Romanii aveau un dar deosebit în a rezuma o situaţie şi a o transpune într-o zicere proverbială. Poate de aceea şi limba română, ca limbă romanică, este bogată în proverbe, zicători şi expresii, dintre care unele chiar foarte colorate, aducând astfel savoare exprimării.
Să luăm de pildă expresia latină alea jacta est, însemnând: „zarul a fost aruncat, hotărârea a fost luată”. Se spune că în anul 49 î.Hr. Cezar săvârşi faimoasa trecere a Rubiconului pentru a lupta împotriva celor care i se împotriveau, însă înainte de aceasta, pentru a-şi îmbărbăta luptătorii, el rosti aceste cuvinte rămase în istorie ( . . alea jacta est) şi care aveau sensul de a depăşi un punct fără întoarcere, a lua o hotărâre de necontestat.
În calitatea sa de comandant militar, Cezar se prezintă ca un adevărat conducător, aşa cum rezultă din descrierea făcută în „Cartea înţelepciunii”: „Cezar s-a remarcat atât prin fermitate, cât şi prin prudenţă; era un conducător tenace, în timpul asaltului mergea întotdeauna în fruntea soldaţilor cu capul descoperit, atât pe vreme călduroasă, cât şi pe ger. Ştia să-şi însufleţească soldaţii cu un discurs scurt, îi cunoştea după nume pe centurioni şi pe cei mai buni dintre soldaţii săi şi se bucura de o neobişnuită popularitate şi autoritate în rândurile lor”. Cu aceste calităţi evidente nu e de mirare că a repurtat atâtea victorii.
Revenind la timpurile noastre, mai prozaice şi mai lipsite de glorie, sau poate doar marcate de gloria îmbogăţirii pe nemeritate, daţi-mi voie să mă refer puţin la un articol apărut în ziarul „Mesagerul de Covasna” Nr.1698, din 27 septembrie 2016, sub titlul: „Modificările la Legea de vânzare a terenurilor agricole intră pe circuit numai după ce vor fi discutate cu fermierii (Ministru)”, adică mult prea târziu, după ce „Rubiconul” a fost deja trecut, iar azi se văd doar efectele acestui fapt (când circa 45% din terenurile agricole ale ţării au fost vândute străinilor în condiţiile acestora), care-i şochează şi pe miniştri actuali. În articol se spune că din cuvintele lui Adrian Rădulescu, fostul secretar de stat în MADR, rostite la o conferinţă de specialitate organizată în luna iunie, la Bucureşti, rezultă că: „La ora aceasta, poate puţini dintre dumneavoastră ştiţi, şi când am auzit am rămas pur şi simplu şocat, aproape 70% din vânzările de teren către firme străine sunt fonduri de investiţii, care nu fac altceva decât speculaţii financiare cu terenul, fie dându-l în arendă, fie comercializându-l de câte ori este cazul. Nu au ce căuta fondurile de investiţii în comercializarea de terenuri. Ele trebuie să se ocupe de ceea ce se ocupă fondurile de investiţii, imobiliare de altă factură, nu terenuri”. Se mai aminteşte în articol că „Conform rapoartelor notariale, există peste un milion de hectare de teren în proprietatea străinilor (italieni 23,4%, nemţi 15,5%, arabi 10%, unguri 8,2 %, spanioli 6,2%, austrieci 6,1%, danezi 4,5%, olandezi, greci, turci) precum şi multinaţionale ca Rabobank, Generali, ASI Europe etc.”. Bravo români! Ţineţi-o tot aşa şi în curând nu vom mai avea nici pe ce sta, căci totul va fi al altora…
E bine deci că măcar „în ceasul al doisprezecelea” s-au trezit ai noştri tineri şi frumoşi să aducă modificările necesare Legii privind vânzarea terenurilor agricole, altfel ar trebui să trecem la cea de-a doua expresie latină: consummatum est, adică mai pe româneşte: totul s-a sfârşit.
Ne întrebăm totuşi cum s-a ajuns în această situaţie deplorabilă?! Şi, desigur, nu există vinovaţi. Şi cum a început totul? O parte din răspuns o găsim în articolul citat: „România a liberalizat piaţa funciară la 1 Ianuarie 2014, conform obligaţiilor incluse în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, ceea ce permite persoanelor fizice din UE să cumpere terenuri agricole în ţară, demers care a modificat regimul existent până la finele lui 2013, când doar persoanele juridice aveau acest drept”.
Noi înţelegem că România trebuia să respecte „obligaţiile” impuse de UE, dar nicăieri nu scrie că noi trebuia să rezolvăm situaţia „orbeşte”, adică „fără cap”, cum s-ar spune în popor, fără puţin spirit comercial evreiesc, sau mai bine zis fără competenţă. Dacă n-ar fi fost aşa, acum n-ar mai fi necesare modificări la lege, însă la noi acesta este deja un lucru obişnuit, azi o facem şi mâine o modificăm.
În condiţiile date, cine a profitat, statul român? Nicidecum! Doar cei cu bani mulţi şi cu relaţii, ca apoi prin vânzare să facă şi mai mulţi, deci speculaţii financiare. Şi cine s-a aruncat printre cei dintâi asupra prăzii?! Vă mai amintiţi de mult discutatul Dosar Nana?… Şi ce să facă în schimb omul de rând, decât să se minuneze de câte se-ntâmplă în această lume strâmbă, când şacalii (interni şi externi) sfâşie prada, de fapt trupul ţării? Este normal să vină destui şi din afară, dacă în ţara lor preţul unui hectar de pământ poate ajunge până la 30.000 de euro, în timp ce la noi este între 2.000 şi 18.000 de euro. Se pare că doar în România legea a fost atât de permisiv aplicată, căci în alte ţări sau impus de la început anumite condiţii cumpărătorilor. Abia acum, când faptele sunt consumate, s-au trezit şi diriguitorii noştri că nu e bine şi deci Legea ar trebui modificată. Totuşi se spune că e bine şi mai târziu decât niciodată, numai să se ţină de cuvânt, căci la noi de obicei una se spune şi alta se face ori unii fac şi alţii desfac, doar aşa ca să ne aflăm în treabă. Câte s-au promis şi nu s-au făcut…De pildă, autostrăzile, stoparea distrugerii mediului, inclusiv a tăierii pădurilor, reducerea şomajului, eradicarea sărăciei şi ridicarea nivelului de trai al populaţiei etc. Dar poporul nostru este optimist, mai aşteaptă, mai aşteaptă şi mai speră…
Mihai Trifoi
