De astăzi, cei interesați își pot face programare on-line pentru depunerea documentației necesare în vederea eliberării pașapoartelor

Începând cu data de 1 noiembrie, covăsnenii și nu numai,  se pot programa  on-line pentru depunerea documentației necesare în vederea eliberării pașapoartelor, pe site-ul www.epasapoarte.ro, sau accesând butonul „Programare ON LINE PAȘAPOARTE” de pe site-ul Prefecturii Covasna, www.prefecturacv.ro. Această platformă este gestionată de către Direcția Generală de Pașapoarte, facilitatea aceasta fiind mijlocită prin intermediul fiecărei prefecturi în parte. Nevoia decongestionării activității serviciilor județene de pașapoarte s-a simțit cel mai acut în cursul acestei veri, când mii de persoane s-au înghesuit să își facă ori să își schimbe documentele. Și, întrucât legislația în vigoare permite cetățenilor să depună cereri pentru eliberarea pașaportului la oricare dintre serviciile județene pentru eliberarea și evidența pașapoartelor, indiferent de județul pe raza căruia persoana interesată are domiciliul, aproximativ 50% dintre cei care au depus actele în Sfântu Gheorghe, au venit din alte județe limitrofe, special pentru acest lucru.

Într-o conferință de presă desfășurată în cursul zilei de ieri, prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu, a declarat: „Am făcut față, zic eu, cu brio, chiar dacă au mai existat nemulțumiri. Însă eu cred că ne-am descurcat cât se poate de onorabil,  și pe această cale chiar vreau să le mulțumesc colegilor de la Pașapoarte, prin șefa serviciului, (…) doamna Alina Dana Ioniță, pentru că, așa cum vă spuneam, am reușit, totuși, să facem față. Între timp, (…) pe baza propunerilor s-a realizat un program de înscriere online, astfel încât să putem  veni, pe modelul existent la Înmatriculări și Permise, în întâmpinarea cetățenilor și să preîntâmpinăm, pentru perioadele următoare, aceste  aglomerări în perioadele de vârf ale anului.”

Vina nu poate fi pusă numai pe seama autorităților statului

În afara factorilor administrativi, ce nu țin de cetățean, trebuie recunoscut faptul că aceste aglomerări s-au produs și dintr-o lipsă de conștiinciozitate a oamenilor, care au lăsat pe ultima sută de metri întocmirea pașaportului. Bineînțeles, vârful de activitate al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple a fost în lunile de vară, când foarte mulți români plecați în străinătate au revenit în țară în concedii, și au dorit să își rezolve problemele legate de acte, cât mai repede. Pe lângă aceștia, însă, au existat mii de alți rezidenți români care s-au decis să înceapă demersurile pentru eliberarea pașaportului, cu doar câteva săptămâni sau chiar mai puțin, înainte de plecarea în concedii, ceea ce a dus la aglomerările binecunoscute.

Cu privire la acest aspect, prefectul județului a făcut un apel la cetățeni, pentru a fi mai prevăzători și a-și rezolva păroblemele de ordin administrativ din timp:  „Fac un apel pe această cale, să nu stea până în ultima zi a expirării pașaportului. (…) Și în aceste perioade când este liniște și pace la Direcția de Pașapoarte și la Servicii (pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor – n. red.), oamenii pot să vină din timp să își facă sau să își preschimbe pașaportul, și astfel să evităm aglomerările. Sigur că există situații în care oamenii au nevoie, de pe o zi pe alta, și trebuie să fim acolo, dar măcar atunci când se poate, să o luăm un pic din timp, să fim mai gospodari, să ne facem vara sanie și iarna car. Chiar o să fiu printre primii care voi încerca să mă programez prin acest program, și sper să și reușesc în perioada imediat următoare.”

Procedura de programare on-line este foarte simplă și eficientă

Procedura de programare în vederea depunerii documentației necesare eliberării pașapoartelor a fost explicată, în cadrul aceleiași conferințe de presă, chiar de către șefa Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Covasna, subcomisar Alina Dana Ioniță: „Programarea on-line presupune doar depunerea cererilor, nu și ridicarea pașapoartelor – pentru acest lucru nu avem nevoie de programări. Practic, aplicația este operațională din acest moment. Aceste programări se pot face atât accesând platforma www.epasapoarte.ro, cât și pe pagina Instituției Prefectului, atât la secțiunea – „serviciu pașapoarte”, cât și pe prima pagină a site-ului Instituției Prefectului. Trebuie parcurși următorii pași: se accesează aplicația, în partea dreaptă–sus avem „programare”, completăm toate câmpurile, este obligatorie completarea tuturor câmpurilor din aplicație. Rugăm cetățenii care optează pentru programările online să acorde o foarte mare atenție corectitudinii datelor pe care le introduc,  pentru că orice neconcordanță între datele introduse în aplicație și documentele persoanei care se prezintă la ghișeu, pot duce la anularea programării. De asemenea, este foarte important să fie introdus corect e-mailul, pentru că pe acest e-mail se  va primi mesajul prin care trebuie să confirme rezervarea. Această confirmare trebuie făcută în maxim 120 de minute, lucru care, dacă nu se întâmplă, duce la anularea rezervării. Este foarte important, de asemenea, să fie completat corect numărul de persoane. De exemplu, dacă se completează o persoană și la ghișeu se prezintă două persoane, desigur va fi primită doar persoana care este menționată în programarea online.”

