Creştinii cinstesc la început de „Făurar”, mai precis pe data de 2 februarie, evenimentul numit Întâmpinarea Domnului, care are loc la 40 zile de la Naşterea lui Iisus Hristos.
Conform rânduielilor acelor vremuri pruncul a fost dus la Templu de Sfânta sa Mamă şi Dreptul Iosif. Regula strictă era că femeia ce a născut un prunc de parte bărbătească să nu păşească în Lăcaşul sfânt timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestui termen mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă un miel sau un porumbel pentru Sacrificiul purificării.
Biserica ortodoxă îl aşează pe Pruncul Iisus în centrul evenimentului de azi, iar Sărbătoarea se încadrează în suita momentelor sacre dedicate Mântuitorului. În schimb la catolici se numeşte Curăţirea Sfintei Marii şi se pune accent pe persoana Fecioarei – Mamei Pruncului Sfânt. Sărbătoarea a fost introdusă la Roma în anul 494, înlocuind vechea serbare păgână care îl cinstea pe Zeul Pan, ocrotitorul turmelor şi duşmanul lupilor. În Răsărit, praznicul a fost introdus în anul 526 de Împăratul Iustin.
În zilele noastre Întâmpinarea Domnului mai este cunoscută în popor ca Stretenie sau Ziua Ursului. În multe țări ale Europei, mai cu seamă în rândul nordicilor, s-a încetăţenit obiceiul observării comportamentului lui… Moş Martin în această zi. Data de 2 februarie a ajuns chiar un fel de reper meteo, anticipându-se venirea primăverii mai curând în funcţie de comportamentul ursului: anume, dacă astăzi îşi vede sau nu umbra? Peste Ocean, în Statele Unite, se numeşte „Ziua Cârtiţei”, devenită sărbătoare folclorică tot mai populară care îl are în centrul atenţiei pe ”Phil”, o marmotă despre care naivii cred că poate prezice sosirea primăverii mai repede sau mai târziu.
Ursul a fost considerat încă din vechime un animal-oracol, având un rol simbolic în percepţia populară, comportamentul său indicând adesea fără greş dacă vremea se va înrăutăţi sau nu, dacă iarna va mai dura sau va veni o primăvară timpurie.
Se spune că pe doi februarie înainte de prânz, în caz că avem de-a face cu o zi însorită, e posibil ca ursul să iasă din bârlog. Dacă îşi vede umbra proiectată pe zăpadă, intră la loc în adăpost şi hibernează încă şase săptămâni, ceea ce înseamnă că tot atât va mai ţine sezonul friguros! În caz că afară e timp înnourat şi nu-şi poate zări umbra, va mai zăbovi pe afară, semn că iarna o să dispară cât de curând şi se va încălzi treptat.
În zona noastră există numeroase exemplare de „Ursus arctos arctos” (”Ursul brun”), care mai ales toamnă și primăvara fiind înfometat dă iama prin culturile agricole și saivane, omoarând oi, capre, chiar şi cornute mari. Au fost şi cazuri dramatice, în care oamenii au avut de-a face cu furia dezlănuită a sălbăticiunii.
Trebuie ştiut că ursul brun românesc este un animal deosebit de puternic: are un corp de până la 2,5 metri lungime, o înălţime la greabăn de circa 1,5 metri şi o greutate maximă de 600 kg. Prezintă canini puternici şi molari rotunjiţi. Ghearele nu sunt retractile, imprimându-se în pământ odată cu talpa. Are o blană deasă, cu două rânduri de peri – spicul şi puful. Se estimează că poate trăi până la 30 de ani în natură şi până la 50 de ani în captivitate, având un creier dezvoltat.
La americani există o interesantă datină populară legată de această zi. În fiecare dimineată de 2 februarie, o cârtiţă pe nume „Phil” este scoasă din adăpostul în care stă captivă şi este prezentată unei mulţimi curioase, ca şi presei, devenind vedeta camerelor de filmat şi fotografiat. Dacă fuge înapoi în cuşcă este semnul că iarna va mai dura. În schimb, în caz că petrece mai mult timp alături de public, atunci s-ar putea ca primăvara să nu întârzie prea mult.
Obiceiul a fost adus de imigranţii nemţi care au populat zona actualului stat american Pennsylvania, undeva la începutul anilor 1700.
…Să reţinem în încheierea articolului că astăzi este atât o Sărbătoare religioasă, cât şi una populară pitorească. Cât despre vreme, vom trăi și vom vedea…
Horia C. Deliu
