Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, conducerea Castelului Bran din Braşov a hotărât ca intrarea în muzeu să fie gratuită pentru toţi copiii care doresc să-l viziteze.

Cei mici vor fi aşteptaţi în intervalul 9:00 – 18:00, sa viziteze muzeul şi să ia parte la activităţi  culturale, specifice vârstei ce se vor organiza atât în interiorul Castelului Bran, cât şi în Parcul Regal. Copiii vor lua parte la o petrecere medievală şi vor putea să participe la ateliere tematice, turnir, atelier de tir cu arcul,pavilionul medieval, atelier de luptă cu spada şi scutul, atelier de pictură pe sticlă şi pe lemn, atelier de olărit şi ceramică medievală, atelier de păpuşi şi broderie, atelier de spade din lemn şi atelier din jucării din lemn. Ca în fiecare an, cu ocazia acestei zile vor fi prezenţi trei dintre cei şase copii ai Principesei Ileana de România: Maria Magdalena Holzhausen, Elisabeth Sandhofer şi Alexandra Baillou.

Reprezentanţii Castelului au declarat că „accesul este gratuit pentru copiii şi cadrele didactice din orice zonă a ţării sau din străinătate, iar pentru părinţi preţul unui bilet este de 25 de lei.”

Tot în cadrul aceleaşi zile, începând cu ora 11:30, pentru o oră, va avea loc lansarea cărţii “De coada cometei”, poveste scrisă de Regina Maria a României, iar de la 14:30, cei prezenţi pot lua parte la o reprezentaţie a teatrului de păpuşi „Strada” din Braşov, în Parcul Regal.

Ziua Internaţională a Copilului de anul acesta marchează şi cinci ani de când Castelul Bran a „îmbrăcat” haine noi.

Maricela Dan

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail