TRADIŢII. Azi, 2 februarie, creştinii cinstesc evenimentul numit Întâmpinarea Domnului, care are loc la 40 zile de la naşterea lui Iisus Hristos.
Conform tradiţiei vremii, Mântuitorul a fost dus la Templu de maica sa, Fecioara Maria, după acest interval pentru îndeplinirea rânduielilor ce erau respectate neabătut. Pe atunci, regula strictă impunea ca femeia ce a născut un prunc de parte bărbătească să nu păşească în Lăcaşul sfânt timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestui termen mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării.
În zilele noastre, data de 2 februarie, când Biserica ortodoxă cinsteşte Întâmpinarea Domnului, mai este cunoscută în popor ca Stretenie sau Ziua Ursului.
Reper pentru prevederea timpului
Nu doar în ţara noastră, ci în multe părţi ale Europei, mai cu seamă în rândul nordicilor, s-a încetăţenit obiceiul observării comportamentului lui Moş Martin, în această zi. Astfel, data de 2 februarie a ajuns chiar un fel de reper meteo care anticipează starea vremii în perioada premergătoare primăverii.
Încă din vechime, ursul a fost considerat un soi de animal-oracol, având un rol simbolic în percepţia populară, comportamentul său indicând adesea fără greş dacă vremea se va înrăutăţi sau nu, dacă iarna va mai dura sau va veni o primăvară timpurie.
Se spune că pe 2 februarie, înainte de prânz, în caz că avem de-a face cu o zi senină, cu soare, e posibil ca ursul să iasă din bârlog. De îşi vede umbra pe zăpadă, după care intră la loc şi se culcă încă şase săptămâni, înseamnă că tot atât va mai ţine sezonul friguros! În caz că afară e timp înnourat şi nu-şi poate zări umbra, va mai zăbovi pe afară, semn că iarna o să dispară cât de curând şi se va încălzi treptat.
Cu frigul de acum însă, aidoma „Gerului Bobotezei” – de care nu am avut parte la vremea respectivă – mai mult ca sigur că mâine ursul după efectuarea „ritualului”, va intra repede în bârlog, pentru a-şi continua hibernarea.
Vietate sacră
Există indicii că încă de pe vremea dacilor acest masiv mamifer omnivor era admirat, fiind privit cu teamă şi respect. El apare drept un animal sacru în felurite legende şi povestiri legate de viaţa sălbăticiunilor. Se ştie că ursul mănâncă fructe de pădure, miere, primăvara chiar… paşte iarba proaspătă, nu se atinge de mortăciuni, precum lupul. Nu atacă omul decât atunci când este încolţit.
Din vechime există multe obiceiuri şi datini legate de existenţa sa. Medicina populară utilizează şi astăzi, cu succes grăsimea şi părul de urs. Blana are funcţie estetică, decorând cabanele vânătoreşti iar dinţii reprezintă talismane.
Până în secolul trecut, la ţară se practica obiceiul numit semnificativ „Călcatul ursului” pentru vindecarea durerilor de şale. „În copilăria mea am văzut mulţi ursari-ţigani, care băteau într-o tobă şi mergeau din loc în loc pentru a oferi spectacole cu animale dresate, ne-a povestit nenea Gheorghiţă Boriceanu, din Întorsura. Erau urşi bruni domesticiţi, iar nouă, copiilor, ni se păreau enormi. Fuseseră crescuţi de pui, legaţi cu un lanţ ca să nu fugă sau să facă rău. Era o mare distracţie când apăreau ursarii prin părţile acestea. Existau şi superstiţii: cine visa, în noaptea premergătoare Zilei Ursului, un exemplar frumos, credea că-i va merge bine. Fetele nemăritate aveau parte de peţitorii, iar băieţii făceu armată uşoară”.
Poveştiri… adevărate
Inginerul silvic Tóth Árpád, din Chiuruş, ştie o mulţime de poveştiri… adevărate despre nobilul şi puternicul mamifer brun al Carpaţilor, care reprezintă supărarea oamenilor de la ţară, atunci când le distrug recolta şi le omoară animalele din bătătură, spaima turiştilor rătăciţi prin munţi, dar şi satisfacţia vânătorilor.
Tóth Árpád a adunat şi publicat două volume de povestiri deloc… ”vânătoreşti”. Aşadar, nu sunt fabulaţii. Ci întâmplări adevărate privitoare la existenţa acestei creaturi minunate a pădurilor noastre, păţanii în care a fost fie direct implicat, fie le-a aflat de la colegii de muncă, pădurari, silvicutori, oameni ai locului din zona Covasnei, unde îşi desfăşoară activitatea şi în prezent.
Ursul brun românesc
În judeţul nostru există numeroase exemplare de „Ursus arctos arctos” (ursul brun), care uneori face şi rele, în perioada de toamnă sau primăvară, când dă iama prin culturi sau saivane, omoarând oi, capre, chiar şi cornute mari. Au fost şi cazuri dramatice, în care oamenii au avut de-a face cu furia dezlănuită a ursului.
Trebuie ştiut că ursul brun românesc este un animal deosebit de puternic: are un corp de până la 2,5 m lungime, o înălţime la greabăn de circa 1,5 m şi o greutate maximă de 600 kg. Prezintă canini puternici şi molari rotunjiţi. Ghearele nu sunt retractile, imprimându-se în pământ odată cu talpa. Are o blană deasă, cu două rânduri de peri – spicul şi puful. Se estimează că poate trăi până la 30 de ani în natură și până la 50 de ani în captivitate, având un creier dezvoltat.
Întâlnire cu… Moş Martin
Din bogata experienţă a ing. Tóth Árpád am reţinut, pentru cititorii noştri, câteva consideraţiuni. „Aş dori să reţineţi că persoanele care bravează, afirmând că nu se tem de urs, în caz că ar da nas în nas cu el prin pădure, ori se laudă ori mint! Nu poate fi altfel, întrucât există în orice om instinctul de conservare, ce în limite normale acţionează fără să vrem. Nu contest, unii semeni izbutesc să-şi stăpânească mai bine emoţiile în situaţii deosebite, alţii se sperie rău de tot şi o rup la fugă. Atenţie, însă: scăpăm de fiară în acest fel, doar dacă aşa a vrut şi… ursul!
Sigur, pentru pădurari experienţa este hotărâtoare reacţia omului care ştie exact ceea ce trebuie să facă într-o asemenea împrejurare, spre deosebire de spaima paralizantă a novicelui. Oricum, reţineţi că cel care a scăpat cu viaţă din faţa unui urs, constituie pentru mine un… erou!”.
Dată importantă
Din punct de vedere mitologic, în vechime se interpreta că ursul murea şi învia pe 2 februarie, la această dată începând să recircule seva din copaci, anunţând un zvon de nou sezon. Sinonimă cu Stretenia, Ziua Ursului a fost asociată cu străvechi practici ritualice, aducându-i-se ofrande.
Oamenii asociau schimbarea vremii pe seama comportamentului imprevizibil al lui Moş Martin. Se considera că puterea lui poate face bine copiilor, dacă aceştia se ungeau în ziua de 2 februarie cu grăsime de animal, iar pentru a fi puternici toată viaţa, unii erau botezati cu numele de Ursu sau Martin.
…Să reţinem, aşadar, că astăzi este Sărbătoare religioasă, ce se cere cinstită aşa cum se cuvine, de către credincioşii ortodocşi.
Horia C. Deliu
