Mai ales în ultimii şaizeci de ani omenirea a progresat enorm. Datorită noilor tehnologii, care au schimbat capacitatea de percepţie a oamenilor, planeta noastră pare acum mai puţin mare decât înainte. Chiar spaţiul şi timpul au în prezent alte valori, deoarece durata călătoriilor se reduce din ce în ce mai mult, ca urmare a creşterii vitezei de deplasare.
Foto: Silviu Ipătioaei
Pe de altă parte, genialele descoperiri ale secolului al douăzecilea, internetul, televiziunea şi telefoanele mobile, oferă oamenilor aflaţi în cele mai îndepărtate locuri o comunicare aproape instantanee cu semenii lor rămaşi acasă ori aflaţi în misiune oriunde pe pământ. Acest lucru nu doar multiplică interrelaţiile, ci le şi eficientizează. De fapt, prin intermediul internetului dispar chiar şi graniţele între state, ceea ce înseamnă şi un adevărat factor globalizant. Desigur, în acest context nu vom discuta aici despre efectele negative ale acestor descoperiri epocale, ci ne vom referi doar la cele pozitive, respectiv lingvistic şi cultural, şi în oarecare măsură la influenţele tehnologiei moderne asupra relaţiilor interumane.
Se ştie că lingvistica este „ştiinţa care studiază limba şi legile ei de dezvoltare”, iar lingvistica generală înseamnă „studiul faptelor de limbă privite din punctul de vedere al trăsăturilor comune mai multor limbi (înrudite sau neînrudite)” – aşa cum rezultă din „Noul dicţionar universal al limbii române”, ediţia a doua, tranşa a treia, apărut la Editura Litera Internaţional, în 2007.
Nu ne vom referi aici la subramurile lingvisticii (lingvistica diacronică sau istorică, lingvistica sincronică sau descriptivă, lingvistica comparativă, lingvistica matematică), ci la o ramură nouă a lingvisticii generale: interlingvistica. Ceea ce ni se pare însă ciudat e faptul că din dicţionarul mai sus menţionat lipseşte complet acest termen. De aceea vom apela la alte surse de informare pentru a clarifica această noţiune.
În „Noul dicţionar de Esperanto plin ilustrat”, apărut în 2002 la Editura SAT din Paris găsim, la pag. 682, următoarea definiţie (în traducere din esperanto): „Ştiinţa care cercetează condiţiile cunoaşterii lingvistice, culturale şi sociologice ale unei limbi normate comune, care poate fi folosită în relaţiile internaţionale”.
Sursa Internet, DTL (1968) ne oferă următoarea definiţie pentru termenul interlingvistică: „Parte a lingvisticii generale care studiază structura şi noţiunile de bază ale tuturor limbilor; ramură a lingvisticii aplicate care studiază comparativ limbile naturale şi construirea limbilor artificiale”.
O altă sursă (Wikipedio – în esperanto) explică termenul interlingvistică astfel: „ştiinţă care studiază comunicarea între oameni care nu se pot înţelege cu ajutorul limbilor lor materne. Ea cercetează modul în care, într-o astfel de comunicare, îşi au rolul şi funcţionează limbile etnice şi interetnice, traducerea şi mijloacele tehnice. Ea, de asemenea, se referă şi la politica lingvistică”. Aceeaşi sursă precizează că „Obiectul de studiu specific al interlingvisticii îl constituie mai ales acele limbi care s-au creat în primul rând în scopul comunicării interetnice”.
Lingvo.info este un proiect european interesant şi util, realizat în perioada decembrie 2012 – noiembrie 2014 şi susţinut de către Comisia Europeană în cadrul Programul de Învăţare pe tot parcursul vieţii. După cum afirmă echipa proiectului, este vorba despre un website interactiv valabil în 18+ limbi, de fapt „o introducere neplictisitoare în lumea limbilor online, incluzând: informaţii despre 24 de limbi oficiale ale UE; informaţii şi link-uri către cursuri şi proiecte pe internet, care te introduc în profunzimea fiecărei limbi pe care ai dori să o descoperi; informaţii interesante şi distractive despre limbi în general” . . .
Scopul acestui proiect este „de a informa pe internet despre diferite limbi şi a promova multilingvismul”, pentru a dezvălui „frumuseţea, expresivitatea şi unicitatea” limbilor. În acelaşi timp proiectul nu vizează doar promovarea multilingvismului în Europa, ci şi latura interculturală a acestui fenomen lingvistic, după cum afirmă echipa proiectului: „Noi cu toţii credem că fiecare om trebuie să aibă acces la materiale gratuite de învăţare a limbilor în propria limbă, căci înainte de toate însuşirea mai multor limbi ne dă posibilitatea de a înţelege şi de a valoriza reciproc cultura şi moştenirea celorlalţi”.
Unul dintre partenerii din echipa proiectului lingvo.info este Universitatea Adam Mickiewicz (UAM) din Poznan, Polonia, o instituţie de învăţământ de prestigiu. La Centrul din UAM şi Facultatea de Filologie Nouă activează secţia de Studii interlingvistice, unde studenţi din diferite ţări pot urma în limba esperanto un curs despre comunicare internaţională. Studiile interlingvistice au devenit deja un lucru obişnuit în acest loc (primul an de studiu a fost 1998/1999) şi se desfăşoară pe o durată de 3 ani constând în: „… o introducere în lingvistica generală şi aplicată, comunicare internaţională şi interculturală, ei vor studia despre limbile planificate şi în detaliu se vor ocupa de gramatică, literatură, cultură şi istorie a limbii esperanto. În anul al treilea de studiu se poate specializa în lingvistică, literatură, interlingvistică, comunicare sau metodică. Datorită formării metodice, Studiile capătă un rol special în pregătirea profesională şi oferă posibilitatea colaborării cu ILEI”, conform site-ului informativ al UAM din Poznan (http://www.staff.amu.edu.pl/-interl/index.html). Alte detalii se pot găsi accesând sursa: www.edukado.net .
De ce Esperanto? Deoarece, aşa cum rezultă din sursa Babylon: lingvo.info – care dă o definiţie simplistă a termenului interlingvistică („A vorbi cu un străin”) – Esperanto este „Cea mai răspândită limbă construită…, un instrument alternativ pentru comunicarea internaţională cu o comunitate de vorbitori mondială”, iar Esperantologia „ca parte a interlingvisticii se ocupă cu aspecte diferite ale limbii internaţionale Esperanto”.
Deşi în România, în cadrul diverselor Facultăţi de Litere din centrele universitare au avut loc cursuri de lingvistică, abordându-se şi fenomenul interlingvistic, nu a existat o preocupare aprofundată în acest sens. Abia în jurul anilor 1970… la Universităţile din Bucureşti şi Timişoara, iar mai târziu la cea din Sibiu, acest interes a urmat o curbă ascendentă, existând chiar şi cursuri de esperanto pentru studenţi.
Cel care avea totuşi să impulsioneze această preocupare în mediul studenţesc a fost prof.dr. Ignat Florian Bociort de la Universitatea de Vest din Timişoara. Convingând autorităţile din acea vreame despre utilitatea limbii esperanto, în anul 1978, a pus bazele Colectivului Esperanto-Interlingvistică al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (C.E.I. al A.S.S.P.), subordonat Centrului de Ştiinţe Sociale din Timişoara. Obiectivele acestui colectiv erau: „Promovarea în ţara noastră a studiilor de esperantologie şi interlingvistică, domeniu actual de cercetare interdisciplinară; coordonarea, îndrumarea şi reprezentarea activităţii didactico-metodice de esperantistică şi interlingvistică aplicată (elaborarea de lucrări lexicografice, de manuale, cursuri etc.); efectuarea de traduceri E-R şi R-E”.
Activitatea Colectivului Esperanto-Interlingvistică urma să se desfăşoare pe mai multe direcţii de cercetare într-un „plan de perspectivă”. Colectivul era structurat în 4 subcolective: a) Ştiinţific-metodic; b) Documentare şi informare; c) Traduceri; d) Organizatoric.
Acest colectiv a avut multe realizări meritorii. Deşi sediul era la Timişoara, o parte din membrii C.E.I. activau în alte centre universitare sau cluburi esperantiste din ţară, astfel că activitatea lui avea caracter naţional. Am menţiona aici doar una dintre scrierile care reflectă această preocupare: „Lucrări practice de esperanto-interlingvistică”, ediţia a II-a, apărută în 1980 la Universitatea de Vest din Timişoara, 298 p., autor: prof.dr. Ignat Florian Bociort.
Preocupări asemănătoare au avut loc în perioada amintită şi la Universitatea din Bucureşti, sub îndrumarea profesorilor Constantin Dominte şi Iosif Nagy, dar şi în cadrul unor cluburi esperantiste din ţară.
În ceea ce priveşte educaţia interculturală, există o bibliografie destul de bogată, mai ales în domeniul pedagogic, astfel că nu vom insista prea mult asupra aspectului teoretic al problemei, ci vom accentua latura practică. De altfel această temă a fost şi este dezbătută în cadrul diverselor seminarii, colocvii, consfătuiri, conferinţe şi congrese de esperanto, naţionale şi internaţionale. Ca exemple vom da: Al 101-lea Congres Universal de Esperanto desfăşurat la Nitra, Slovacia, în perioada 23-30.07.2016, cu tema: „Justeţe socială – justeţe lingvistică”; A 49-a Conferinţă a Ligii Internaţionale a Profesorilor Esperantişti (ILEI), desfăşurată la Nyiregyhaza, Ungaria, între 30.07-06.08.2016, cu tema: „Noi căi spre învăţare”; Al 83-lea Congres Italian de Esperanto (Frascati/Roma, 20-27.08.2016), cu tema: „Predarea limbilor în şcolile europene”, în cadrul cărora în mare parte s-au discutat probleme legate de interlingvistică, esperantologie, educaţie interculturală.
Se ştie că fiecare cultură transmite membrilor săi un sistem de valori, dar şi simboluri ale căror sensuri se pot schimba de la o cultură la alta. De aceea este important să oferim copiilor şi tinerilor posibilitatea de a descoperi diferenţele dintre diferitele culturi, ca ei să le înveţe şi să le accepte, pentru a putea convieţui în pace şi colaborare cu membrii altor culturi. Ceea ce se întâmplă acum în Europa, mai ales după acceptarea valurilor succesive de refugiaţi/imigranţi, poate servi ca „model” pentru construirea unei societăţi noi, interculturale în care locuitorii diverselor naţiuni şi culturi încearcă să găsească o cale către înţelegere, neaccentuând ceea ce i-ar putea împiedica, ci ceea ce i-ar putea uni. Desigur, acesta este un proces social şi politic de durată, dar există speranţa că se poate realiza. Recenta Conferinţă Internaţională de la Nitra (28-29 iulie 2016) a dezbătut tocmai această temă: „Perspective ale comunicării lingvistice în Uniunea Europeană”.
Totuşi, pentru ca o societate să devină interculturală este necesar ca fiecare grup social al ei să se adapteze, pentru a fi astfel capabil să trăiască în condiţii egale referitor la cultură, stil de viaţă şi origine, altfel se păstrează caracterul multicultural al societăţii, care presupune existenţa unor limite, a unor graniţe între culturi, care uneori pot fi generatoare de neînţelegeri şi conflicte.
Ţelul educaţiei interculturale este de „a facilita întărirea fundamentelor relaţiilor mutuale între diversele societăţi şi diverselor grupuri sociale, majoritare sau minoritare”. În acest sens şcoala are un rol prioritar ca factor de educaţie interculturală.
Se cunoaşte faptul că multe dintre atitudinile negative faţă de alte culturi, stiluri de viaţă şi societăţi deosebite de ale noastre îşi au originea în „teama de necunoscut”. Tocmai de aceea partea esenţială a educaţiei interculturale este încurajarea intercunoaşterii şi informarea despre alte culturi, ceea ce are ca rezultat o deschidere faţă de riscurile întâlnirii şi interschimbului.
În acest scop există deja multe programe educative: Socrates, Leonardo da Vinci, Erasmus şi altele, care încurajează relaţiile interculturale între diverse şcoli din Europa. Pe lângă acestea, există şi alte proiecte care au extindere globală, pentru că azi nu este suficient să ai o conştiinţă naţională ori una europeană, ci este necesar să ai şi o conştiinţă planetară, iar limba esperanto serveşte chiar acestui scop, iar în contextul dezvoltării noilor tehnologii de comunicare, evoluţia şi răspândirea limbii internaţionale la scară globală primeşte noi valenţe.
Ca exemplu practic, referitor la educaţia interculturală, am menţiona Şcoala Gimnazială „Mikes Ármin” din Bixad, jud.Covasna, unde a existat o tradiţie în această preocupare, grupuri de elevi participând la diverse proiecte educative europene şi la Congrese Internaţionale ale Copiilor, studiind şi practicând limba internaţională într-un mediu intercultural. La ultimul proiect (Proiect şcolar Nitra 2016) 4 elevi ai acestei şcoli au participat, în perioada 20 iulie-6 august, 2016, la un congres şi o conferinţă internaţională, unde au avut ocazia de a aplica în practică cele însuşite în cadrul unui curs de esperanto ca activitate extraşcolară.
Mai multe detalii şi informaţii referitoare la acest tip de activitate se pot găsi în lucrarea „Kiel naskiĝas nova sperto/ De teorio al praktiko” (Cum se naşte o experienţă nouă/ De la teorie la practică) – apărută la Editura Eurocarpatica, Sf.Gheorghe, 2016, autor: Mihai Trifoi. Cartea respectivă a fost prezentată şi apreciată de public la al 83-lea Congres Italian de Esperanto, desfăşurat la Frascati/Roma în perioada 20-27 august 2016, fiind bine apreciată.
Am mai adăuga precizarea că între 11-12 noiembrie 2016 la Universitatea de Vest din Timişoara va avea loc Colocviul Ştiinţific Interuniversitar Esperanto-român, cu tema: „Esperanto – punte între limbi şi culturi”, în cadrul căruia se vor dezbate şi probleme de interlingvistică, esperantologie şi educaţie interculturală.
Prof. Mihai Trifoi
