Horia C. Deliu şi unul dintre hotelurile unde a stat în Asia de Sud-Est.
Hoinărind prin Orientul Îndepărtat (13)
…Fire locvace şi băgăcioasă de felul meu, de fapt ca orice gazetar, mi-am făcut tot felul de cunoştinţe şi în acest voiaj. Majoritatea erau turişti veniţi la soare din ţări unde la final de octombrie 2012 sezonul rece bătuse deja la uşă. Dar am relaţionat prietenos şi cu localnicii, fie ei ghizi, călugări, mahouţi, majordomi, chelneri, şoferi de taxi, pentru a nu fi acuzat de discriminare.
N-ai cum să prodecezi altfel, dacă eşti manierat (aşa ca mine !), deoarece cu unii dintre ei te vezi des. La început dai bineţe, apoi faci cunoştinţă, schimbi impresii şi în final devii un soi de amic „de peste mări”, cum ar zice franţujii.
Iar o veche cimilitură românească grăieşte cam aşa: „Prieteni noi apar la bine, iar la greu uită de tine!”
Păpuşica Emma
Să vă povestesc în această ordine de idei, cum am legat o „fârtăţie” (că tot aminteam de arhaisme) cu un necunoscut la mii de km de casă. Mă aflam la plajă pe malul Oceanului Pacific, într-o animată staţiune de top. Intrasem în apa călduţă cu multă tragere de inimă. În apropiere de mal se bălăcea o fetiţă mulatră, dulce-foc. Să fii avut vreo cinci anişori. O veghea grijuliu un domn în etate, adus de spate, cu părul sur, dar având trăsături neasiatice. Am aflat mai târziu că venise tocmai din… Australia.
„Precis, e vreo cunoştinţă, că doar nu o fi bunicu-său”, mă gândeam. La un moment dat cea mică a rispit misterul: „Daddy, listen to me, please! (Tati, ascultă-mă, te rog!)”. Aha, mă înşelasem. Era chiar… tăticuţul!!! Apoi fetiţa a strigat-o într-un dialect necunoscut şi pe tânăra ei mamă, aflată pe mal. Era o băştinaşă foarte tânără – aproape un copil şi ea – frumosă, ce stătea la umbră şi mânca… scoici.
M-am apropiat de simpatica păpuşică ce înota în apropiere şi am întrebat-o:
– „Hello. What’s your name, little girl? (Bună. Cum te numeşti, fetiţo?”
– „Emma ”
– „Very nice. And where are you from? (Foarte drăguţ. De unde eşti?)”
– „From… here! (De aici!) ”
Vrute şi nevrute
Apoi am început să schimb amabilităţi şi cu tatăl ei, ce s-a apropiat imediat, ca un uliu. Probabil că se temea de… pedofili-senili! Ni s-a alăturat la un moment dat şi un domn tot de vârsta a treia, ce înotase mai spre larg, echipat cu o şapcă albă şi ochelari negri de soare. Aducea a… „mafiot”.
Am stat împreună în apă încă vreo zece minute, după care Emma a dat să iasă. La îndemnul tatălui, ne-a făcut cu mâna un semn amical de rămas bun, susurând „bye-bye” .
I-am privit admirativ. Erau fericiţi. După care eu şi „mafiotul” ne-am apucat să-i bârfim. La fel cum fac babele (moşii, în cazul de faţă).
Loc unde se pot găsi viitoare… soţii-surogat
– Pe aici cam aşa e obiceiul, mi-a explicat compagnionul acvatic. Bărbaţii în etate (şi cu bani) de prin Occident, plictisiţi de un lung mariaj, vin în Asia de Sud-Est pentru turism sexual. Unii îşi caută amante minore „à la longue”. Vor ceva stabil, curat, sigur: un fel de o a doua ori a treia „cosoartă”. Dar fără acte.
– La fel cum fac marinarii, care au „soţii” prin marile porturi…
– Exact. Ele, fete tinere, sărace, ce să facă? Acceptă bucuroase compromisul, decât să muncească în vreo fabrică ori la câmp… Mulţi părinţi sărmani, cu multe odrasle tolerează, ba chiar încurajează asemenea practici.
De două-trei ori pe an „housband”-ul cu alură geriatrică revine la iubita-i asiatică. Adolescentele foarte frumoase şi descurcăreţe au chiar mai mulţi amanţi stabili. Aşa-zisul „soţ” aterizează încărcat de daruri şi…dolari. Ca atare, este primit cu membrele deschise, fiind răsfăţat peste măsură.
– Păi, aşa pot apăra în cele din urmă şi urmaşi. Vorba ceea, nişte copii cu… copii.
– Da, însă numai la dorinţa comună. Ca în cazul de faţă. Deocamdată e bine pentru toţi trei, este o idilă romantică.
– Bine, şi ce-o să facă australianul mai târziu cu „nevasta” asiatică şi fiica lor?
– O să le pună o sumă frumuşică la bancă pentru zile negre.
Un adevărat şoc!
…Îmi stă pe limbă să-l întreb de unde ştie toate aceste detalii? Precis o fi şi el într-o situaţie similară!
Ieşim din apă şi continuăm flecăreala. Întrucât se făcuse prea cald, îl invit la hotelul în care stăteam, aflat peste drum de faleză. Însă fără vreo intenţie…pidosnică. Mă gândeam să-i ofer un „special drink” adus din ţară: o palincă secuiască de la Zagon.
Luasem prevăzător o sticlă, pentru „situaţii de emergenţă”. Uite, ca acum. Ce whisky, coniac, vodkă? Ştiam că străinii avizaţi erau leşinaţi după asemenea tării rare. Am constatat asta în America, unde cunoştinţele mă întrebau de la obraz: „Ai adus palincă?” Abia apoi mă chestionau într-o doară , din politeţe: „Cum ai zburat?”, „Ce mai e nou în România?” etc.
…Domnul cu alură de „mafiot” nu bănuia nimic, urmându-mă bucuros în cameră. S-a arătat încântat de eleganţa hotelului : numai vegetaţie, flori, atmosferă relaxantă, răcoare, muzică în surdină. Terasa dădea spre ocean. Şi-a aprins relaxat o ţigară şi curios ce surpriză avea să urmeze, tot repeta: „Ce-o fi, ce-o fi?” Desigur, nu se aştepta să mă… dezbrac ori alte chestii.
„Something good!”
Am scos din frigider butelca şi i-am turnat puţin pe fund (mă refer la…pahar), dându-i să miroase şi să guste. Apoi am grăit înţelept: „În vin este puterea, în bere – sănătatea, în coniac găseşti distincţia. Iar în apă se află numai…microbi!”
– Ei, ce credeţi că vom bea?
– I don’t know. Something good!( Nu ştiu. Ceva bun!)
Îi intind paharul. Amuşină şi deodată strigă entuziasmat cu puternic accent… ardelenesc:
– Ioi, Istenem, asta-i pálincă!!!
Era să leşin.
– Poftim??? Nu pot să cred! Doar n-oi fi român?, îl întreb siderat, uitând să mai conversăm în engleză.
– Da şi nu. Mă numesc Hermann. Acum locuiesc la Tel Aviv, însă mi-s „arghelean” de la Cluj, unde m-am născut acum …70 de ani. Tata a fost evreu ungur, mama-româncă. Am emigrat în Israel în urmă cu trei decenii. M-am însurat acolo. Avem doi băieţi mari stabiliţi în America, căsătoriţi. De profesie sunt inginer. Acum mi-s pensionar, „hát persze”, adică fireşte.
…Aproape că şi-a spus biografia pe nerăsuflate, aidoma emigranţilor care doresc să vorbească în limba natală.
Ascult şi nu încetez să mă minunez de întâmplare. „Auzi, tărăşenie: în undele Oceanului Pacific să dau peste un ardelean???” Ca atare, musai trebuie să mai luăm „una mică”. Bem „servus”. Limbile ni se dezlegă de tot.
Impresii despre România, la… mii de km distanţă!
– Vrei să ştii dacă am mai vizitat România?, continua melancolic , „Hermann- barátom”. Da, de câteva ori în ultimii ani. Dar s-au schimbat multe…
– În bine, în rău?
– Şi, şi, „draghe Hóriko”. (Pune mereu accentual pe prima silabă, ca toţi ungurii. Fac aici o paranteză, pentru a reaminti faptul, că în limba română majoritatea cuvintelor au accent oxiton sau paroxiton – adică pe ultima sau penultima silabă. De aceea este deranjant să auzi ziua şi noaptea la televizor cum eronat pronunţă unii numele miliardarului-priponit: „Bécali”. Când corect ar fi „Becáli”. Spunem, oare,cuiva Iónescu, Pópescu? Ei, şi acum că m-am mai răcorit, pot continua relatarea…)
– Sigur că România a progresat faţă de cum o lăsasem acum trei decenii. Nu se putea altfel. Şi celelalte state ex-socialiste s-au dezvoltat. Numai că am găsit şi lucruri ce nu mi-au plăcut.
Uite, acum doi ani am avut la Kolozsvár o întâlnire cu colegii de facultate. De la Cluj am mers şi în alte oraşe. Am ajuns şi la Braşov, unde zici că locuieşti. Mi-a plăcut.
– Nu-i aşa? E curăţenie, verdeaţă şi civilizaţie ca la…Viena.
O mentalitate anacronică
– Să-ţi spun însă şi altceva. M-a deranjat că mentalitatea voastră nu s-a schimbat. „No offence”. Aproape toţi vă plângeţi că o duceţi rău. Numai că există mai multe „Porsche” şi „Ferrari” decât în Israel! Apoi terasele, restaurantele sunt pline ziua în amiaza-mare. Nu mai vorbesc, seara/ noaptea. Cine munceşte? Lumea este elegantă, călătoreşte în străinătate. Uite, ca tine, „Hóriko”…
– E rău?
– Nu. Da’ de unde naiba aveţi bani?, întreb şi eu ca orice evreu. Probabil că din business la negru, mafie, hoţii. Altfel nu-mi explic.
– Ei, nici chiar aşa. Nu uita că mulţi români au rude care lucrează afară şi îi ajută…
– Frumos, ce să-ţi spun: ăia se spetesc acolo şi cei rămaşi acasă le toacă banii! Mi-a mai părut rău, amice, să constat, de asemenea, că mulţi tineri vorbesc urât, în jargon. Folosesc expresii triviale, învăţate din filmele americane. La tot pasul nu auzi decât… „fac”!
Cupluri surogat
Minoră asiatică deja… arvunită
– Şi încă un lucru, a continuat Hermann: îi invidiaţi pe cei din Vest, însă abia când ajungeţi acolo vedeţi cât de grea e viaţa. Uite, noi în Israel trăim bine, nu zic, nu. Dar stăm mereu cu spaima în suflet. Dimineaţa ne rugăm să nu ne fie ziua aceea şi…ultima! Oricând poate surveni vreun atac terorist în locurile aglomerate, în autobuze, pe stradă, în magazine!
– Doamne fereşte!
– De aceea acum, la bătrâneţe, încerc să nu-mi refuz nimic. Aşa că mi-am luat şi eu ca majoritatea boşorogilor un fel de… „consoartă” aici. Tipa mea are 16 ani; poate să-mi fie nepoată. De două ori pe an vin aici şi rămân câte o lună. Stăm la hotel. O răsfăţ. E ignorantă, habar n-are de nimic. Abia pronunţă stâlcit vreo două cuvinte în engleză. Dar nu am luat-o pentru…conversaţii! Se pricepe însă la masaj erotic. M-a „înviat din morţi” şi este suficient.
– Apropo, care este diferenţa dintre o soţie şi o amantă?, o dau pe glumă.
– 30 de kg şi vreo 40 de ani! Cu prima dormi şi cu cealaltă te… culci.
…Oftează. Când mi se termină vacanţa, nu-mi vine să mă mai întorc acasă. Ştii cum se spune: „Dragostea e oarbă; dar căsătoria îi reda… vederea!”
– Aha, deci, instuisem eu ceva, că prea erai expert în povestea cu…australianul, Emma şi tânara ei mamă asiatică.
Propunere tentantă
…Râdem. Îi spun că apreciez mult umorul său. „Aşa-s evreii, fac haz din orice”. Îmi face semn să-i mai torn un „ştampăl”.
– Tulai Doamne, da’ faină-i! Uite, fiindcă îmi eşti simpatic, am o propunere tentantă, care o să te înveselească şi mai mult: junioara mea de aici are o soră. Abia a împlinit 15 ani. Deja mă bate la cap să-i găsesc şi ei un „soţ”, ca alde mine.
Nu ţi-ar surâde să te… „extinzi”??? (Va urma).
Horia C. Deliu