Utilizatorii acestei platforme trebuie să verifice atât secțiunea Inbox, cât și  Spam din cadrul adresei lor de e-mail, pentru a accesa în termen util linkul de confirmare a programării. Acesta se generează automat, în momentul finalizării introduucerii tuturor datelor în formularul de programare.

Un alt aspect important, subliniat de către subcomisarul Alina Dana Ioniță, este acela al dovezii programării, pe care solicitantul trebuie să o prezinte la ghișeu: „Cetățeanul va primi un alt mail de la D.G.P. – programare online (Direcția Generală de Pașapoarte – n. red. ), prin care i se va indica codul de bare pe care trebuie să  îl prezinte la ghișeul Serviciului. Țin să precizez că programările sunt gratuite și netransmisibile, nu se pot face programări pentru ridicarea pașapoartelor, nu se pot face programări telefonic, prin fax sau prin email, iar eventualele documente lipsă, în cazul în care cetățeanul se prezintă la ghișeu, sau neachitarea taxei, de asemenea pot duce la anularea programării.”

Aceasta a mai precizat că programările pentru depunerea documentației nu se pot face pentru ziua în curs, ci, cel mai devreme pentru ziua lucrătoare următoare a completării formularului on-line.

Aplicația nu este operațională în toate județele

Întrucât legislația nu prevede obligativitatea punerii la dispoziție de către autorități a acestei platforme, aceasta nu este disponibilă în toate județele. „Nu toate județele au optat, până în momentul de față, pentru înscrierea la această platformă. E o aplicație care a fost creată de Direcția Generală de  Pașapoarte, este gestionată de această instituție și înscrierea a fost opțională, deci nu toate județele au fost obligate. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor noștri, noi, împreună cu domnul prefect, am decis să ne înscriem, astfel încât aceștia să se poată programa online.” a declarat subcomisarul Alina Dana Ioniță.

Două ghișee separate, pentru programări on-line și programări clasice

Cetățenii pot opta în continuare pentru programările clasice, direct pe listele afișate la sediul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple, programările on-line fiind o altă opțiune, nu o obligativitate. Pentru a evita aglomerările inutile, în cadrul Serviciului vor funcționa două ghișee, unul numai pentru cetățenii care au optat pentru programarea on-line, iar cel de-al doilea pentru cei care au optat pentru oricare din cele două tipuri de programare. Astfel, cetățenii din alte județe, care doresc să își facă pașaportul în Sfântu Gheorghe, nu vor mai trebui să facă trei drumuri: unul pentru rezervarea programării, cel de-al doilea pentru depunerea documentației specifice, iar cel de-al treilea pentru eliberarea documentului. Astfel, locuitorii din Sfântu Gheorghe nu vor mai avea „concurență” la cozi, dacă vor opta pentru programarea clasică.

Creștere importantă a cererilor pentru eliberarea pașapoartelor, față de anul trecut

Dacă în cursul anului 2016 au fost depuse 6068 de cereri pentru eliberarea pașapoartelor, la serviciul județean Covasna, numai în primele zece luni ale acestui an au fost depuse 8715 cereri. Și pentru pașapoartele electronice a crescut numărul de cereri, în anul 2016 fiind înregistrate 3228, iar până momentul de față, de la începutul anului, au fost înregistrate 4282 de cereri. Numărul de pașapoarte temporare eliberate de către Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Covasna, aproape s-a dublat, sărind de la 2790, în anul 2016, la 4383, în anul 2017.

Taxele de eliberare a pașapoartelor, neschimbate, din luna februarie

De la ultima modificare a taxelor, ce a avut loc în luna februarie a acestui an, taxele pentru eliberarea pașapoartelor au rămas neschimbate, și anume: 96 de lei pentru pașaportul temporar, 258 de lei pentru pașaportul electronic, pentru persoanele peste 12 ani, și 234 de lei pașaportul electronic pentru persoanele sub 12 ani. Pașaportul temporar se obține în ziua depunerii documentației, iar cel electronic, în termen de 14 zile de la depunerea actelor.

În momentul actual, în cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Covasna lucrează 9 funcționari, iar un post este vacant, acesta urmând a fi scos la concurs în viitor.

 

Oana-Mihaela Bărzic

Ana Ciorici Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail