Singurul transportator feroviar din localitatea Întorsura Buzăului, SC Regiotrans SRL,  a anunţat brusc suspendarea activităţii, începând cu data de 17 martie a.c. Anunţul oficial a venit la mai puţin de 24 de ore de la întreruperea curselor, astfel că cetăţenii din zona Buzaielor s-au găsit în imposibilitatea de a ajunge la locurile de muncă ori la şcoli.

Cea mai mare companie privată de transport feroviar din România a fost obligată să întrerupă activitatea de transport de călători ca urmare a pierderii certificatului de siguranţă feroviară.

Reacţiile întorsurenilor: „Nu se poate să îşi bată joc de oamenii care făceau naveta cu trenul la muncă şi şcoli.”

Anunţul brusc al încetării activităţii de transport feroviar a produs o serie de reacţii în rândul locuitorilor din zona Buzaielor.

Valeriu Bobeş, un tânăr din Întorsura Buzăului a declarat: „Eu sunt direct afectat de problemă deoarece fac naveta la Liceul De Muzică „Tudor Ciortea” din Braşov. (…) Azi am pierdut ore de specialitate pentru simplul motiv că am aflat aseară târziu ceea ce s-a întâmplat cu Regiotrans. Nu se poate să îşi bată joc de oamenii care făceau naveta cu trenul la muncă şi şcoli.”

„Eu personal fac naveta cu trenul de 3 ani de zile şi evident că mă afectează în mod direct această problemă. Consider că greşeala asta a lor afectează prea mulţi oameni şi nu s-au luat măsuri preventive în acest caz. Această problemă trebuia anunţată cu cel puţin 3 zile înainte, pentru ca lumea să poată găsi alternative. (…) Să recurgi la navetă cu maşina personală, cu autobuzele din zonă sau să apelezi la un vecin sau prieten pentru transport implică alte costuri, cel puţin triple faţă de preţul biletului de tren. Aşadar, aceste alternative nu sunt unele la care se poate apela pe un termen îndelungat. Sincer, sper din inimă să se acţioneze prompt, să fie luate măsuri şi să fie introdus un alt tren din partea CFR-ului.”, a spus Maria Cristina Bitan.

„Este inadmisibil ca, în loc să facem progrese, să înaintăm, noi mergem tot înapoi. Trist că s-a ajuns aici. Unele persoane chiar depind  de  acest tren pentru a ajunge la muncă sau la şcoală!” , a spus Diana Gheorghe, cetăţean al oraşului.

Maria Magdalena Purecel a precizat: „De fiecare dată când mergeam cu trenul auzeam o mulțime de persoane, printre care și eu uneori, revoltate că nu este căldură, că se fumează în vagoane etc. Nu vreau să spun că e bine ce s-a întâmplat, din contră, e o foarte mare problemă, dar cred că acum o să ne dăm seama câtă nevoie avem de „jegosul” tren.”

 „Este bun faptul că cei de la Regiotrans au pierdut licenţa, deoarece transportul cu aceste trenuri reprezenta un pericol pentru noi, călătorii. Cred că siguranţa noastră este foarte importantă. În sfârşit ia cineva atitudine. Poate, cu această ocazie trenurile vor fi reparate sau se vor aduce altele noi, sigur, dacă există bani şi voinţa de a se menţine această firmă. (…) Partea proastă este că acest lucru ne aduce disconfort: navetiştii nu mai ajung la muncă zilele acestea, elevii şi studenţii nu mai merg la şcoală. Timp şi bani pierduţi.”, a declarat Loredana Manuela Hosu.

Cauza pierderii certificatului de siguranţă feroviară

În urma unor controale, Autoritatea Feroviară a descoperit faptul că 29 de automotoare ale companiei SC Regiotrans SRL aveau probleme tehnice grave. Soluţia imediată aplicată de autorităţi a fost retragerea certificatului de siguranţă feroviară.

Potrivit Digi24, compania are un parc rulant de 222 de automotoare, locomotive şi vagoane.

În 18.03 a.c., transportatorul privat a anunţat deja pe site-ul oficial că „SC Regiotrans SRL a început demersurile pentru obţinerea unui nou certificat de siguranţă feroviară.”

Soluţiile provizorii identificate

CFR Călători a venit prompt în ajutorul populaţiei. Astfel că „începând cu data de 18.03.2015 operatorul naţional de transport feroviar de călători va prelua parţial şi temporar, după un mers de tren propriu, traficul de călători pe câteva secţii de circulaţie.”, se notează pe site-ul companiei Regiotrans.

Noul orar stabilit de CFR pentru ruta „Întorsura Buzăului – Braşov” este următorul:

. .

Nr. tren

Relaţia de circulaţie

Plecare

Sosire

11055

Braşov

Întorsura Buzăului

8:12

9:12

11056

Întorsura Buzăului

Braşov

12:50

13:44

11057

Braşov

Întorsura Buzăului

16:15

17: 15

11058

Întorsura Buzăului

Braşov

17:32

18:31

Potrivit noului orar, primul tren care va pleca din Întorsura Buzăului va fi la ora 12:50, iar după ora 16:15, locuitorii din zona Buzaielor nu vor mai avea cursă feroviară către Întorsura Buzăului, fiind nevoiţi să caute alte mijloace de transport pentru a se întoarce acasă.

Potrivit unui anunţ postat pe o reţea de socializare, şi SC MUR SRL a pus la dispoziţia călătorilor din Întorsura Buzăului un autobuz. Acesta a plecat către Braşov în data de 18 martie, la ora 5 dimineaţa.

Abonamente şi preţuri de bilete

„Abonamentele achiziţionate la trenurile operatorului privat Regiotrans rămân valabile şi pot fi utilizate fără nici o taxă suplimentară pentru călătoria cu trenurile CFR Călători.”, se precizează pe site-ul CFR.

Operatorul naţional de transport feroviar a precizat că şi preţul biletelor va rămâne acelaşi. Mai mult decât atât, CFR Călători oferă o reducere de 10% la achiziţionarea biletelor dus – întors.  Astfel, dacă un bilet dus – întors pe ruta Întorsura Buzăului – Braşov costă 11 lei (5, 50 lei un drum), beneficiind de reducerea de 10% oferită de CFR, preţul final al biletului va fi de 9,9 lei.

„La aceste trenuri sunt valabile toate facilitățile pentru elevi, studenți, pensionari și restul categoriilor stabilite prin acte normative”, se mai arată în comunicatul de presă transmis de CFR Călători.

Regiotrans Braşov – cel mai mare operator feroviar privat

Cel mai mare operator feroviar privat din România, SC Regiotrans SRL, cu sediul în oraşul Braşov, are peste 3.000 de angajaţi şi aproape 50 de linii feroviare care însumează 2.000 de kilometri. Acesta îşi desfăşura activitatea în peste 20 de judeţe din ţară.

„În proporţie de 97%, cursele Regiotrans sunt curse locale, de 30 – 100 de kilometri, restul de 3% – circa 20 de curse pe zi – fiind curse pe rute lungi, precum Braşov – Iaşi, Braşov – Timişoara, Braşov – Craiova, Braşov – Bucureşti – Constanţa, sau Braşov – Piteşti, efectuate pe liniile rămase în „parohia” CFR Călători, care are şi ea propriile trenuri pe aceste rute.”, se menţionează pe site-ul Digi24.

Compania Regiotrans este în prezent cercetată şi de Direcţia Naţională Anticorupţie.

Iulia Drăghici – Taraş

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail