Foto: Silviu Ipătioaei- M.d.C
În zilele acestea asistăm cu toții la o premieră nedorită în politica românească, un partid care joacă rolul dublu, de a se afla și la putere și în opoziție, un partid care, deși a câștigat lejer alegerile, acum a început să-și de-a cu stângul în dreptul, spre satisfacția adversarilor săi politici, un partid care, neavând o opoziție puternică, și-a creat propria „opoziție” și a decis să depună Moțiune de cenzură împotriva propriului guvern. Ar fi trist, dacă n-ar fi ilar. Dar în natură mai există cazuri de mame care după naștere își devorează propriul pui…
Pe de o parte avem un premier-toreador, de curând adus din culise în scenă, care, cuprins deodată de „beția puterii”, încearcă să scape din „lasoul” cu care a fost capturat și să se avânte liber în arenă. De partea cealaltă îl avem pe președintele unui megapartid, care în mod normal n-ar trebui să-și facă atâtea griji, însă având experiență și știind că toate funcțiile sunt efemere, nu poate accepta o nesupunere din partea cuiva care ar trebui „să tacă și să facă”, căci o astfel de obrăznicie i-ar știrbi autoritatea. Și pentru că premierul-prieten s-a transformat peste noapte, ca în poveștile copilăriei noastre, în premier-dușman, neapărat trebuie „dat jos”, însă acesta, prins bine de scaunul puterii, nu se lasă, de obicei când te simți „pe cai mari” nu te lași…
Ce-i de făcut când situația se complică? Șeful suprem găsește soluția potrivită: Moțiunea de cenzură. Totul ar fi în ordine dacă aceasta nu ar fi îndreptată împotriva propriului Guvern, de fapt a premierului, care nu vrea nicidecum să demisioneze. Acum însă intervin Voturile! Ca Moțiunea să treacă, e nevoie de un anumit număr de voturi. După cortină, grupările susținătorilor se fac și se desfac, iar în aer plutește suspansul. Undeva la mijloc, așteaptă și freamătă o formațiune, despre care unii susțin că ar fi un fel de „partid-balama”, să vadă „de unde sare iepurele”, încotro să-și trimită voturile, simțindu-se din nou „în cărți”. Și așa dolarul crește și leul scade, căci stabilitatea devine instabilă și lucrul rău generează alte lucruri rele. Ce lume, domnule! Ce Țară originală! Tocmai când alții începură să ne laude că am ajuns pe primul loc la creșterea economică în Uniunea Europeană… Am fi fost mândri, dar cum să fii mândru dacă de fiecare dată când începi să mergi pe drumul drept te împiedici voit și te rătăcești în propriile deviații, dând impresia că te afli sub puterea unui blestem? Însă timpul nu stă pe loc, lucrurile importante se tărăgănează, faimosul Program de Guvernare își întârzie aplicarea, iar noi continuăm să ne păruim în văzul tuturor.
Se spune în popor că atunci „când doi se bat, al treilea câștigă”, astfel că nimeni nu știe ce va ieși din această harță inutilă. Și totuși un lucru este sigur: din toate acestea vom pierde noi, cu toții, așa că ar fi mai bine să nu se bucure nimeni, iar celor care ne conduc ar trebui să le fie rușine de tot circul pus la cale exact când lucrurile păreau să se îndrepte pe o cale mai bună. Nu, n-o să le fie rușine căci, dacă ar avea un asemenea sentiment, nu s-ar preta la acest vodevil incriminant.
Păcat de spectatori, adică de noi, care nu avem puterea de a determina „combatanții” să facă pace și „să-și vadă de treabă”, așa că stăm și noi ca ăia din povestea lui Ion Creangă, care priveau drobul de sare de pe horn, așteptând să vadă: pică sau nu pică pe copil. Numai că acum „drobul de sare” s-a metamorfozat în „moțiune de cenzură”, iar „copilul” știți dumneavoastră cine este…, căci de, trăim într-o lume modernă, nu în poveștile lui Creangă.
Dă-le, Doamne, gânduri bune și mai multă minte celor care s-au cocoțat pe umerii noștri ca să ajungă în vârful Piramidei Puterii și să ne conducă, altfel vântul istoriei o să-i alunge pe toți, pentru a nu mai avea puterea de a înșela așteptările poporului! Am crezut în ei, dar ei nu cred în noi, căci dacă ar crede, și-ar schimba comportamentul, ne-ar face mândri de țara noastră și de poporul nostru.
Mihai Trifoi
