Elevii cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani se pot înscrie la concursul național intitulat ” „Cărţile poştale îţi arată lumea”. Competiția, lansată la începutul acestei luni, de Compania Naţională Poşta Română, presupune colecţionarea a cât mai multe cărţi poştale.
Cea de-a treia ediție a concursului „Cărțile poștale îți arată lumea” a fost lansată recent de Compania Naţională Poşta Română și este adresată elevilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani. Potrivit unui comunicat de presă transmis de organizatori, „obiectivul acestei competiţii este acela de a stimula tinerii în a utiliza, ca mijloc de corespondenţă, corespondenţa clasică şi de a-i ajuta pe aceștia să cunoască lumea prin intermediul imaginilor de pe cărţile poştale”.
Practic, acest concurs presupune colecţionarea a cât mai multor cărţi poştale primite de către copii, pe toată perioada concursului (cu data poştei cuprinsă în perioada 1 aprilie – 14 septembrie 2015), și se derulează pe următoarele secțiuni: 1. „ROMÂNIA” – secţiune ce presupune colecţionarea de cărţi poştale primite din cele mai multe localităţi din România; 2. „EUROPA” –ce presupune colecţionarea de cărţi poştale primite din cele mai multe ţări din Europa; 3 „DIN LUMEA ÎNTREAGĂ” –secţiune care presupune colecţionarea de cărţi poştale primite din cele mai multe ţări din întreaga lume.
Conform regulamentului postat pe site-ul Companiei Naţionale Poşta Română, www.posta-romana.ro, în perioada 1 aprilie – 14 septembrie este programată colecţionarea cărţilor poştale, urmând ca între 15 septembrie – 26 septembrie, să se deruleze completarea formularului de înscriere – se poate descărca de pe site-ul Poştei Române: www.postaromana.ro – sub îndrumarea obligatorie a unui cadru didactic care să confirme numărul de cărţi poştale colecţionate. Formularele de înscriere în concurs pot fi expediate la Oficiul Poştal Bucureşti 10, Căsuţa Poştală 110.
Deschiderea plicurilor de către Comisia de jurizare în prezenţa membrilor juriului şi desemnarea câştigătorilor este programată în data de 29 septembrie. Conform regulamentului, câştigătorii vor trebui să transmită organizatorilor colecţiile de cărţi poştale în vederea validării acestora.
Premierea va avea loc în data de 9 octombrie 2015 – Ziua Mondială a Poştei.
Conform informațiilor postate pe site-ul www.posta-romana.ro, premiile acordate câştigătorilor vor consta în vacanţe la mare, şi, respectiv, la munte, în spaţiile de cazare ale Poştei Române, însoţiţi de părinţi şi fraţi, dacă este cazul, şi câte un pachet de rechizite.
Fișa de înscriere, regulamentul concursului și alte detalii pot fi găsite accesând site-ul Companiei: www.posta-romana.ro.
Ana Alina Costache
. .