Au început pregătirile pentru „Parada Cârnaților” și pentru ”Festivalul Verzei” de la Sfântu Gheorghe. Cei interesați să participe ca și concurenți se pot înscrie.

. .

Festivalul gastronomic „Parada Cârnaţilor”, ediția a XIII-a, va avea loc în data de 10 octombrie, în centrul orașului Sfântu Gheorghe, iar Festivalul Verzei se va desfășura în 11 octombrie, în aceeași locație, în organizarea Asociaţiei Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din judeţul Covasna (ASIMCOV) și Ordinului Cavaleresc Gastronomic „Transylvania”.

Pregătirile au început cu timp în urmă, iar în această perioadă, cei care doresc să participe ca şi concurenţi la cele două festivaluri gastronomice, se pot înscrie.

La ”Parada Cârnaților”, echipele vor fi formate din maximum patru persoane. În schimbul unei taxe de participare în valoare de 300 de lei, organizatorii vor asigura  masa de lucru, un vas de plastic, 10 kg de carne, șorțuri, 15 m de membrană, banderole și 6 bilete pentru ”suporteri”. Din carnea primită și adăugând condimente și alte ingrediente (aduse de membrii echipei), concurenții vor trebui să prepare prepare cârnaţi.  La final, echipele vor trebui să predea juriului câte un cârnat de 50 cm pentru evaluare, iar restul preparatelor vor putea fi luate acasă și consumate după bunul plac.

Juriul va puncta atât gustul şi aspectul general al acestuia, pregătirea ingredientelor pentru preparate – dar şi decorarea mesei (aspect, decorare, folosirea de produse tradiţionale, originalitate), ţinuta echipei, organizarea, buna dispoziţie.

Fiecare echipă va primi diplomă de participare, iar cele mai bune vor fi premiate, au transmis organizatorii.

La Festivalul Verzei, taxa de participare este 60 de lei. În schimbul acesteia, echipele, compuse din maxim patru persoane, vor primi o masă pe care să lucreze, patru kg de carne, șorțuri, banderole și șase bilete de participare la eveniment -pentru susținători.

Echipele vor trebui să asigure condimentele și ingredientele necesare (în afară de carne). La final, fiecare echipă va trebui să predea juriului o porție din preparat (3-4 sarmale), pentru evaluare. Și în acest caz, se va puncta echipa (costum, organizare, buna dispoziție), modalitatea de pregătire a ingredientelor, amenajarea mesei și originalitatea, aspectul și gustul preparatelor, prezentarea meniului și servirea.

Cei interesați să participe la aceste festivaluri, ca și concurenți, vor trebui să completeze fișa de înscriere ce va fi pusă la dispoziție de organizatori. Informații suplimentare pot fi aflate prin email la adresa: [email protected], sau prin telefon la numărul 0367-620141.

***

Aceste evenimente au ca scop promovarea gastronomiei, dar și a turismului.

La finele lunii august la Târgu Secuiesc s-a desfășurat „Festivalul cartofului”, iar în 5 septembrie s-a desfășurat „Festivalul preparatelor la ceaun”, la Covasna, evenimente la care au participat echipe din țară, dar și din Ungaria.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail