Liceenii (majori) şi studenţii cu vârsta de cel mult 26 de ani sunt invitați să se înscrie în proiectul „Parlamentul tinerilor”. Cei selectați vor avea șansa să participe la o simulare a procesului decizional din cadrul Parlamentului României desfășurat pe grupuri politice, comisii parlamentare, precum şi în plen, la începutul lunii decembrie.

Proiectul a fost inițiat încă din anul 2007, de către Asociaţia Pro Democraţia (APD). Ediția actuală, cea de-a IX-a, va fi organizată de APD, Camera Deputaţilor și Fundația Hanns Seidel România, la Palatul Parlamentului, în perioada 8 -10 decembrie 2017.

Organizatorii îşi propun să ofere tinerilor posibilitatea înţelegerii importanţei, rolului şi funcţiilor Parlamentului în cadrul celorlalte instituţii democratice, familiarizarea cu doctrinele partidelor politice parlamentare, oferirea unei viziuni practice asupra a ceea ce reprezintă în mod real activitatea parlamentară.

Evenimentul se adresează tinerilor liceeni (majori) şi studenţi cu vârsta de cel mult 26 de ani.

„<<Parlamentul Tinerilor>> este un proiect unic și original în România, care oferă tinerilor posibilitatea (poate pentru o singură dată în viață) să participe la procesul decizional, să vadă care este parcursul unui proiect de lege, Totodată, tinerii vor întelege mai bine care este importanța rolului și funcțiilor Parlamentului în cadrul celorlalte instituții democratice, să se familiarizeze cu doctrinele grupurilor politice parlamentare și ofere o viziune practică asupra a ceea ce reprezintă în mod real o activitate parlamentară. Încurajăm tinerii să aplice pentru că au ocazia: să devi​nă​ deputați pentru trei zile și să își desfășoare activitatea (de simulare) chiar în incinta Parlamentului la Camera Deputaților; să propu​nă​ un proiect legislativ propriu care poate fi dezbătut și votat în plenul Camerei Deputaților; să exerse​ze​ lucrul în echipă și să își dezvolte abilitățile de negociere; să experimentez​e​ și să participe la lucrările grupurilor parlamentare, în comisiile de specialitate și în plen; să votez​e​ proiecte de legi chiar în plenul Camerei Deputaților ca un adevărat parlamentar; să devi​nă​ pentru o zi Președintele sau Vice-președintele Camerei Deputaților din cadrul Parlamentului Tinerilor; să cuno​ască​ alți tineri, să lege prietenii și să schimbe experiențe; și nu în ultimul rând, să î​și​ aleagă profesia pe viitor inspirându-se din exercițiul acestui proiect.”- ne-a transmis managerul proiectului, Iuliana Iliescu.

Înscrierile se realizează prin completarea unui formular, transmiterea CV-ului şi elaborarea unei iniţiative legislative prin intermediul formularului electronic. Documentele vor fi trimise doar în format (pdf) electronic până pe 26 noiembrie a.c, ora 23:59, se arată pe site-ul APD, www.apd.ro.

Potrivit aceleiași surse, selecţia candidaţilor se va face în funcţie de punctajul obţinut pe baza CV-ului şi a iniţiativei legislative pe care tinerii o propun în momentul înscrierii.

Prezență covăsneană în „Parlamentul tinerilor”-2015, 2016

Șase tineri covăsneni au fost selectați să participe la edițiile anterioare ale proiectului.

Mai exact, conform informațiilor oferite de managerul de proiect, s-au înscris și au fost selectați șase covăsneni, care au participat în edițiile 2015, 2016, deci în ultimele două ediții.

Potrivit aceleiași surse, persoanele din județul nostru care au participat la „Parlamentul Tinerilor” sunt: Andra Benedic și Munteanu Ioana Bogdana, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, la ediția din 2016 și Sergiu Condrea, Robert Grecu, Petronela Crăciun și Liviu Ștefan Iftimie de la Liceul „Korosi Csoma Sandor”, din Covasna, la ediția din anul 2015.

Informații suplimentare despre proiect și despre ediția actuală pot fi aflate accesând site-ul http://www.apd.ro/ro_RO/clubapd-cnc/parlamentul-tinerilor-editia-a-ix-a.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail