Interdicţia de vizitare a pacienţilor internaţi la secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, ca urmare a creşterii numărului infecţiilor respiratorii, a intrat în vigoare începând de vineri, a declarat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Balazs Gabriella.
Potrivit acesteia, măsura, anunţată la începutul acestei săptămâni, a fost precedată de suspendarea vizitelor la secţia de Neonatologie.
„Măsura se aplică pe termen nelimitat, având în vedere creşterea numărului de cazuri de infecţii virotice ale căilor respiratorii acute şi riscul de răspândire în rândul pacienţilor. Din data de 7 februarie a.c. a fost suspendat accesul vizitatorilor la secţia Neonatologie, iar de astăzi şi la secţia secţia ATI”, a declarat reprezentanta instituţiei.
Potrivit conducerii Direcţiei de Sănătate Publică, în judeţ au fost confirmate primele cazuri de gripă.
„Ne aşteptăm ca numărul virozelor să se dubleze în perioada următoare, deci să ajungă spre 4.000 de cazuri, iar peste 3-4 săptămâni să ajungă la maximum. (…) Esenţial este că ne aflăm în faţa unei perioade epidemice de gripă în judeţul Covasna, iar Spitalul Judeţean a luat măsuri preventive în vederea protejării pacienţilor, în special a celor vulnerabili, aflaţi la Reanimare, nou-născuţi sau născuţi prematur. (…) Recomandăm populaţiei să evite locurile aglomerate şi să respecte regulile de igienă pentru a preveni îmbolnăvirea şi extinderea bolii”, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Santa Ferenc, din cadrul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES