iar anul trecut au fost renovate toate cabinetele stomatologice şcolare din oraş.
De asemenea, cu sprijinul Primăriei Sfântu Gheorghe sunt îmbogăţite constant echipamentele și instrumentele didactice, şi sunt finanţate diferite lucrări de întreţinere necesare pentru un învăţământ performant şi de calitate.
Tot cu sprijinul Primăriei Sfântu Gheorghe, în perioada 2015-2018, dotările școlilor și grădinițelor au fost extinse cu scaune, bănci și pătuțuri.
Şi creşa oraşului a fost modernizată în ultimii ani, clădirea din strada Kós Károly fiind reabilitată complet.
„Aici mai avem multe de făcut. Este un efort financiar foarte mare din partea Primăriei, fiind finanţată exclusiv de către Consiliul Local, pentru că încă nu primim bani de la Centru pentru acest domeniu, deşi sperăm că se va schimba această abordare. Dorinţa noastră este ca fiecare părinte care doreşte să-şi dea copii la creşă ca să poată să meargă la serviciu, să aibă aceast posibilitate, motiv pentru care vorm extinde în continuare numărul de locuri în creşe”, a declarat Antal Árpád.
În perioada următoare se va lucra la izolarea termică a clădirii Liceului de Arte „Plugor Sándor” şi a clădirii Școlii Gimnaziale „Nicolae Colan”, dar şi la renovarea clădirii monument istoric a Colegiului „Székely Mikó”, precum şi la izolarea termică a clădirilor Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”.
Se lucrează în această perioadă la renovarea clădirii şi curţii fostei Şcoli „Kós Károly”, unde sunt în curs de renovare sălile de clasă, coridoarele și băile din clădirea principală. De asemenea, au fost înlocuite conductele de apă, încălzire și electricitate, pardoselile și acoperişul. Curtea școlii a fost îmbogățită cu pavaje noi și un loc de joacă, iar după renovare, clădirea va fi preluată de elevii claselor primare ale Colegiului „Székely Mikó”.
În ceea ce priveşte planurile de viitor, se doreşte izolarea termică a clădirilor Liceului Teoretic „Mikes Kelemen”, ale Şcolilor Gimnaziale „Gödri Ferenc” şi „Váradi József”, ale Grădinițelor cu program prelungit Gulliver și Árvácska, renovarea clădirii monument istoric a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, renovarea clădirii internatului la Colegiul Naţional „Székely Mikó”, renovarea clădirii Grădiniţei cu Program Prelungit „Benedek Elek” din strada Oltului nr. 19, renovarea și izolarea termică a clădirii Şcolii Gimnaziale „Ady Endre”, construirea unei creşe şi a unei grădinițe în Câmpul Frumos, demolarea și reconstrucția clădirii din strada Orbán Balázs care aparţine Grădiniței cu program prelungit „Hófehérke”, amenajarea curţii interioare și renovarea terenurilor de sport la Liceul Tehnologic „Berde Áron”, renovarea clădirii Grădiniței cu Program Prelungit „Kőrösi Csoma Sándor”, construirea unei grădinițe aparținând Școlii Gimnaziale „Néri Szent Fülöp”, dar şi asigurarea unei infrastructuri independente pentru Centrul de Excelență al judeţului Covasna.
În total 10.665 de copii învață în 35 de instituții de învățământ din Sfântu Gheorghe: 8.621 de școlari, 1.776 de copii de grădiniță, 268 de copii în creșe.
www.sfantugheorgheinfo.ro