Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita a declarat că internatul Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, al cărui perete s-a surpat luni, surprinzând patru copii sub dărâmături, funcţionează într-o clădire închiriată de la Biserica Romano-Catolică şi găzduieşte aproape 100 de elevi.

Inspectorul şcolar general adjunct, Cristinel Glodeanu, a precizat că imobilul nu era încadrat în categoria clădirilor cu risc seismic.

„La începutul anului şcolar au fost verificate mai multe unităţi de învăţământ, în echipe mixte, împreună cu Instituţia Prefectului, cu colegii de la ISU, de la DSP, bineînţeles, şi de la Inspectoratul Şcolar. Această clădire este a Bisericii Romano-Catolice şi momentul în care astăzi (n.r – luni) s-a întâmplat, a fost prima dată când am aflat că există o problemă acolo, la acest internat. Din datele pe care le-au completat unităţile de învăţământ privind clădirile pe care le au, sunt trei clădiri (ale Liceului „Tamasi Aron” – n.r), două au fost încadrate în risc seismic 3, aceasta era neîncadrată în risc seismic. Celelalte două clădiri au fost reabilitate, o reabilitare a fost făcută la o clădire în intervalul 2018 – 2020, cealaltă a fost reabilitată în intervalul 2020 – 2022, iar aceasta (a internatului – n.r) nu a fost reabilitată şi nici nu era în curs de consolidare. Menţionez, încă o dată, că nu sunt clădirile şcolii, ci sunt închiriate (…), se află în proprietatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice”, a declarat, pentru AGERPRES, Cristinel Glodeanu.

La rândul său, şeful Inspectoratului Şcolar Harghita, Demeter Levente, a menţionat că în internat sunt găzduiţi 97 de copii de la mai multe unităţi şcolare din localitate, iar o parte dintre cei care se aflau în clădire în momentul surpării peretelui au reuşit să se autoevacueze.

„Clădirea, din punct de vedere seismic, era neîncadrată. Are trei corpuri de clădire această şcoală, proprietatea Bisericii Catolice, Arhiepiscopiei Alba-Iulia, este închiriată de Primărie, chiria se termină anul viitor. Erau mai mulţi copii în internat, dar în această parte erau mai mulţi, dar unii au reuşit să fugă din camere. Dar erau puţini, oricum, pentru că era în timpul lor liber, de la ora 17,00 începeau activităţile în internat. Dacă se întâmpla la 17,00 era mai grav sau dacă se întâmpla în timpul nopţii, când toţi copiii erau, teoretic, în internat. 97 de copii sunt cazaţi în internat, este un internat destul de mare şi cazează şi copii de la mai multe şcoli, nu numai din şcoala lor”, a precizat pentru AGERPRES Demeter Levente.

Acesta nu exclude posibilitatea ca incidentul să fi fost provocat de lucrările pentru racordarea clădirii la reţeaua de canalizare a oraşului.

„Ceea ce ştiu este că toată lucrările erau cu autorizaţie, acest lucru a fost verificat, deci şanţul nu era pentru consolidare, era pentru canalizare, (…) probabil că aceste lucrări au cauzat, dar aveau autorizaţie, aveau de toate”, a mai spus inspectorul şcolar general.

Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, patru copii cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani au fost surprinşi sub dărâmături, iar unul dintre aceştia a decedat.

***

Kelemen Hunor: Responsabilii trebuie să plătească

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni seara, că persoanele responsabile trebuie să plătească pentru tragedia de la Odorheiu Secuiesc în care un elev de 17 ani a murit, iar alte trei eleve au fost rănite după ce internatul în care erau găzduiţi s-a prăbuşit.

„Nu există tragedie mai mare pentru un părinte decât să afli că a murit copilul tău. Deci este o tragedie şi nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată aşa ceva. Una dintre fete este în drum spre Târgu Mureş cu o fractură la coloana vertebrală, celelalte sunt la Odorheiu Secuiesc. Atâta ştim, că de câteva zile se lucrează în jurul clădirii, s-a săpat un şanţ mai mare sub şi lângă clădire şi de două trei zile copiii spun că s-au crăpat pereţii. Întrebarea este: cine a dat aviz, cine a lăsat copiii în clădire în timpul lucrărilor, că este o clădire veche care, am înţeles că era să intre în reparaţii capitale, şi dacă lucrările s-au făcut conform avizelor proiectului?”, a declarat Kelemen Hunor, la postul Digi24.

De asemenea, liderul UDMR a arătat că a vorbit la telefon cu prefectul judeţului Harghita şi acesta l-a informat că marţi dimineaţa va avea loc o întâlnire cu toate instituţiile implicate în privinţa lucrărilor care se efectuau la clădirea internatului şi se vor verifica toate avizele proiectului.

„Deci aici trebuie căutaţi responsabilii şi trebuie pedepsiţi. Fiindcă eu, dacă aş fi părinte, când trimit copilul la şcoală, vreau să ştiu că este în siguranţă. Orice părinte asta îşi doreşte. Este o tragedie ce s-a întâmplat. (…) Pentru mine asta este întrebarea: Când începi o lucrare de acest fel şi când ai săpat un şanţ uriaş şi când ai lucrat sub clădire, pereţii au început să se crape… Cum laşi copiii în acea clădire? Acum am vorbit cu prefectul. Mâine dimineaţă se vor întâlni cu toate instituţiile să vadă avizele, să vadă tot ce trebuie văzut în acest caz, fiindcă responsabilii trebuie să plătească”, a menţionat Kelemen Hunor.

Întrebat fiind cine ar putea fi aceşti responsabili, preşedintele UDMR a precizat că supravegherea lucrărilor de acest tip revine autorităţilor locale.

„E mult prea hazardat să arăt eu cu degetul, pentru că nu cunoaştem proiectul, nu cunoaştem avizele date, deciziile care au fost luate la faţa locului. Fiindcă nici preşedintele, nici ministrul Educaţiei, nici măcar Guvernul nu dă aviz pentru o lucrare şi nu supraveghează această lucrare. Asta e în responsabilitatea autorităţilor locale. (…) Avizele se dau pe plan local. Inspecţia în construcţii şi cei care avizează proiectele, şeful sau dirigintele de şantier, ei sunt cei care fac lucrarea efectivă”, a răspuns liderul UDMR.

***

Doi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei – la Odorheiu Secuiesc; Deca: Suntem în permanentă legătură cu autorităţile

 Ministerul Educaţiei a transmis luni seara condoleanţe familiei elevului decedat în urma prăbuşirii unui perete al internatului în care era cazat, în Odorheiu Secuiesc.

„Transmitem, de asemenea, multă putere familiilor ai căror copii au fost implicaţi în acest tragic incident”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

Potrivit sursei citate, în cursul serii, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a convocat de urgenţă conducerea Ministerului Educaţiei pentru stabilirea modalităţii în care instituţia poate interveni în acordarea de sprijin la Odorheiu Secuiesc.

În acest sens, doi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei au plecat la faţa locului.

„Reiterăm că responsabilitatea pentru punerea în siguranţă a clădirilor este a celor care le administrează. Ministerul Educaţiei ţine permanent legătura cu reprezentanţii Prefecturii Harghita, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean”, se precizează în comunicatul Ministerului Educaţiei.

Ministrul Ligia Deca a făcut un apel la autorităţile locale să trateze cu maximă responsabilitate gradul de siguranţă pe care clădirile în care sunt copii îl oferă.

„Nu există cuvinte prin care să poţi descrie o tragedie precum cea petrecută în această după-amiază în Odorheiu Secuiesc. Condoleanţe şi multă putere familiilor copiilor implicaţi în acest tragic accident! Ceea ce s-a întâmplat astăzi nu trebuie să se mai întâmple! Fac apel la autorităţile locale să trateze cu maximă responsabilitate gradul de siguranţă pe care clădirile în care sunt copii îl oferă. Suntem în permanentă legătură cu reprezentanţii Prefecturii Harghita, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita. Şi vom face tot ceea ce ţine de Ministerul Educaţiei pentru a preveni astfel de incidente tragice!”, a declarat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, citată în comunicat.

***

Poliţie: Cercetări pentru vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Harghita a demarat cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă, în urma prăbuşirii unui perete al internatului Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, incident soldat cu moartea unui elev şi rănirea a trei adolescente.

„Poliţiştii efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă”, au precizat, luni seară, reprezentanţii IJP Harghita.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail