– Stimate d-le primar Gheorghe Avram, îţi propun să nu ne formalizăm. Ne cunoaştem de prea mulţi ani, suntem amici, deci mi-e greu să folosesc acum expresii oficiale, de acord?
– Gând la gând, cu bucurie – hai să purtăm discuția așa cum o facem de câte ori să ne întâlnim: prietenește, cu zâmbetul pe buze.
– Eşti unul dintre cei mai longevivi primari din judeţ. Cum ai reuşit performanţa?
– Sunt în Valea Mare la al patrulea mandat. Reușita este o consecință a felului în care am văzut eu viață, punând în tot ce am făcut muncă, seriozitate, abnegație, cinste. Plus multă, multă dragoste față de tot ce mă înconjoară.
– Nu ai avut contracandidaţi? Sau consideri că locuitorii au fost mulţumiţi de prestaţia ta ca edil-şef al comunei Valea Mare?
– Contracandidați? De ei nu am dus lipsă niciodată. Numai că, eu fiind o fire deschisă, comunicativă, am dialogat foarte bine cu sătenii. Iar vălenii mei, în marea lor majoritate sunt oameni serioși, care își cunosc locul și rostul în comunitate. Văzând că nu m-am hazardat în promisiuni absurde, că tot ce am promis am și realizat (primărie, școală, grădiniță, farmacie, cabinet medical, cămin cultural etc.) au fost cinstiți cu ei înşiși în fața urnelor, votându-mă. Şi uite așa, cu toată erodarea politică firească în timp, fără a-mi face mare campanie electorală, am câștigat alegerile în cele patru mandate cu un procentaj important, situat între 63 şi 85 la sută din voturi..
– O să „recidivezi” în legislatura viitoare?
– Nici vorbă! Deşi, teoretic, n-ar fi nici un impediment. Am devenit între timp „tânăr”… pensionar, dar cred că a venit momentul să promovăm tineretul.
– Şi ce o să faci pe urmă?
– Oho, să fiu eu sănătos. În primul rând, o să-mi dedic cea mai mare parte a timpului hobby-ului meu, pictura. Şi, fireşte, am să petrec cât mai mult timp cu familia, în special cu cele două nepoțele, Alexandra și Mălina.
– Eşti om de-al locului ori „venetic”?
– Uite, în Monografia comunei Valea Mare, realizată de col. (în rezervă) Ion Rechițeanu, se arată ca posibilă înființarea primei gospodării din localitate în zona numită „sub coastă” , ea aparţinând lui Matei Avram, străbunul meu. Deci nu am venit cu ”pluta” pe aceste meleaguri, cum credeau eronat unii.
– Cu ce te-ai ocupat înainte de a fi edil?
– Chiar dacă s-au adunat peste 47 de ani fără întrerupere în cartea de muncă, am schimbat de puține ori unitatea unde am lucrat: „Rulmentul” Braşov, BJATM Covasna, Primăria Vâlcele și Primăria Valea Mare. Am început în tinereţe ca strungar la Braşov, apoi am lucrat la Sfântu Gheorghe, la BJATM şi am devenit tehnician, șef de birou și ulterior preşedinte C.O.M., după care am trecut în administraţie, ajungând să ocup funcţia de primar.
Pretutindeni mi-am văzut de treabă şi nu îmi este rușine să merg pe unde am lucrat, să mă întâlnesc cu foștii colegi, pentru că mereu am lăsat loc de „bună ziua”, cum se spune.
– Cum ţi-a venit, totuşi, ideea de a candida la primărie?
– Nu a fost ideea mea. În momentul când se preconiza reînfiinţarea comunei Valea Mare prin desprinderea de Barcani, doi consăteni, Gheorghe O. Pastor și Florin Macoș, au venit la mine și mi-au propus să candidez pentru funcţia de primar. Ştiau că am o oarecare experiență, iar noua structură administrativă presupunea o bună organizare, strategie pe termen lung. Cum la Valea Mare trăiau părinții mei, oameni în etate, care aveau nevoie de îngrijire, mi-am convins soția să ne mutăm aici, de la Sf. Gheorghe. N-a fost o opţiune uşoară. Lăsam oraşul, capitala de judeţ şi ne mutam la…ţară! Însă, ţinând cont de împrejurări, dorind să ajut comunitatea din localitatea mea de baștină am acceptat. Mi-am dat demisia de la BJATM, unde revenisem la chemarea foștilor colegi, și așa se face că am ajuns la Valea Mare.
– Nu ai regretat vreodată această opţiune? Poate că stăteai mai liniştit la Sfântu’, fără atâta bătaie de cap…
– M-a călăuzit mereu un principiu: să nu regret niciodată ce am făcut! Ca atare, am conștiința împăcată că am fost lângă părinții mei până s-au stins din viață și că am reușit să mențin gospodăria făcută de ei prin muncă. De asemenea, consider că pentru comuna Valea Mare, pentru sătenii mei dragi, am reușit să rezolv o parte din problemele cu care se confruntau până la venirea mea.
Cât despre „liniște”, te întreb și eu: ce e aia? Zic aşa, deoarece sunt o fire activă, dinamică, care nu prea are tangențe cu acest concept.
– Pentru cititorii care nu au trecut (încă) pe aici, te rog să ne descrii pe scurt localitatea pe care o păstoreşti?
– Valea Mare se află în partea sudică a județului Covasna, pe DJ 121 A, aflată la 26 km de Sfântu Gheorghe. Localitatea este mică şi şi-a recăpătat statutul de comună abia în anul 1999. Face parte din categoria acelor aşezări aflate în zona montană defavorizată, care supraviețuiesc și se dezvoltă numai prin hărnicia localnicilor. Agricultura, ocupaţia de bază a celor cca. 1.200 locuitori, se face pe terenuri în pantă și nu tocmai roditoare.
– Punctele ei forte ar fi…
– … mai multe. Aflată într-o zonă cu peisaj mirific, Valea Mare oferă posibilităţi nebănuite pentru dezvoltarea turismului agrar, pentru creșterea animalelor, apicultura și legumicultura în sere şi solarii. Sunt convins că tineretul autohton, mai „destupat la minte”, se va debarasa de conservatorismul bătrânilor și va da curs ideilor novatoare, conform cerințelor actuale.
– Zi-mi una dintre problemele grele, încă nerezolvată, cu care te-ai confruntat în aceşti ani?
– Probleme sunt mai multe, dar enumăr doar două de care consider că ține dezvoltarea viitoare a comunei. Aş menţiona asfaltarea DJ 121 A, drum aflat sub jurisdicţia Consiliului Județean Covasna, pentru care tronsonul Boroşneu Mare – Valea Mare – Întorsura Buzăului se pare că nu prezintă un prea mare interes. În al doilea rând, introducerea apei și canalizării. Un proiect terminat de câțiva ani, înaintat Consiliului Judeţean și Ministerului Dezvoltări, fără a avea însă vreun rezultat concret.
– Mai dau iama urşii şi mistreţii prin culturile sătenilor? Ce ar trebui făcut pentru diminuarea (dacă nu cumva lichidarea) acestui flagel ce apare implacabil toamna, primăvara?
– Cu animalele sălbatice este, într-adevăr, o veche problemă. Legea spune că proprietarul este obligat să-și asigure paza terenului și a culturilor, numai că bietul gospodar nu are cum să o facă de unul singur. Așa că majoritatea terenurilor vulnerabile în acest sens au fost cultivate cu plante furajere. În rest, ne plângem cu toţii, facem hărţi, reclamăm, dar „câinii latră şi ursul trece”.
– Au fost câteva voci care te-au contestat prin presă, pe la colţuri, spunând tot felul de lucruri. Ai dat nu de mult o replică amplă şi acidă în ziarul „Mesagerul de Covasna”, pe care poate nu toţi au citit-o, dar o pot găsi pe facebook…
– De când mă ştiu, o anumită categorie de oameni, adică aceea de care se spune că au „mintea odihnită”, nu m-au apreciat (de fapt sentimentul este reciproc), însă tgrebuie să se ştie că primarul edste garantul aplicării Legii în teritoriu. Atunci când edilul nu poate îndeplini anumite doleanțe particulare incorecte, deoarece nu are acoperire legală, există toate șansele să fie contestat și criticat de cei nemulţumiţi.
E trist că unii reprezentanți ai media (din anumite motive obscure) îi ajută pe primii „să arunce piatra”. Însă nu-i mai interesează cine se luptă să… o scoată din apă, ocolind astfel adevărul. Dar există un Dumnezeu și adevărul – chiar dacă doare – iese întotdeauna la suprafață. Nu e momentul să spun acum mai multe…
– În vecinătatea comunei Valea Mare, „Pe un picior de plai/ Pe o gură de Rai”, se află cocheta Mănăstire cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”, care mai ales de Sânziene atrage ca un magnet mii de credincioşi din zonă şi din ţară. Cum de a devenit atât de celebră?
– Ținuturi frumoase găsim puzderie în această țară, plaiuri ce te încântă prin splendoarea alcătuirii și te înfioară prin măreția peisajului. Dar mult mai puține sunt acelea încărcate cu har, ce te fac să simți cum pacea, împăcarea sufletească liniștea ţi se aștern în suflet, făcându-te mai bun. Așa este și locul acesta de pe Platoul Lădăuți, scăldat de pârâul cu acelaşi nume, unde ființează spre fericirea omului și lauda lui Dumnezeu, Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul”. Pentru a te convinge, îți propun să vii câteva zile şi să stai la Mănăstire, iar pe urmă mai discutăm.
– Iniţiativa înălţării acestui loc de închinăciune şi pelerinaj le-a aparţinut fraţilor Gheorghe şi Nicolae Avram, cu care eşti rudă apropiată. Din păcate, tizul tău (stareţul Gheorghe Avram) ne-a părăsit în anul 2011, trecând mult prea curând la cele veşnice. Cum supravieţuieşte aşezarea monahală acestei imense pierderi? Cine a preluat conducerea? Cum se descurcă?
– Vrednicul părinte Gheorghe, ctitorul Mănăstiri, și vărul meu primar, a fost chemat la Domnul, pentru că probabil și în Rai mai trebuie construite asemenea lăcașuri minunate. Pierderea unui asemenea om ne-a îndurerat și nu poate fi înlocuită de nimeni. Îi păstrăm amintirea în minte şi în suflet, fiind convinși că el veghează asupra noastră și asupra Mănăstirii.
Prin bunăvoința Înalt Prea Sfinției Sale Părintele Ioan, Arhiepiscopul Covasnei și Harghitei, a fost numit stareț al Mănăstirii din Valea Mare părintele Ilie, care a conlucrat cu vărul meu. Eu zic că se străduiește să facă cinste misiei care i-a fost încredinţată.
– Ştiindu-te un om religios, îmi explic leit–motivele lucrărilor tale de artă. Pentru cititorii care nu cunosc la ce mă refer, rogu–te să le povesteşti ce pasiune interesantă ai…
– Un poet spunea: „În armonii să-ntruchipați prinosul/ Să aveți un singur Paradis avântul/ Și un singur Dumnezeu…frumosul”. Eu încerc după puterile mele artistice să-mi demonstrez în primul rând mie și apoi și altora, că Dumnezeu sălășluiește oriunde și în orice lucru mărunt, neimportant; fie piatră, lemn, scoică, iască etc. Trebuie doar să te apleci asupra lor, să le cercetezi pentru a le percepe frumusețile. Iar apoi prin inspiraţie, trudă şi un pic de har să le modelezi, spre a le reda privitorilor.
În acest fel, precum spunea marele Tudor Arghezi, „Din bube, mucegaiuri şi noroi/ Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi”.
– Fiindcă pictezi pe cele mai neobişnuite suporturi (scoarţă de copac, pietre, iască, bucăţi de lemn de diferite feluri, argilă) ţi-ai rugat cunoştinţele, prietenii – inclusiv pe mine – să-ţi aducă o frântură de material de pe unde umblă în ţară şi în lume. Din ce locuri mai exotice ai primit asemenea „amintiri”?
– Pentru mine pictura un reprezintă un simplu… moft. Este dacă vrei, încă o confirmare a ideii expuse mai înainte și o extindere a ei la dimensiuni mai mari, la întregul Univers. Nu sunt cuvinte mari. Dacă s-ar putea, aș solicita asemenea favoruri și celor care ajung pe Lună… Aşa am dobândit materiale (unele transformate în mici opere de artă) din aproape toate colțurile lumii. Problema este că anumite cunoștințe sau prieteni, deși au răspuns la început pozitiv doleanţelor mele, nu s-au prea ținut de această promisiune.
– Dacă biroul de primar este înfrumuseţat cu atâtea opere de artă, mă gândesc ce ai pe acasă… Soţia ta, Floricel – cum o alintăm noi, prietenii – ce zice? E de acord? Ai avut expoziţii?
– Să știi că numărul lor este impresionant. Nu le-am numărat, întrucât asemenea lucruri nu se fac la comandă sau la normă. În schimb, am vorbit cu părintele paroh Floroiu, din Valea Mare, precum și cu părintele stareț Ilie, de la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul”, în legătură cu posibilitatea deschiderii unor expoziții permanente la ambele lăcaşuri de cult.
Au fost destule expoziţii, însă cea mai mare satisfacţie am trăit-o în anul 2009, atunci când Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, însoțit de Înalt Preasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Covasnei și Harghitei, împreună cu alți Înalți Prelați au trecut pe la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul”, apoi la Primăria din Valea Mare. Văzând în biroul meu unele dintre lucrări, Preafericitul Părinte Daniel m-a felicitat, spunând că nu regretă că a venit până aici, deoarece a văzut ceva ce nu credea că există!?
Pentru toate acestea trebuie să-i mulțumesc soției mele, Florica, fiinţa care pe lângă faptul că este primul critic, mă înțelege și mă ajuta. Uneori, chiar ea îmi aduce materiale pentru lucrări.
– Aflându–ne la acest capitol, descrie–ne puţin familia ta. Ce–ţi fac copiii, nepoţii?
– După cum am mai spus, am o familie frumoasă. De aceea, mă simt împlinit și îi mulţumesc lui Dumnezeu. Am o soție înțelegătoare, doi copii realizați profesional, căsătoriți. Fiica lucrează în cercetare la Universitatea Federală din Rio de Janeiro, Brazilia, iar băiatul a rămas în ţară. Soţia lui este de fapt ca și fata noastră, iar fetiţele lor, Mălina și Alexandra, sunt doi boboci pe care îi divinizăm. Nepoțele constituie adevărate „pastile de viață” pentru bunici.
Trecând peste problemele și încercările vieții, fireşti pentru oricine, mă consider un om bogat sufleteşte şi fericit!
– Nu te apucă uneori dorul de oraş, de civilizaţie? Să urmăreşti un spectacol de teatru, un concert pe viu?
– Vorbind de civilizație eu zic să axăm discuția pe două direcţii. Una se referă la confort, la condiții de locuit decente, ce uneori sunt la ţară peste media celor de la oraș. Iar a doua, vizează comportamentul semenilor în societate. Or, în mediul rural primează bunul simț al țăranului român, a cărui educaţie are la bază cei şapte ani de acasă. Aici mai întâlneşti un spirit curat, nealterat de spoiala de cultură bulevardieră.
Dacă ne referim la participarea efectivă la concerte, evenimente artistice etc. parțial ai dreptate, dar și în mediul rural, ținând cont de posibilitățile tehnice ale vremurilor noastre, cine vrea găseşte desfătare pentru minte şi inimă.
– Viaţa în lumea satului românesc a devenit tot mai grea. Cum se descurcă bătrânii, persoanele defavorizate?
– Mai ales la țară Dumnezeu îți dă, dar nu-ți pune și în traistă! Așa că dacă nu muncești, nu ai. Dar vălenii sunt oameni harnici, iar tinerii plecaţi la oraş știu că au datoria sfântă de a-şi îngriji părinții bătrâni rămaşi la sat.
În rest, ne trecem viața în condițiile prin care trece țara şi neamul nostru…
– Tradiţiile din bătrâni se mai păstrează?
– Mica noastră localitate a fost mereu purtată de soartă din punct de vedere administrativ, ba colo, ba dincolo, aparținând când la Boroşneu Mare, când la Barcani, ba fiind comună de sine stătătoare, ca în prezent. Ca atare, aceste schimbări au dus treptat la pierderea unor datini, obiceiuri, doar tradiţiile arhaice de sorginte religioasă mai persistând cu tărie.
– Apropo, ştii să coseşti, să strângi fânul, să dai cu sapa, ca tot omul ce stă la ţară?
– În general, copiii de la țară sunt puși să facă toate treburile gospodărești. Nici eu, care am copilărit și mi-am petrecut o parte din tinerețe în Valea Mare, nu am făcut excepție. Părinții m-au pus de mic la treabă, astfel că am deprins aproape toate muncile caracteristice mediului rural. Nu doar pentru asta, ci pentru modul în care m-au crescut şi educat le-am purtat respect și le-am mulțumit încă de când erau în viaţă.
– Sunt mulţi localnici plecaţi la muncă în străinătate? Pe unde? Mai vin vară pe acasă?
– Ca pretutindeni azi în România avem și noi săteni duşi să câştige un ban bun prin Germania, Spania, Italia etc.. Vin în vacanţă pe acasă, alţii definitiv când îşi termină contractele pe acolo, contribuind la sporirea prosperităţii propriilor gospodării. Ceea ce este foarte bine.
– În ce zodie eşti născut?
– Sunt „leu”
– Ţi se potriveşte?
– Să ştii că da. Chiar multe trăsături ale semnului zodiacal amintit mă caracterizează.
– Adică eşti o fire optimistă sau „pesi”? Ce resort nevăzut te împinge de la spate atunci când îţi este greu, lehamite?
– Sunt un optimist incorigibil. Cred în oameni. Un mă dau bătut cu una, cu două. În relațiile cu alte persoane caut întotdeauna elementele ce concură la înțelegere, nu la dezbinare.
– Ai umor?
– Eu zic că da.
– Relatează-ne atunci o păţanie veselă de–a ta.
– Îmi aduc aminte că prin anul 2000, la începutul construcției Mănăstirii „Sf. Ioan Botezătorul”, împreună cu vărul meu, starețul Gheorghe Avram, am convenit ca de Hram să popularizăm acest eveniment și să trimitem unor oficialități o invitație. Pentru aceasta am conceput un text și am semnat Gheorghe G. Avram-primar, respectiv Gheorghe N. Avram- stareț. Unii n-au înţeles, şi după câteva zile mă întâlnesc cu o notabilitate la judeţ, care mă întreabă cu subînţeles: „Dumneata ce eşti acolo, la Valea Mare, primar ori stareț?”
– După ce principii te-ai ghidat în viaţă?
– Ar fi mai multe. Întotdeauna am dorit să le ofer celorlalţi un bun exemplu personal, să fiu un om corect. Înainte de a lua o decizie m-am pus în locul persoanei vizate, pentru a încerca să înţeleg de ce a acționat în maniera respectivă. Bineînţeles, în toate situaţiile am respectat legea și bunul simț.
– Ce preţuieşti la oamenii ce te înconjoară?
– Cinstea și loialitatea.
– Şi ce deteşti?
– Detest făţărnicia, minciuna și oamenii ușuratici.
– Unde îţi petreci concediile de obicei?
– Întotdeauna concediile, zilele libere le-am petrecut împreună cu familia, care pentru mine constituie ceva sfânt. Am colindat țara în lung și-n lat. Mai am câteva trasee și pot spune că îndeplinesc condiția pe care mi-am impus-o cu ceva vreme în urmă, adică aceea de a nu pleca în străinătate până nu cunosc bine frumusețile României.
– În încheiere, te–aş ruga să adresezi un gând celor ce au citit acest interviu.
– Le doresc ce prețuiesc eu mai mult: sănătate și înțelegere. Prin intermediul ziarului „Mesagerul de Covasna”, pe care-l citesc şi îl apreciez, le adresez tuturor cititorilor invitația de a veni la Valea Mare, pentru a ne cunoaște ospitalitatea și a constata că tot ce am relatat mai înainte este adevărat.
Horia C. Deliu
