O întâlnire de descoperire antreprenorială care vizează tema „Economie sustenabilă” va avea loc marți, 7 mai, la Sfântu Gheorghe, în organizarea Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Centru.

Evenimentul este derulat în contextul implementării Strategiei de Specializare Inteligentă a Regiunii Centru și a pregătirii pentru revizuirea acestuia în vederea accesării fondurilor europene care vor fi disponibile în perioada 2021-2027 pentru creşterea competitivității IMM-urilor și dezvoltarea capacitaților de cercetare și inovare, au transmis organizatorii.

Printre obiectivele întâlnirii se numără generarea și dezvoltarea de idei de proiecte inovatoare care pot fi integrate în portofoliul strategiei actuale și finanța-te în cadrul liniilor de finanţare ce urmează a fi deschise în perioada actuală de programare; colectarea de idei, inputuri și informații pentru a fi luate în considerare în procesul de revizuire a strategiei pentru următoarea perioadă de programare și facilitarea interacțiunii și a parteneriatelor între reprezentanții mediului de afaceri, mediului academic, ai entităţilor de inovare și transfer tehnologic, institutelor de cercetare-dezvoltare, administraţiei publice locale și a societății civile.

Agenda cuprinde, printre altele, prezentarea unor aspecte generale privind Strategia de Specializare Inteligentă a Regiunii Centru, precum și prezentarea domeniului transectorial Economie sustenabilă; prezentări și discuții privind provocările de la nivel regional în domeniul economiei sustenabile; prezentarea proiectului „Sprijin pentru implementarea RIS3 în România”. Se vor forma grupuri și subgrupuri de lucru, ce vor dezbate teme ce țin de: economia colaborativă;  economia circulară; noi lanțuri de valori locale.

Evenimentul este sprijinit de către Centrul Comun de Cercetare din cadrul Comisiei Europene, în cadrul proiectului „Sprijin pentru implementarea Specializării Inteligente în România”- a transmis ADR Centru.

Cei interesați să participe la întâlnire sunt rugați să completeze un formular de înregistrare on-line, disponibil la următorul link: https://forms.gle/KA11r861EqCKtFZD8.

Ana Ciorici COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail