Oamenii scriu istoria nu doar pentru a exista mărturii scrise despre cele întâmplate în trecut şi despre viaţa popoarelor lumii, ci şi cu scopul de a transmite urmaşilor informaţii şi învăţături, pentru ca aceştia să nu repete greşelile trecutului, dar şi pentru a fi sursă de inspiraţie pentru acţiunile prezente sau viitoare. Adeseori însă sunt descoperite fapte şi valori istorice, nu în istoria propriu-zisă, ci în scrieri literare, balade sau legende, care constituie astfel, prin esenţa conţinutului lor, adevărate documente, cocreatoare ale istoriei.
M.D.C – Silviu
Vom ilustra spusele de mai sus cu un asemenea exemplu grăitor venit din trecutul neamului nostru. Aşa cum ne spune istoria, între anii 1459-1521 a trăit cu demnitate şi glorie Neagoe Basarab, cel care avea să ajungă domnitor al Ţării Româneşti şi să stăpânească între anii 1512-1521. Primind o educaţie aleasă, el a ajuns să cunoască bine limbile latină, greacă şi slavonă, a călătorit prin câteva ţări din Europa centrală şi din Imperiul Otoman, a fost în tinereţe copist şi a acumulat o bogată cultură, care în acea vreme avea mai mult un caracter religios. Rămâne în istorie şi ca ctitor al bisericii episcopale de la Curtea de Argeş, iar despre Mănăstirea Curtea de Argeş, construită în vremea lui Neagoe Basarab, cine n-a auzit încă din anii de şcoală, prin intermediul frumoasei legende referitoare la înălţarea ei?
Totuşi, cel mai preţios document literar-istoric prin care se impune acest domnitor român în memoria colectivă este scrierea „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, scris în slavonă între anii 1513-1521 şi tradus mai târziu de cineva în română (aşa cum reiese dintr-o copie atestată în limba română din 1654). Sursa de informare: Wikipedia.
Această capodoperă a literaturii române vechi (Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie) considerată şi „un adevărat manual de guvernare a statului” (cf. revistei „Jurnal Spiritual” / Wikipedia) conţine sfaturi din experienţa lui Neagoe Basarab şi a înaintaşilor săi „despre modul cum trebuie condusă ţara, despre relaţia domnului cu boierii: numirea dregătorilor, administrarea justiţiei, primirea solilor străini, purtarea războiului etc.”, astfel că istoricii de mai târziu puteau trage concluziile necesare cu privire la realitatea istorică şi politică din acele vremuri.
Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie . . , pe lângă principiile de guvernare politică a statului, au şi o importantă valoare pedagogică şi spirituală, deoarece ele transmit şi „principii morale de educare a tineretului” şi „principii de guvernare a sufletului”. Şi astfel literatura se întâlneşte cu istoria într-un mod armonios şi în beneficiul amândurora, căci până la urmă Istoria rămâne o „povestire” a faptelor trecute, bazată pe documente, iar în cazul de faţă „documentul” este reprezentat de o creaţie mai mult literară decât istorică.
Ceea ce e foarte interesant aici, ca fapt divers, mai ales când se tot vorbeşte azi despre plagiatele săvârşite de unii politicieni, este descoperirea că vestitele învăţături ale lui Neagoe Basarab au fost plagiate pentru Ivan cel Groaznic al Rusiei ( Pentru detalii a se apela la sursa Wikipedia). Aceasta ne arată nu doar deosebita lor preţuire, ci şi faptul că plagiatul se practica în toate timpurile.
În ceea ce priveşte valoarea pedagogică şi spirituală a învăţăturilor venite de la oamenii remarcabili din trecut pentru urmaşii lor din viitor, permiteţi-ne să coborâm şi mai mult în istoria omenirii, până la lumea antică, şi să alegem un citat semnificativ din cugetările gânditorilor din acea vreme, când un înţelept îi zise fiului său: „Fii fără păcat ca să nu-ţi fie teamă. Fii recunoscător ca să fii demn. Fii chibzuit, ca să fii bogat. Fii mulţumit şi blând, ca să ai mulţi prieteni. Fereşte-te de cei invidioşi. Gândeşte-te la construirea propriei case. Fii amabil cu prietenii şi îngăduitor cu fiecare, ca să nu fii făcut de ruşine. Nu te certa cu nimeni, nu te bate pentru loc. Nu sluji duhului celui rău şi nu mânca vită. Bea vin cu măsură, iar în momentul degustării vinului vorbeşte cu măsură. Nu există păcat în degustarea cu măsură. Veghează singur şi cu atenţie la propriile defecte. Vorbeşte sincer. Nu sta la aceeaşi masă cu cel beţiv. Nu lua din cele adunate de mai-marii tăi, ca să ai parte de cinste. Fereşte-te de duşman, dacă el e la putere. Peste tot şi mereu fii harnic. Niciunde şi niciodată nu fă nimănui ceea ce nu ţi se pare că nu e bine. Consideră-l pe cel ignorant ca fiind omul cel mai rău şi socoteşte-l nefericit. Nu fi răzbunător şi invidios, cu nevasta şi copiii poartă-te cât se poate de frumos şi de binevoitor. Alege-ţi o nevastă isteaţă şi un prieten amabil. Nu îngădui răutăţii să-şi facă în inima ta cuib. Nu fi nestatornic, ţine-te departe de femeia desfrânată, ca să nu treacă asupra ta toate păcatele ei. Fii generos pe cheltuiala ta, şi nu pe cheltuiala celui străin, aşa cum trupul nu e veşnic, iar sufletul este” (Din „Enciclopedia Înţelepciunii, p.15).
Aşadar, dacă Învăţăturile lui Neagoe… se referă la urmaşii domnitorilor, astăzi le-am zice guvernanţi, cele venite din antichitate sunt general valabile şi se adresează tuturor tinerilor din toate epocile istorice, ele constituind un cod etic. Chiar şi în zilele noastre, când tehnologia a cuprins lumea şi trecutul ni se pare desuet, aceste îmvăţături nu-şi pierd valabilitatea, şi dacă vrem să păstrăm echilibrul lumii, atunci ar trebui să le transmitem mai departe fiecărui tânăr, cel puţin o parte dintre ei le vor însuşi.
E bine să avem şi printre noi oameni înţelepţi, cărora să le datorăm tot respectul şi să le urmăm sfatul, pentru ca lumea în care trăim să fie mai bună.
Mihai Trifoi
