Aşteptarea primarului comunei Băţani, Bardócz Csaba, a luat sfârşit şi acesta poate răsufla uşurat deoarece, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a dat dreptate în cazul recursului promovat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Bardócz Csaba, primarul comunei Băţani

În data de 10 noiembrie (a.c), a fost dezbătut recursul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti. Bucuria primarului a venit însă câteva zile mai târziu, când în 15 noiembrie Instanţa s-a pronunţat şi prin decizia 5407 a fost respins recursul formulat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

În cursul anului trecut, primăria Băţani a înaintat un proces privind anularea a două procese verbale de constatare a unor nereguli în legătură cu finanţarea prin programul SAPARD a unor drumuri forestiere. Deşi Curtea de Apel i-a dat dreptate primarului comunei, acesta nu a putut sta liniştit deoarece Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a făcut recurs, care însă a fost respins zilele trecute, rămânând astfel irevocabilă hotărârea instanţei de fond, spre uşurarea edilului.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail