Înscrierile pentru Târgul de Crăciun ce va avea loc la Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe se mai pot face până în 25 noiembrie (a.c.).

În perioada 14-15 decembrie (a.c.) la sala festivă – Sala „Bartok” – a Muzeului Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe va avea loc cea de-a V-a ediţie a Târgului de Crăciun. Meşteşugarii, artiştii populari şi cei care comercializează obiecte şi produse tradiţionale şi bio se mai pot înscrie până în 25 noiembrie (a.c.). Organizatorii pun la dispoziţie 40 de locuri.

Cererile de înscriere se pot trimite prin e-mail sau prin poştă, fiind necesare următoarele date: numele şi prenumele, adresa de email, adresa domiciliului şi numărul de telefon. În plus, cererile trebuie să fie însoţite de cel puţin 3 poze cu obiectele ce se doresc a fi expuse. Documentele solicitate pot fi trimise pe adresa de e-mail [email protected] sau pe adresa poştală a Muzeului Naţional Secuiesc. Cei care aleg să  trimită cererile de înscriere prin poştă sunt rugaţi să menţioneze pe plic «Târg de Crăciun». Taxa de participare este 65 de lei.

După finalizarea înscrierilor, organizatorii vor analiza cererile, urmând ca până pe 30 noiembrie (a.c.) să fie anunţaţi participanţii.

Târgul este organizat de Muzeul Naţional Secuiesc în parteneriat cu Asociaţia Meşteşugarilor Tradiţionali.

A.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail